Politica

Ordonanța de urgență privind prelungirea cu maximum șase luni a mandatelor aleșilor locali a fost adoptată, cu modificări, de Camera Deputaților. Data alegerilor urmează să fie stabilită de Parlament

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, cu amendamente.

„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă”, se arată în proiect.

Acesta mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

S-au înregistrat 194 de voturi „pentru”, 105 „împotrivă” şi 4 abţineri.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Pe 23 aprilir, Camera Deputaților a adoptat, tot în calitate de for decizional, o inițiativă legislativă similară cu ordonanța de urgență votată azi, depusă de PSD, UDMR, Pro România și ALDE privind prelungirea cu cel mult șase luni a mandatelor primarilor și consilierilor locali.

Cele patru partide de opoziție au introdus o modificare majoră în legea alegerilor locale: i-au luat guvernului competența, până acum exclusivă, de a stabili data scrutinului, urmând ca aceasta să fie fixată de Parlament prin lege organică. Această prevedere a fost introdusă acum și în legea de aprobare a ordonanței de urgență a guvernului.

Actul normativ a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, 105 de voturi ”împotrivă” și 7 abțineri.

PNL a atacat ulterior legea la Curtea Constituțională, care o dezbate sesizarea pe 27 mai.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților (aceeași formă ca la Senat):

  • Mandatele aleșilor locali se prelungesc cu cel mult șase luni de la data încetării stării de urgență;
  • Data alegerilor se stabilește prin lege organică (nu prin hotărâre de guvern – n. red.), cu cel puțin 75 de zile înaintea votării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *