In vizor

Pacient depistat cu COVID-19 la Institutul de Urologie din Cluj. Cum este afectată activitatea spitalului

Un pacient internat la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19. Potrivit purtătorului de cuvând al Instituției este vorba de un caz izolat, iar activitatea spitatalului nu a fost afectată.

”Este vorba de un pacient urologic care a devenit pozitiv după internare. Este un caz izolat și a fost tratat ca atare. Acesta este transferat la un spital de specialitate pentru patologia virală, iar activitatea Institutului se desfășoară în continuare ca și până acum. Am luar măsurile de anchetă epidemiologică și de verificare a personalului și lucrurile evoluează în continuare fără probleme. Institutul își continuă activitatea”, a declarat pentru Ziar de Cluj Dr. Iacob Gheorghiță

Numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 din județul Cluj este în continuă creștere, ieri înregistrându-se un număr record de noi îmbolnăviri, respectiv 172 de persoane. Din acest motiv, Spitalul Municipal Clujana va fi transformat în spital COVID pentru a face față numărului de pacienți aflat într-o creștere alarmantă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *