Analiza

Organizatiile studentesti clujene – unele, cu proiecte serioase, altele, lipsite de consistenta

Odata cu statutul de student fiecare incepe sa se gandeasca, unii mai devreme, altii mai tarziu, la o serie de activitati pe care sa le poata trece in CV. E vorba de acele activitati extra care sa le asigure atat o viata sociala in afara facultatii, cat si o doza de profesionalism. In acest sens, cea mai la indemana solutie este intrarea intr-o organizatie sau asociatie studenteasca. Cu exceptia consortiilor sau a consiliilor precum si a organizatiilor de tip ESN, cu program dedicat celor care vin cu Erasmus, in Cluj-Napoca exista peste 40 de asociatii si organizatii studentesti.

Ziar de Cluj a urmarit proiectele propuse de aceste organizatii pentru a observa nivelul lor de implicare si la nivel de comunitate. Dincolo de a fi un sprijin pentru studenti, ele ar trebui sa lege, cumva, fiecare domeniu de activitate cu corespondentul lui din afara cursurilor, cu ceea ce se intampla in viata de adult. Din acest punct de vedere, exista proiecte care au ceva mai multa vizibilitate la nivel de oras. Organizatiile si asociatiile studentesti functioneaza atat la nivel de universitati cat si la nivelul facultatilor. Pe de o parte, ele reprezinta o oportunitate pentru studenti de a se implica mai mult in aria pentru care opteaza, de cealalta parte, aceste asociatii pot exista, in unele cazuri, doar cu numele, fara a avea proiecte sau propuneri consistente. 

De exemplu, in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu functioneaza sapte societati studentesti, dintre care cea mai mare vizibilitate si implicare o are OSM-ul, Organizatia Studentilor Medicinisti, organizatie reprezentativa pentru studentii Facultatii de Medicina de la specializarea medicina generala. Multe dintre proiectele lor se bazeaza pe voluntariat organizate pe mai multe categorii. In timp ce unele sunt orientate strict spre dezvoltarea studentilor si schimbul de experiente, altele se extind inspre societate. Un astfel de proiect este Teddy Bear Hospital, unde studentii orgeanizeaza activitati prin care sa invinga frica copiilor fata de doctori si spitale, invatandu-i totodata notiuni de igniena, de alimentatie si despre corpul uman. Iarasi, ei desfoasoara si proiectul ,,Cei mai pentru cei mici”, care are ca scop implicarea copiilor din casele de tip familial, orfelinate in diverse activitati si presupune si un schimb de experiente prin care voluntari din strainatate vin sa se implice in activitatile cu copiii. Ei au, totodata si proiectul ,,Vad Voci/Breaking the silence” prin care promoveaza limbajul mimico-gestual in randul studentilor, program in care colaboreaza cu Liceul Tehnologic Special pentru Deficienti de Auzi Cluj-Napoca si Filiala Surzilor din oras.

Prin proiectul Impreuna pentru Sanatate duc campanii antidiabet, antituberculoza, antihipertensiune arteriala, anti cancer de col uterin si altele prin care au demersuri de informare si evaluare a publicului. Mai mult, studentii se implica si in proiecul Road Safety de informare a populatiei cu privire la acordarea primului ajutor, dar si Sanatate in pasi de dans prin care publicul (indiferent daca studiaza medicina sau nu) are ocazia de a participa la cursuri de dans (bachata, salsa, tango etc.) predate de studenti cu experienta in domeniu. 

Probabil ca profilul facultatii face ca proiectele acestora sa se indrepte mai mult inspre comunitate si sa permita si implicarea sau participarea celor din afara UMF.

Sursa Foto: aisec-cluj.ro

O alta asociatie cu impact si vizibilitate este AISEC (Asociatia Internationala a Studentilor la Stiinte Economice si Comerciale Cluj-Napoca). In cadrul acesteia se pot inscrie studenti ai oricarei facultati din oras, iar principalele proiecte de impact sunt cel de Global Citizen, care vine ca o sansa de a face voluntariat pe o perioada de sase saptamani in tari precum Polonia, Maroc, Brazilia, Rusia, Turcia, Indonezia si altele. Scopul este acela de promovare a muticulturalismului si de a fi voluntar international, astfel incat, sa poti impartasi cu altii propriile experiente. De exemplu, multi care participa la acest program merg si predau engleza in tarile amintite, daca opteaza pentru domeniul educational.

Un alt proiect al lor este Global Talent, unde cei inscrisi pot sa participe la un internship platit in strainatate in tarile cu care acestia au colaborari. De aceste programe se pot bucura si pot profita si cei care nu sunt inscrisi in asociatie, insa, avantajul de a fi inscris aici este acela ca esti scutit de taxa de inscriere in program. De asemenea, pentru ce pasionati de domeniul antreprenoriatului, ei au si programul Global Entrepreneurs, program care functioneaza ca o sansa de a transforma in afacere o idee proprie. Programul dureaza intre 6-8 saptamani in perioada vacantelor universitare si este dispoibil pentru idei ce vizeaza domeniul de marketing, HR sau Finante.  Avantajul este acela ca studentii pot invata despre cum sa-si porneasca o afacere si sa o dezvolte.

Sursa Foto: Facebook

Dintre ONG-urile dedicate studentilor amintim si OSUBB, organizatia studentilor din UBB. EI se recomanda ca singura organizatie din Universitate care are contact cu studentii din toate facultatile UBB. In cadrul acesteia functioneaza si revista Go Free, revista care nu aminteste despre proiectele organizatiei, nici nu e updatata constant, in 2016 existand doar cateva articole de opinie scrise in ianuarie. Mai nou este proiectul Career+ in cadrul caruia organizeaza workshopuri sau dezbateri precum e cel numit Tales Of succes unde i-au chemat pe Andi Vanca reprezentant al Electric Castle Festival, Cristial Hordila de la Tiff,  Alex Pop de la Durusa Summer Hills si Vlad Gliga de la TEDxEroilor. 

De altfel, in timp ce proiectele lor nu sunt foarte vaste, miza lor este aceea de informare a studentilor asupra noilor directii din politicile educationale si accesul acestora la informatii cultural-educationale. E o organizatie care mizeaza mai mult pe informatie decat pe proiectele pragmatice. Putinele programe pe care le au sunt sunt slabute cu mobilizare foarte redusa precum colindatul prin campusul Hasdeu cu ocazia sarbatorilor de iarna sau vizitarea complexului comunitar de servicii pentru Copilul cu Handicap unde au participat la o serbare si au impartit cateva cadouri.

Tot mai mult in scop informativ  actioneaza si OSUT, organizatia studentilor din Universitatea Tehnica. Ei livreaza informatii legate de examene, de orare, de evenimentele din cadrul facultatilor. Cu motto-ul ,,luptam pentru studenti”, organizatia functioneaza aproximativ pe aceleasi principii ca OSUBB, mizand mai intai pe statutul studentului. Pe site-ul oficial nu sunt descrise proiectele lor, ci doar general mentionate si clasificate pe  directia profesional, respectiv sport si sanatate. De unde reiese ca cele doua directii creeaza proiecte (nespecificate cu precizie) in aceste zone. Cu toate acestea, pe pagina lor de Facebook OSUT promoveaza petreceri, anunturi de internship si posibilitati de proiecte si concursuri.

Cat priveste asociatiile care tin de fiecare facultate in parte, majoritatea au proiecte de profil, putine din ele in legatura directa cu comunitatea din care studentii urmeaza sa faca parte. Majoritatea asociatiilor sunt inscrise in ANOSR Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania. 

Cele mai multe activitati tin de workshopuri care vizeaza domeniile de activitate ale fiecareia. In plus, site-urile lor nu sunt updatate, majoritatea mizand pe paginile de socializare. De exemplu, Societatea Hermes este Organizatia Studentilor de la Matematica-Informatica. De obicei, ei organizeaza evenimente de profil precum CariereinIT, Saptamana Studentilor de la matematica si informatica, MindCoding, Social Hackathon, Caravana F.M.I, insa daca incerci sa afli mai multe detalii despre acestea site-ul lor, in mod ironic, nu este disponibil.

Iarasi, cei de la ASPR, Asociatia Studentilor Psihologi din Romania, au un blog care nu a mai fost reactualizat din 2012, ultima informatie fiind aceea ca se muta pe un nou domeniu. Din pacate, nici noul site anuntat de ei nu este valabil.

Doar cu profil de facebook este si FAS USAMV, Federatia Asociatiilor Studentesti din Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara.

Surprinzator este faptul ca si blogul Asociatiei PRIME, al Studentilor de la Relatii Publice si Comunicare din Romania nu a mai fost reactualizat de sase ani, iar daca intri pe public-relations.ro, unde iti garanteaza mai multe informatii, ai surprinza unei pagini care nu mai exista.

De altfel, sunt facultati care nici macar nu au o asociatie studenteasca precum e cazul Facultatii de Litere din oras.

Prin urmare, oricare ar fi proiectele studentilor clujeni acestea raman ascunse undeva intre peretii facultatilor si notate in CV, fara a avea neaparat o consistenta. Asociatiile din care fac parte nu au de fiecare data un site care sa informeze publicul in general si studentii in particular. Ei mizeaza doar pe paginile de socializare ceea ce anuleaza mult din profesionalismul acestor asociatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *