Din oras

Opt filme din opt tari intra in lupta pentru Trofeul Comedy 2015

Organizatorii Festivalului International de Film Comedy Cluj au anuntat peliculele care vor intra in competitia celei de a 7-a editii ce urmeaza sa se desfasoare in Cluj-Napoca in perioada 16-26 octombrie. Opt lungmetraje din opt tari vor concura pentru premiile de cea mai buna regie, cel mai bun scenariu, cel mai bun film si cea mai buna interpretare. 

In cadrul Trofeului Comedy al editiei a 7-a a  Festivalului International de Film Comedy Cluj organizatorii aduc in fata publicului clujean 8 pelicule care pun in discutie tema tineretii in forma ei mai mult sau mai putin alienata. Tarile care vor avea cate o pelicula in concurs sunt Malaezia, Ungaria, Franta, Polonia, Australia, Spania, Bulgaria si Marea Britanie.

Filmul malaezian “Cei ce salveaza lumea” din 2014, nominalizat la Leopardul de Aur la Festivalul International de Film de la Locarno si castigator al premiului FIPRESCI la Festivalul International de Film de la Hong Kong, spune povestea unui grup de barbati care il ajuta pe Pak Awang sa mute o casa abandonata din adancul junglei in sat, pentru a o oferi cadou de nunta fiicei sale. 

Din Ungaria productia “Din motive inexplicabile” este povestea unei excursii la Lisabona care il ajuta pe un tip tocilar, care se apropie rapid de 30 de ani, sa-si recupereze farmecul. Filmul a fost nominalizat la premiul East of West – Festivalul International de Film de la Karlovy Vary.

Castigatorul Trofeului Comedy Cluj 2013 cu pelicula “Paulette”, Jérôme Enrico, revine la Cluj-Napoca cu lungmetrajul Cerise (2015).  Adolescenta Cerise are probleme de comportament, motiv pentru care mama ei o trimite la tatal sau in Ucraina. Cerise este o comedie despre maturizare, dar si despre forta legaturilor de familie.

“Cetateanul”, o productie poloneza din  2014, in regia lui Jerzy Stuhr, a fost nominalizat ca cel mai bun film in cadrul Tallinn Black Nights Film Festival si il are ca personaj principal pe Jan Bratek interpretat chiar de Jerzy Stuhr care, in urma unui accident, intra in coma si ajunge sa isi retraiasca cei 60 de ani de viata in contextul istoric al Poloniei de dupa razboi. 

Filmul “Escroc de meserie” (2015) este prezent in premiera europeana la Comedy Cluj 2015 si reprezinta debutul regizorului australian Ben Chessell. Nominalizat la Awgie Award, categoria ‘’Cel mai bun film-adaptare’’, road-movie-ul il are in centrul povestii pe Lawrence, un adolescent chinez-australian care, dupa ce isi pica examenele de la liceu pentru ca triseaza, este exilat la tara pe timpul verii.

Filmul spaniol “O schimbare de linie” (2014), in regia lui Álvaro Fernández Armero, prezinta povestea a sase tineri adulti care incearca sa iasa dintr-o criza personala, fiecare din ei eliberandu-se in cel mai creativ si surprinzator mod posibil.
 
Regizorul bulgar Konstantin Burov intra in  competitia din acest an de la Comedy cu filmul  “Otrava pentru soareci“, castigator al premiului pentru cea mai buna imagine la South East European Film Festival. Comedia urmareste evolutia a patru tineri infractori – Plamen, Guadata, Smoka si Chernyo. Ei se imprietenesc in 1988, intr-o scoala de corectie muncitoreasca, dar trebuie sa se adapteze mai apoi schimbarilor aduse de anii care vin. 

Pelicula britanica “Pentru tara si regina” (2014) a regizorului John Boorman este o continuare a filmului ‘’Hope and Glory’’ (1987), film care a avut nu mai putin de cinci nominalizari la Oscar. Comedia spune povestea lui Bill Rohan la aproape o decada distanta de cand scoala sa i-a fost distrusa de o bomba Luftwaffe.

Juriul din acest an care va decide cui ii va fi inmanat Trofeul Comedy 2015 este format din scriitoarea si scenarista Allegra Huston, actrita Kate O’Toole, criticul de film James B. Evans si jurnalistul Neil Young. Romania este reprezentata in juriu de catre Dorian Boguta, unul dintre cei mai apreciati actori romani ai tinerei generatii. Festivalul International de Film Comedy Cluj va avea in acest an aproape 200 de filme dintre care 50% reprezinta pelicule independente de lung sau scurt metraj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *