Ca urmare a faptului că autorul atacului cu bombă din cartierul Mănăștur s-a predat la Poliție, fiind internat în prezent la Secția de Psihiatrie în baza unei decizii a Tribunalului Cluj, precum și a faptului că în cazul acestuia au existat antecedente de natură psihitrică, întrebările care se conturează în acest caz se referă la modul în care sunt ținuți în evidență acești pacienți. Altfel spus, cum sunt monitorizate aceste persoane? Ce presupune internarea voluntară și nevoluntară? Sau ce îi determină pe pacienții cu tulburări psihice să recurgă la acțiuni extreme?
Medicul psihiatru Cristian Pușcaș apreciază că, în cazul pacienților cu tulburări mintale, se recomandă controlul medical cu regularitate. De altfel, controlul este la latitudinea pacientului, în cazul persoanelor majore. Dacă nu reprezintă un pericol iminent, atunci pacientul se prezintă la controlul medical în mod benevol. Există criterii de diagnostic, în baza urgențelor psihiatrice, prin care se poate impune tratamentul corespunzător. Tratamentul este administrat în baza unei decizii medicale sau, dacă situația o cere, se administrează printr-o decizie judecătorească.
Procedura de internare a persoanelor cu tulburări psihice într-o unitate medicală de specialitate:
Internarea voluntară se realizează asemenea oricărui alt serviciu medical ori pentru orice altă afecțiune. Internarea voluntară într-un serviciu de psihiatrie are loc cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevăzute de lege. Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifică menţinerea internării împotriva voinţei pacientului.
La internarea nevoluntară se recurge numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate şi în condiţiile în care, un medic psihiatru abilitat constată că persoana suferă de o tulburare psihică și apreciază că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se poate face de către: medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; familia persoanei; reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale; reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
Restricţiile privind libertăţile individuale ale pacientului internat nevoluntar pot fi diferite, fiind limitate de starea sa de sănătate şi de eficienţa tratamentului. Nu pot fi însă limitate drepturile pacientului privind: comunicarea, conform dorinţei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenţă legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul; accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului în scop privat; accesul la presă sau la publicaţii; dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti; exercitarea liberă a credinţei religioase.
Conform Legii 487/2002 republicată privind sănătatea mintală și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, evaluară sănătății mintale a pacientului se realizează de către medicul psihiatru în vederea stabilirii diagnosticului.
Art. 13 (2) In anumite cazuri prevazute de lege evaluarea are ca scop determinarea capacitatii psihice, stabilirea periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate sau handicap psihic.
Monitorizarea pacienților cu tulburări psihice se efectuează de către medicul psihiatru, medicul de familie, sistemul de asistență ambulatorie, centrul de sănătate mintală, spitalul de psihiatrie și alte structuri medicale alternative.
Factorii care determină acțiuni extreme sunt nenumărați și pot fi particularizați în funcție de patologie. Astfel, poate fi vorba de o idee pozitivă sau de una negativă, idei pe care pacientul le poate pune în aplicare. Însă cu privire la cauzele ce l-au determinat să acționeze într-un anume fel, acestea pot fi stabilite numai în urma unor investigații psihiatrice precise, prin care se stabilește dacă pacientul a fost sau nu conștient în momentul săvârșirii unuei acțiuni extreme.