Din oras

Pâine și Circ de 600.000 de lei pentru clujeni!

Pentru evenimentele 1 Decembrie – Ziua Națională a României, precum și pentru Revelion 2019, Primăria face un cadou nemaiașteptat clujenilor (din banii publici, evident) și plătește 600.000 de lei pentru distracție! Motivele invocate sunt cunoscute deja – “să marcăm cum se cuvine”. De altfel, nici suma uriașă alocată pentru desfășurarea acestor evenimente nu ne mai sperie. În schimb, de speriat este modul în care înțelege Primăria Cluj-Napoca semnificația și însemnătatea unor zile istorice. Singura modalitate de a marca aceste momente este dată de o alocare tot mai mare a sumelor destinate pentru ”circ”. 

Panem et circenses – Expresia este întâlnită în Satirele lui Juvenal și se referă la perioada de decadență a Romei republicane, când plebeilor nemulțumiți li se ofereau spectacole de circ, la sfârsitul carora primeau gratuit alimente. În sens general, a oferi pâine si circ înseamna a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante ale cetății. De asemenea, această formula surprinde politica demnitarilor romani care, prin intermediul spectacolelor și ale reprezentațiilor de circ, acaparau și își mențineau puterea în Roma Antică. În cadrul politicii actuale, această expresie se referă la coruperea alegătorilor și surprinde populismul specific politicianismului.

Conform analizei cheltuielilor din anii anteriori, bugetul pe capitole, solicitat pentru evenimente ”1 Decembrie – Ziua Națională a României” și ”Revelion 2019” este: cheltuieli legate de prestațiile artiștilor (onorariul, transportul, cazarea și masa acestora) 250.000 lei; costurile pentru iluminat architectural ajung la suma de 50.000 lei, promovarea evenimentelor implică cheltuieli de 50.000 lei, costurile pentru spectacolele de artificii reprezintă 100.000 lei, realizarea unor spectacole multimedia de lasere și video mapping sincronizat pe o coloană sonoră, 150.000 lei.

Pentru desfășurarea acestor manifestări din Calendarul Centenarului Marii Uniri, propunem alocarea sumei de 600.000 lei de la bugetul local pe anul 2018 pentru organizarea evenimentelor ”1 Decembrie – Ziua Națională a României” și ”Revelion 2019”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca”, se arată în Referatul pentru aprobarea acestei sume și constituie fundamentul unui Proiect de Hotărâre ce urmează să fie adoptat în data de 1 august 2018.

Un aspect care nu este menționat, dar subînțeles, nu se referă la sprijinul Consiliului local, ci la sprijinul financiar al tuturor clujenilor care contribuie la bugetul local.

Pentru aceleași evenimente care au avut loc în anul 2017, municipalitatea clujeană intrase în atenția publicului pentru sumele imense pe care le cheltuise. Astfel, pentru 1 Decembrie 2017:

Andra a luat 17 000 de euro, adică 78 000 de lei.

Maria Dan Golban 4.000 lei; Mitru Farcas 5.000 lei; Ioan Bocsa cu ansamblul 10.000; Purdea Somes 6,600 lei; Soții Ilea 5.400 lei; Cargo 28.000 lei.

Si asta nu e totul: pentru ambele spectacole de artificii (1 decembrie si revelion), firma de casă a Primariei clujene, Pyro Technic Transilvania (din Oradea), a luat 70 000 de lei. Ei tot castiga achizitii, fiindca sunt, nu-i asa, cei mai buni dintotdeauna, cum e firma Diferit la asfaltat.

CITEȘTE ȘICocarul plesuv de la Hara, Flavius Buzila, a luat de la Boc si primarie 23 000 de lei pentru cantarea de Revelion! Expiratii de la DJ Project au insfacat 16 000 de lei pentru non-hit-urile lor! V-am mintit cu Andra: a luat 17 000 de euro, nu 15 000!

Ei bine, dacă tot se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, haideți să sărbătorim ”cum se cuvine”…

Interesant rămâne modul în care românii din Ardeal incap pe mâna demnitarilor publici și a funcționărimii, prin faptul că vor anima aceste evenimente. Și vor plăti din propriile buzunare prețul unui chef de-o noapte care, până la urmă, nu mai are nici un fundament.

Dincolo de faptul că semnificația unei Românii dodoloațe ne scapă cu desăvârșire, suntem prinși într-un cerc vicios al celebrărilor fără sfârșit.

Cum se implică autoritățile în sprijinirea comunităților românești din afara granițelor? 

În Ucraina, românii care urmează cursuri în limba maternă în cadrul ciclului gimnazial sau a celui liceal, nu mai au locuri în universități. Altfel spus, studiul în limba română se sfârșește odată cu încheierea liceului. După această etapă, ei sunt nevoiți să studieze în limba ucraineană și să devină cetățeni ai statului vecin, cetățeni forțați să renunțe la identitatea românească. 

Nici comunitatea din Serbia nu o duce prea bine. Situația din Ucraina se repetă și aici, iar implicarea autorităților din București pentru sprijinirea culturii române, este egală cu zero.

Funcționarea unui Minister pentru Românii de Pretutindeni, sub coordonarea ministrului Natalia-Elena Intotero nu se justifică. Acest minister sponsorizează aceleași momente de celebrare și în afara țării, momente de care au parte și clujenii. Alte programe concrete de sprijinire a identității românești nu funcționează.

În Cluj-Napoca, cetățenii municipiului, dar și turiștii prezenți sunt invitați să participe la distracție.

Doar că importanța acestui Centenar nu a fost nicicum valorificată pe parcursul anului, iar singura formă de a marca un asemenea moment se va realiza printr-un consum de bere și cârnați. Totul cu aer traditional românesc.

Ne întrebăm cum a contribuit Universitatea din Cluj la conștientizarea semnificației pe care o are Centenarul Marii Uniri? 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *