Din oras

Parcă mai era timp până să intre în faliment Clujana! Una-s vorbele, altele faptele: Consilierii județeni au votat într-o majoritate covârșitoare falimentul Clujana

În mod oficial, din luna decembrie, fabrica Clujana va intra în faliment. fabrica și-a suspendat activitatea, având datorii de aproximativ 1 milion de euro către ANAF, furnizori și salarii. Consilierii județeni au decis intrarea fabricii Clujana în faliment cu 30 de voturi pentru.

ANAF a transmis că la data de 17 iunie 2022 societatea figura cu obligații fiscale neachitate în sumă de 3.730.337 lei, pentru recuperarea acestora fiind luate măsuri de executare. Ulterior, în luna octombrie, ANAF a trecut la procedura de valorificare a bunurilor mobile/imobile sechestrate.

  • Clujana s-a mai aflat în procedură de insolvență, însă în 2020 s-a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței și reinserția societății în activitatea economică.
  • Legea spune că nu se mai poate propune un plan de reorganizare dacă în ultimii 5 ani fabrica a mai fost subiect al procedurii insolvenței, motiv pentru care Clujana nu mai poate beneficia de o nouă reorganizare.

”Falimentul societății nu va produce un impact socio – economic major, în condițiile în care activitatea de producție a încetat deja”, se arată în nota de fundamentare a aprobării falimentului supusă la vot în ședința de azi a Consiliului Județean Cluj.

Fabrica Clujana a fost înființată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Frații Renner & Co”. După Primul Război Mondial (1914-1918) a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în ”Dermata” și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.

A fost nationalizată de guvernul comunist în 1948 și redenumită „Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final „SC Clujana SA”. În anii ’80, fabrica ajunge cea mai mare de acest gen din estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc.