Omorul traficantului Cârje, acoperit la Cluj de umbra incertitudinii și de filosofii penibile despre Schopenhauer

Iata si incheierea in integralitatea ei:

„Dosar nr. 12879/211/2019

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 17 august 2023 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE : DANIELA ANCA MOLDOVANJUDECĂTOR : ANAMARIA PETRE GREFIER : IULIA-MAGDALENA BODEA

MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror : FLORIN TOLOARGĂ

Pe rol fiind pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată în cadrul apelurilor declarate de către apelantul – inculpat CÎRJE TUDOR ŞTEFAN, apelanţii – părţi civile RÎPAN ION – VASILE, RÎPAN LILIANA RITA, RÎPAN BOGDAN şi ALECSE MARIA şi apelanta – parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE –REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. împotriva sentinţei penale nr. 184 din 04 iunie 2021, pronunţată de către Tribunalul Cluj, în dosar nr. 12879/211/2019, în care inculpatul Cîrje Tudor Ştefan a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca, emis în dosarul de urmărire penală nr. 527/P/2019, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29.06.2023, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa a stabilit termen pentru pronunţarea asupra cerererii de schimbare a încadrării juridice la data de 14.07.2023, şi ulterior la data de 17.08.2023.

CURTEA

Analizând solicitarea schimbarii de încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Cîrje Tudor Ştefan din ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal în omor prevăzută de art. 188 alin. 1 din Codul penal, curtea reţine următoarele:

Pentru ca faptei să i se atribuie o justă încadrare ca infracţiune, aceasta trebuie să întrunească cumulativ caracteristicile temeiului răspunderii penale. Trăsăturile esenţiale se desprind din textul articolul 15 din Codul penal, infracţiunea fiind o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Oînsemnătate deosebită pentru prezenta lucrare o poartă trăsătura săvârşirii faptei cu vinovăţie întrucât, nu de puține ori, asupra delimitării între formele de vinovăţie poate cădea umbra incertitudinii.

În sfera criminologiei, studiul fenomenului criminal a cunoscut o evoluţie tumultoasă, încercându-se formularea unei definiții exclusive a acestuia. Acest fapt s-a dovedit a fi incompatibil cu realitatea fenomenului, a cărei complexitate nu poate fi nicidecum cuprinsă între limite riguroase.

Premisele aparent antagonice pe care s-a clădit studiul criminologic sunt teoriile cauzale şi noncauzale, fiecare dintre ele plasând originea actului criminal pe un alt factor determinant. Teoriile cauzale găsesc justificarea actului criminal în stimuli irezistibili de ordin social, biologic, psihic sau o îmbinare a lor, fiind scăpat oarecum de sub controlul subiectului.

Teoriile noncauzale, pe de altă parte, au în centrul lor un infractor lucid, pe deplin responsabil de acțiunile sale, acțiuni pe care le și urmărește. Aparenta rivalitate a teoriilor se

dovedește a fi în realitate o interdependență, apărând neputința de a defini fenomenul criminal doar prin prisma uneia dintre cele două. În prezent nu vorbim despre o negare a teoriilor cauzale, cele două teorii descriu două faze distincte ale fenomenului criminal, cea cauzală acoperind perioada de timp ce se scurge până la comiterea actului, justificând deciziile din forul interior al făptuitorului, iar cele noncauzale privesc trecerea la act. Infractorul apare ca un individ aflat în controlul acțiunilor sale, acțiuni pe care de regulă le calculează și le oferă o formă cât mai potrivită spre a-i servi la atingerea rezultatului urmărit, acționând cu vinovăție.

În încercarea de definire, de concretizare a conceptului de vinovăție, asupra acesteia s-au aplecat două teorii, cea psihologică și cea normativă.

Teoria psihologică a vinovăției pune în lumină procesele psihice și suprapune imputației faptice imputația psihică, spre a reliefa nevoia ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, iar nu doar să existe în materialitatea sa, spre a atrage exigențele răspunderii penale. Procesele psihice despre care face vorbire această teorie se pot identifica în definițiile oferite formelor de vinovăție în actualul Cod penal, acestea urmărind să răspundă celor trei întrebări de care se leagă aceste procese: a urmărit autorul producerea rezultatului? (proces volitiv), a putut autorul să prevadă consecințele faptelor sale? (proces intelectiv), a acceptat autorul producerea rezultatului? (proces afectiv). Aceste întrebări trasează liniile generale ale gândirii și percepției autorului, căci vinovăția nu ar putea fi apreciată altfel decât prin elemente exterioare, proiecții materiale ale forului interior.

Teoria normativă desprinde ușor conceptul de vinovăție de autor, formele de vinovăție fiind percepute ca parte a laturii obiective, care explică, caracterizează acțiunea. Autorului i se atribuie o conduită reproșabilă întrucât acesta a ales să se comporte în dezacord cu normele impuse de societate, desconsiderându-le, când ar fi putut să adopte o conduită favorabilă ordinii juridice. Această teorie nu neagă procesele psihice, ci le lasă în plan secundar, în timp ce în plan principal se află reproșul, concept care, diferențiindu-se astfel de teoria psihologică, oferă importanță motivului care stă la baza realizării faptei.

Importanța realizării unei fine delimitări rezidă în aceea că, odată constatată forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, atrage după sine o infracțiune distinctă. Astfel, dacă evenimentul a avut ca finalitate decesul unei persoane, delimitarea se va face între două infracțiuni împotriva vieții, care reclamă însă forme de vinovăție diferite, uciderea din culpă și omorul.

Pentru a răspunde penal, un subiect trebuie să aibă, în raport de momentul săvârşirii faptei, capacitatea de a înţelege consecinţele propriei conduite, care trebuie să fie conectată la realitatea ce- l înconjoară, precum şi capacitatea de a-şi controla propriile impulsuri, apreciindu-se, de altfel, că adulţii deţin capacitatea de înţelegere şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa, ca prezumţie iuris tantum.

În toate ramurile dreptului răspunderea se manifestă ca aplicare a principiului logic al raţiunii suficiente, nihil est sine ratione, fiind exclusă în situaţia comiterii unui fapt ilicit fără vinovăţia prevăzută de lege, sine qua non. Vinovăţia reprezintă factorul esenţial pentru a determina dacă o faptă constituie sau nu infracţiune, autorul fiind chemat să răspundă atunci când fapta comisivă sau omisivă este săvârşită cu intenţie, precum şi atunci când fapta, săvârşită din culpă, esteprevăzută expres de legea penală.

Vinovăţia, elementul care priveşte latura subiectivă a infracţiunii, însumează condiţiile psihologice ce determină o persoană să comită fapta vătămătoare şi este constituită din două componente: conştiinţă – în raport cu fapta şi urmările – şi voinţă, urmând ca, pentru dovedirea formei de vinovăţiei şi pentru determinarea gravităţii sancţiunii să fie analizată această relaţie psihologică dintre faptă şi autor.

Conştiinţa (proces intelectiv) reprezintă ansamblul de concepţii, convingeri, înţelegeri, în care apare ideea de a săvârşi o infracţiune, inclusiv, reprezentarea urmării săvârşirii acelei infracţiuni, în timp ce voinţa (proces volitiv) este o funcţie psihică, caracterizată prin orientarea conştientă a persoanei făptuitoare spre realizarea unor scopuri şi prin efortul depus pentru realizarea acţiunii şi producerea rezultatului.

Elementul intelectiv (denumit şi prevedere) se raportează doar la rezultatul faptei şi este responsabil de modalitatea de cunoaştere, de către autor, a ipotezelor generate de conduita sa: reprezentarea unei percepţii intelectuale a ceea ce s-ar putea întâmpla, înţelegerea factorilor

precedenţi şi concomitenţi cu conduita acestuia, posibilitatea de prevedere a consecinţelor materiale determinate de conduita sa.

Elementul volitiv se analizează în raport cu acţiunea/inacţiunea prevăzută în norma de incriminare şi urmarea tipică, fiind alcătuit din dorinţe, impulsuri. Potrivit concepţiei lui Schopenhauer, voinţa este o constantă, identică cu sine, ce rămâne neschimbată, spre deosebire de intelect, care se subordonează voinţei, devenindu-i instrument, iar spre deosebire de voinţă, intelectul este un fenomen secundar, marcat de procesul evoluţiei, crescând şi scăzând spre bătrâneţe şi care variază în funcţie de starea fiziologică a individului.

Vinovăţia reprezintă ansamblul proceselor psihice intelective, volitive, afective, ce exprimă atitudinea psihică a autorului faţă de rezultatul faptei şi urmările sale, atitudine orientată spre lezarea valorilor sociale protejate de lege, fie dorită, fie nedorită, ori imprudentă sau neglijentă. Din modul în care se combină procesele psihice, vinovăţia îmbracă trei forme: intenţia (directă şi indirectă), culpa (cu prevedere şi simplă) şi praeterintenţia. În doctrina penală românească, atât intenţia directă cât şi cea eventuală (indirectă) se caracterizează prin cunoaşterea, de către persoana făptuitoare a previzibilităţii urmărilor vătămătoare, voinţa realizării faptei astfel cum au fost descrise în norma de incriminare.

Procesele intelective sunt comune ambelor forme, deosebirea realizându-se exclusiv prin raportare la factorul volitiv, în sensul că, în cazul intenţiei eventuale, acceptarea producerii urmării imediate are loc prin săvârşirea unei alte fapte care ar putea cauza această urmare imediată, persoana făptuitoare având convingerea rezultatului dorit, rezultatul nedorit fiindu-iindiferent, în timp ce în cazul culpei cu prevedere, riscul este neacceptat cu speranţa uşuratică şi eronată, persoana fiind convinsă de anumite împrejurări (precum experienţa, calităţi personale) că rezultatul nu se va produce.

Existenţa intenţiei, atât directe cât şi eventuale, trebuie să fie raportată la statutul subiectiv al persoanei din momentul începerii acţiunii/inacţiunii, iar intenţia trebuie raportată la previzibilitatea şi voluntaritatea lezării valorii sociale, în general, persoana fiind capabilă să accepte întreaga situaţie tipică (conduită şi consecinţe). Intenţia eventuală şi culpa cu prevedere au în comun segmentul reprezentării, persoana prefigurând realizarea evenimentului ca posibil sau probabil.

Potrivit lui Schopenhauer, reprezentările unei persoane pot fi intuitive – care vizează întreaga lume vizibilă sau totalitatea experienţei, precum şi condiţiile de posibilitate ale acesteia – şi abstracte – proprietatea exclusivă a omului, a cărui capacitate de a avea reprezentări abstracte a fost numită raţiune (A. Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, Traducere realizată de R.G. Pârvu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 35). Entităţile susceptibile de reprezentare sunt elementele precedente şi concomitente conduitei, precum timpul şi locul, experienţa persoanei, etc.

Doctrina și jurisprudenţa vorbesc, de regulă, despre incidentele rutiere ca fiind bazate pe culpă, fie ea simplă ori cu prevedere. Se primește cu ușurință faptul că o persoană aflată la volanul unei mașini care este implicată sau provoacă un accident rutier stă sub semnul neatenției, al încălcării normelor rutiere, al oboselii ori al altor circumstanțe care alcătuiesc o conduită culpabilă.

Există însă situații în care cel aflat la volanul mașinii atrage asupra sa, prin modul său de a acționa cumulat cu circumstanțele desfășurării evenimentului, o conduită care excedează sfera culpei și pătrunde în cea a intenției, devenind astfel un nemijlocit atentat asupra ordinii juridice.

Accidentul este un eveniment neprevăzut, neplanificat şi nefericit, care rezultă în special, dintr-o ignoranţă sau nepăsare. Cuvântul „accident” provine din latinescul „cadere” şi este definit în dicţionare ca „un incident, o întâmplare neprevăzută, care întrerupe mersul normal al lucrurilor” (Dicţionarul explicativ al limbii române al Academiei Române şi Institutului Naţional de Lingvistică Iorgu Iordan, ed. a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Univers Enciclopedic, 2009), „un incident neintenţionat, ce cauzează o pagubă, rănirea sau moartea cuiva” (Oxford Living Dict ionares- ht t ps://en.ox f orddict ionaries.com /def init ion/accident .), iar sintagma „accident de circulaţie” este definită ca „un şoc produs pe o reţea rutieră între un vehicul rulant (maşină, motocicletă, camion) şi orice alt lucru sau persoană, cauzându-se, astfel, daune materiale sau vătămări corporale”.

Conceptul „accident de circulaţie” apare şi în art. 75 din OUG nr. 195⁄ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice – „Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut

originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.”

Din analiza definiţiilor cuvântului „accident” se desprinde ideea că şoferul nu-şi orientează conştiinţa şi voinţa pentru producerea decesului unei alte persoane, această urmare survenind doar în mod neprevăzut şi neplanificat.

În plus, în cazul infracțiunilor săvârșite prin intermediul unui automobil, instanţa de control consideră că, în completarea elementelor obiective statornicite de doctrină, trebuie luate în considerare aspecte care, deși căzute în plan secundar sau cărora nu li se oferă de regulă o atenție sporită, cumulate, pot duce la o calificare a formei de vinovăție mai apropiată de cea pe care făptuitorul a avut-o, bazând analiza pe reproducerea percepției pe care făptuitorul a avut-o la acel moment asupra realității.

Organul judiciar, neputând lua la cunoștință direct și nemijlocit de procesele psihice care au stat la baza actului de voință, încearcă să le descifreze din natura faptelor, socotind că, de regulă, ceea ce aceste fapte au absorbit ca procese psihice ale conștiinței și-au lăsat amprenta în modul de desfășurare a faptei însăși, putând fi descifrate din analiza manifestării exterioare (George Antoniu, Vinovăţia penală. Ed. Academiei Române, 1995, p. 5).

La analiza unui eveniment cu conotație penală ce implică un autoturism, în lipsa unei culpe evidente când speța naște pendulări între încadrări, obiectul reprezintă un argument puternic pentru încadrarea ca tentativă la omor, însă o grijă deosebită trebuie purtată acestor spețe pentru a nu se cădea în plasa unor interpretări doctrinare neadaptate situației.

În cazul culpei este vorba despre o nesăbuinţă, o lipsă de concentrare psihică, o neatenţie sau ignoranţă a şoferului faţă de normele de circulaţie, încălcarea putând fi atât conştientă, cât şi involuntară.

Printr-o astfel de conduită se evidențiază anumite deficiențe ale conștiinței persoanei făptuitoare, o nefuncționare, la nivelul exigențelor normale, obișnuite, a proceselor psihice ale individului (George Antoniu, Vinovăţia penală. Ed. Academiei Române, 1995, p.22). Aceasta capătă însă învelişul unei intenţii atunci când cumulul de neglijenţe devine prea nefast pentru a mai putea fi acoperit de elementele obiective în care şoferul şi-ar fi pus credinţa.

Încălcarea unor norme de circulație care, din perspectiva șoferului, poate fi acoperită prin abilităţi proprii sau ale maşinii, poartă încadrarea de culpă cu prevedere (un exemplu de acţiune voită, conştientă, alăturată unei acţiuni întâmplătoare poate fi fapta şoferului de a se urca la volan cu o alcoolemie puţin peste limita contravenţiei şi de a nu se asigura bine într-o intersecţie unde trebuia să acorde prioritate), însă încălcarea conştientă a unor reguli de circulaţie ce denotă o periculozitate sporită nu mai poate fi acoperită de culpă.

Dacă definiţiile pentru intenţie şi culpă nu se dovedesc a fi lămuritoare, spre a stabili limitele acestor forme de vinovăţie analiza se poate desfăşura cu ajutorul teoriei gradelor de pericol. Frank Reinhard, adept al teoriei normative a vinovăţiei apărute în Germania anilor 30, a introdus conceptul de vinovăţie ca reproş, așadar autorul dă dovadă în săvârşirea unei infracţiuni de o conduită reproşabilă care se poate încadra pe două grade de pericol.

Dacă pericolul pe care atitudinea sa îl generează este unul scăzut, care ca regulă poate crea doar o stare de disconfort societăţii (de exemplu, un şofer care nu aşteaptă ca pietonii să traverseze şi se strecoară cu maşina printre ei), dar care devine fatal sau deosebit de primejdios prin neşansă (însă nu observă că în faţa maşinii se afla un copil foarte mic, pe care îl accidentează), orientarea ar trebui făcută spre culpă ca formă de vinovăţie.

Dacă, din contră, pericolul la care autorul supune societatea este unul ridicat, care ar crea o stare de criză a cărei înfăptuire în realitatea obiectivă stă sub semnul hazardului, atunci forma de vinovăţie adecvată ar fi intenţia. Cu alte cuvinte, autorul contribuie în mod generos prin conduita sa la realizarea infracţiunii, astfel încât nerealizarea unui eveniment este o pură întâmplare, iar nu meritul unei conduite prudente.

Cu privire la presupusa intenție de a ucide, invocată de apărătorul părţilor civile în cadrul unei „susțineri a conștiinței”, curtea reține că nicio probă administrată în cauză nu susține prevederea și asumarea de către inculpat ca posibile, cu indiferență, a unor tragice urmări ale acțiunilor sale. Per a contrario, toate accidentele rutiere produse de șoferii care au condus

autoturisme cu viteză superioară celei legale ar fi considerate fapte de omor, în lipsa oricărui element obiectiv care să fundamenteze concluzia că făptuitorul a acționat cu intenție.

Intenția, ca element al infracțiunii nu se presupune, ci se dovedește. Ea rezultă din împrejurările anterioare, concomitente și ulterioare comiterii faptei de către inculpat care trădează poziția sa psihică față de fapta comisă și de urmările acesteia.

Curtea constată că în speță se ridică problema conflictului între două forme de vinovăție: intenția indirectă la omor și culpa cu prevedere în uciderea din culpă. Prevederea rezultatului socialmente periculos în cazul culpei cu prevedere apropie această formă de vinovăție de intenție (atât directă, cât și indirectă).

Distincția ce se face remarcată între aceste două forme de vinovăție este acea că în cazul intenției indirecte rezultatul este acceptat, pe când în cazul culpei cu prevedere rezultatul nu este acceptat, autorul socotind fără temei că acesta nu se va produce, având însă la baza rațiunii anumite elemente de ordin obiectiv care îi justifică această imposibilitate închipuită de producere a rezultatului. Aceste împrejurări obiective care alimentează credința autorului că rezultatul nu se va produce pot fi: vizibilitatea bună, condițiile meteorologice favorabile, experiența în condus, cunoașterea drumului parcurs, viteza de reacție a mașinii la comenzi ori alte performanțe ale mașinii, etc. Este suficient ca aprecierea autorului la momentul comiterii faptei să fie în sensul că aceste elemente sunt în măsură să îl ferească de producerea rezultatului, neavând relevanță că acestea s-ar dovedi insuficiente la o analiză obiectivă.

Dacă, însă neproducerea rezultatului nu este o convingere bazată pe astfel de împrejurări de factură obiectivă, ci o simplă speranță, dependentă de hazard, vom fi în prezența unei intenții eventuale. În sensul reținerii unei intenții eventuale vine și argumentul că dacă pericolul creat este prea mare, acesta nu ar mai putea intra sub protecția împrejurărilor. Persoana făptuitoare, îndepărtând perspectiva rezultatului, nu se bazează pe intervenția norocului sau pe speranțe deșarte, ci are în vedere capacitatea sa reală care, în alte condiții, mai puțin complexe, s-a verificat a fi în stare să evite un rezultat periculos. În alt fel, dacă făptuitorul s-ar bizui numai pe intervenția norocului, fapta sa ar fi intenționată (intenție directă sau indirectă).

Ideea de liber arbitru pe care dreptul nostru penal o atribuie genezei actului infracțional trebuie atent interpretată, întrucât suprapunerea factorilor de natură obiectivă cu latura subiectivă cu care contribuie autorul este adesea imperfectă, neconcludentă. Importantă pentru o corectă analiză este luarea în considerare a capacității autorului de a percepe corect factorii ce îl înconjoară la momentul săvârșirii faptei, interpretarea pe care acesta o face asupra circumstanțelor, însă nu în măsura în care o interpretare profund eronată a acestora în raport cu abilitățile personale ale autorului să îi poată aduce avantaje juridice.

Mai mult, un rol deosebit de important îl au expertizele tehnice, căci aștern lumină asupra conduitei autorului prin arătarea vitezei avute la impact și a existenței/inexistenței reflexului de frânare, informații deosebit de valoroase ce trebuie cumulate cu altele precum expertiza medico- legală, permisibilitatea terenului, condițiile de luminozitate, de vreme, starea psihică a șoferului, contextul social în care s-a desfășurat fapta, scopul pe care șoferul îl urmărea, săvârșind fapta pentru a-l atinge, preexistența unei relații conflictuale cu victima și conduita activă a șoferului de a limita ori preveni consecințele negative ale faptei sale, etc.

În cazul intenţiei eventuale este specifică cunoaşterea efectivă a elementelor relevante ale faptului concret, în momentul în care persoana începe executarea acţiunii tipice, ea având un obiectiv stabilit pentru a cărui îndeplinire este dispusă să facă orice, chiar şi savârşirea unei alte fapte penale, în timp ce la culpă această cunoaştere este doar potenţială. Este suficient ca această cunoaştere să fie prezentă în momentul în care începe executarea acţiunii tipice, nefiind necesar să fie prezentă pe tot parcursul acţiunii. În ambele forme de vinovăţie, atât culpă, cât şi intenţie eventuală, segmentul reprezentării este similar, persoana prefigurând realizarea evenimentului ca posibil sau probabil. Diferenţa este că în cazul intenţiei eventuale, persoana acceptă riscul producerii rezultatului (acceptarea nu doar a riscului de producere al evenimentului ci şi a riscului de comitere a faptei. Persoana trebuie să aibă reprezentarea faptului astfel cum este prevăzut în norma de incriminare), în timp ce în cazul culpei persoana acţionează cu încrederea datorată că rezultatul nu se va produce.

Momentul manifestării de voinţă, în cazul intenţiei eventuale corespunde fazei în care persoana ia hotărârea de a comite fapta, în timp ce, în cazul culpei conştiente, deşi avem elementul de prevedere, nu avem momentul manifestării de voinţă pentru producerea rezultatului, subestimând probabilitatea producerii evenimentului, din neglijenţă, imprudenţă, lipsa de experienţă, etc.

Fundamentul intenţiei eventuale este acela de a identifica, în reprezentarea şi acceptarea din partea persoanei a posibilităţii concrete de realizare a evenimentului accesoriu, înţeleasă în termeni de ridicată probabilitate, în scopul urmărit, în principal. Cu alte cuvinte, persoana se angajează într- o acţiune, acceptând riscul apariţiei evenimentului care, în reprezentarea psihică nu este dorit direct, dar apare ca posibil.

Intenţia eventuală este caracterizată prin reprezentarea şi dorinţa de a comite fapta tipică, în timp ce culpa conştientă are un conţinut esenţialmente normativ, fiind caracterizată prin încălcarea unei reguli de precauţie imputabile autorului. Spre exemplu, conducătorul auto care se angajează în depăşire într-o curbă fără vizibilitate, prevede posibilitatea comiterii unui accident în cazul în care un autovehicul vine pe contrasens, dar nu acceptă această posibilitate, bazându-se pe împrejurări cum ar fi: cunoaşterea respectivei porţiuni de drum, viteza cu care maşina răspunde la comenzi, experienţa sa în conducere etc. Dacă totuşi accidentul are loc, în sarcina şoferului se va reţine astfel o culpă şi nu o intenţie eventuală (F. Streteanu, D. Niţu, Suport curs de drept penal ID. Partea generala I, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2013, p. 63). În cazul în care va exista un dubiu cu privire la stabilirea formei de vinovăţie, potrivit opiniei d-lui profesor Streteanu, va trebui reţinută culpa cu prevedere având în vedere principiul in dubio pro reo, efectele acesteia în plansancţionator fiind mai puţin severe decât cele ale intenţiei (F. Streteanu, D. Niţu, Suport curs de drept penal ID. Partea generala I, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2013, p. 457).

În titlul I din Codul penal, art. 192 reglementează expres uciderea din culpă a unei persoane, infracţiune despre care se afirmă că este „singura infracţiune din întreg capitolul destinat infracţiunilor contra vieţii care nu are ca formă de vinovăţie intenţia” (V. Cioclei, Drept penal. Partea specială I, Ed. C.H. Beck, Curs universitar, Bucureşti, 2017, p. 47.) şi care, integrează totodată, cu privire la rezultatul produs, o agravantă de majorare a pedepsei cu jumătate, în ipoteza pluralităţii de victime.

În timp ce la infracţiunea de omor urmarea este prevăzută şi dorită de persoana făptuitoare ca şi consecinţă a conduitei sale, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, decesul persoanei vătămate apare ca un eveniment nedorit, aşa cum bine a surprins dl. profesor Dongoroz: „atunci când omul este pus în situaţia de a-şi manifesta voinţa, se produce un proces psihic la care participă, ca elemente determinative, nu numai senzaţiile şi reprezentările imediate (actuale), ci întreg patrimoniul omului cu toate imaginile şi reprezentările lui, cu toate afectele sale, toate asocierile de idei, cu tot ceea ce inteligenţa a acumulat prin raţiune, cultură şi experienţă. Când procesul volitiv s- a desfăşurat în condiţii normale (atunci când elementele determinative apar simultan sau succesiv pe ecranul minţii omeneşti, ele pot converge din aceeaşi rezoluţie, dar pot fi şi convergente) se spune că voinţa s-a determinat liber” (V. Dongoroz, Drept penal – Reeditarea ediţiei din 1939, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 190).

În timp ce elementul volitiv trebuie să preceadă începutului de executare al activităţii fizice, elementul intelectiv presupune ca autorul infracţiunii de omor trebuie să cunoască cu certitudine (nu ca o simplă posibilitate) la momentul comiterii infracţiunii şi nu la un moment anterior că acţiunea sa este susceptibilă să producă moartea unei persoane (F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 431).

Caracteristic omorului cu intenţie eventuală este previzibilitatea producerii evenimentului şi a urmării imediate, acţionarea conştientă şi cunoaşterea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii, însă în cazul infracţiunii de ucidere din culpă avem previzibilitatea producerii evenimentului, cunoaşterea imperfectă a realităţii, ceea ce, într-o anumită măsură, alterează şi procesul prevederii rezultatului (deşi persoana făptuitoare, prin folosirea capacităţilor sale, ar fi putut preveni producerea lui). Persoana făptuitoare, chiar dacă doreşte o acţiune are în vedere, în realitate, o altă acţiune faţă de cea descrisă în norma de incriminare şi producerea unui alt rezultat decât acela care s-a produs efectiv, neasumându-şi riscuri de care nu are cunoştinţă şi pe care nu le doreşte.

Spre deosebire de omorul comis cu de intenţia eventuală, în ipoteza uciderii din culpă persoana făptuitoare nu se bazează pe noroc, hazard, ci pe încrederea exagerată în sine că va fi în stare să evite producerea evenimentului, în timp ce la omorul cu intenţie eventuală dorinţa producerii rezultatului se extinde şi asupra dorinţei acţiunii, în sensul că acceptă conştient producerea rezultatului şi nu face efort ca urmarea imediată să nu se producă. „Speranţa uşuratică” nu poate fi confundată cu speranţa că evenimentul nu se va produce (ce caracterizează intenţia eventuală), întrucât această ipoteză reprezintă acceptarea riscului; or, în cazul culpei persoana făptuitoare nu acceptă producerea rezultatului, deşi îl prevede, respingând total posibilitatea producerii rezultatului, acesta din urmă apărându-i imposibil. Intenţia eventuală implică voinţa realizată, deoarece cogitationis poenam nemo patitur, sistemul de drept penal românesc este un sistem în care legiuitorul nu pedepseşte intenţiile interne ale unui subiect.

Având în vedere faptul că „nu se îngăduie interpretului să se substituie legiuitorului, pentru a schimba ceva din substanţa normei (conţinutul ei perceptiv şi sancţionator)” – V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 92 -, în materia accidentelor de circulaţie fatale, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa penală constantă, instanţa de control judiciar consideră că vinovăţia ce îmbracă forma culpei (cu prevedere) nu poate fi înlocuită cu intenţia eventuală atunci când conştiinţa şi voinţa persoanei nu sunt orientate spre producerea rezultatului, deoarece în cazul culpei suntem în prezenţa unei evaluări eronate a riscului de realizare a evenimentului, precum şi a posibilităţii de evitare a producerii evenimentului, persoanei făptuitoare nefiindu-i indiferent dacă evenimentul se va produce, ci este sigură că nu se va produce. Astfel, intenţia eventuală are reprezentare şi voinţă pentru elementul material tipic, în timp ce culpa nu are şi este configurabilă doar atunci când producerea rezultatului nu este dorită.

Chestiunea încadrării faptei în omor cu intenţie eventuală apare deseori din dorinţa unei sancţionări mai aspre, însă chiar şi un stil haotic de a conduce prin încălcarea conştientă a regulilor de circulaţie (ex.: condus pe contrasens, pătrunderea în intersecţii pe culoarea roşie, fie şi în mod repetat) nu este de natură să transforme culpa cu prevedere în intenţie eventuală, întrucât previzibilitatea producerii evenimentului şi voinţa operează pe planuri diferite. Mai mult, la infracţiunea de ucidere din culpă, persoana făptuitoare îşi orientează conştiinţa şi voinţa doar asupra actului de conducere, nu şi asupra momentului coliziunii ori a altor împrejurări precum vremea nefavorabilă, conştientizând doar posibilitatea de producere a unui accident (şi aceasta în mod abstract), dar nu şi pe cea a producerii urmării imediate (decesul unui alt participant la trafic), persoana făptuitoare manifestând voinţă numai pentru conduită, nu şi pentru consecinţele conduitei.

Concluzionând, împrejurările obiective ale conduitei ex ante (precum stilul haotic de a conduce prin încălcarea conştientă a regulilor de circulaţie, stare psihofizică alterată etc.) ar trebui să fie avute în vedere la individualizarea pedepsei şi nu la stabilirea formei de vinovăţie ori încadrarea juridică a faptei de care depinde, de altfel, desfăşurarea întregului procesul penal.

În literatura de specialitate s-a reținut că existența sau nu a acestor temeiuri se examinează prin prisma percepției făptuitorului, iar în caz de îndoială cu privire la identificarea formei de vinovăție se aplică principiul in dubio pro reo, prin considerarea faptei ca fiind comisă în forma culpei cu prevedere datorită urmărilor mai puțin grave ale acesteia în planul răspunderi penale (F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C. H. Beck 2008, filele 454-455).

Prezentarea teoretică a noţiunilor de intenţie indirectă şi culpă cu prevedere este absolut necesară pentru a stabili încadrarea juridică a faptei de săvârşirea căreia este acuzat inculpatul Cîrje Tudor Ştefan, instanţa de control judiciar urmând a verifica în ce măsură elementele de fapt stabilite în urma probatoriului administrat până în prezent se pliază pe una dintre acestea. Astfel:

• –  Din mesajele depuse la fila 157 vol. I dosarul curţii rezultă insistenţele inculpatului de a efectua deplasarea cu maşina victimei „Hai să ne plimbăm cu a ta. Si condyx eu./Dc.Nuuu.Nu dau nimanui, f rar/Ca i automata/Lasa mergem cu a ta/Ok (…)/Bun. Da mergem cu masina ta. Si conduc eu/Vino cu a ta daca nu mergem departe/Pai mergem pana la turda. Sii borta vremea. Si ii tractiune spate. Mergem la un restaurant”
• –  din procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 13 vol. I dosarul de urmărire penală) rezultă că accidentul rutier a avut loc pe DN1/ E60, la km. 490+630 m, în afara loc. Florești, unde circulația se desfășoară pe două sensuri, câte o bandă pe sens, existând şi acostament aferent consolidat. Suprafața părții carosabile este din asfalt, pe partea carosabilă existând marcaj vizibil longitudinal

de separare a sensurilor de circulație format dintr-o linie simplă continuă. Partea carosabilă era umedă, acostamentele acoperite cu zăpadă, fără precipitații, noapte, iluminat public nefuncțional, vizibilitate bună.

• –  în accident a fost implicat autovehiculul marca Mercedes-Benz CLS.500 4Matic, cu nr. de înmatriculare B 298 GBR, culoare alb, având polița de asigurare RCA seria RO/25/C25HIP nr. 010206524, valabilă până la data de 26.04.2019 (fila 254 vol. II dosarul de urmărire penală), avariile suferite în accident fiind în proporție de 95%.
• –  din datele furnizate de sistemul de monitorizare GPS, amplasat pe autoturismul marca Mercedes- Benz (fila 28 vol. I dosarul de urmărire penală) rezultă că pe traseul Cluj-Napoca – com. Florești, spre lacul Tarnița și retur, autoturismul a circulat cu o viteză medie de 38 km/h și cu o viteză maximă de 156 km/h.
• –  din Raportul de expertiză medico-legală nr. 428/III/34 din 14.03.2019 al I.M.L. Cluj rezultă că:”1.Moartea numitei RÎPAN GABRIELA a fost violentă. 2. Ea s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutivă fracturilor multiple și rupturii de aortă toracică cu hemotorace bilateral, survenite în contextul unui politraumatism (traumatism cranio – cerebral cu contuzie cerebrală, traumatism toracic cu contuzii pleuro-pulmonare, ruptură de aortă toracică și hemotorace bilateral, traumatism abdominal cu contuzii și dilacerare hepatică, contuzii renale, traumatismul membrelor inferioare cu fractură închisă femur stâng și fractură deschisă femur drept) prin accident rutier. 3. La examenul necroptic s-au constatat multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autovehicul aflat în decelerație bruscă în cadrul unui accident rutier și pot data din 21.01.2019. 4. Între leziunile traumatice și deces există legătură directă de cauzalitate.5. Sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool etilic.6. Examenul toxicologic general a fost negativ pentru clasele uzuale de droguri.7. Moartea poate data din 21.01.2019.”
• –  în urma testului preliminar efectuat în cadrul unităţii medicale s-a relevat prezența tetrahidrocannabinolului în urina inculpatului Cîrje Tudor Ștefan (fila 35 vol. II dosarul de urmărire penală);
• –  din Buletinul de analiză toxicologică nr. 88/11 din 23.01.2019 efectuată pe probele de sânge, respectiv urină prelevate de la inculpat la ora 6:50, trusa fiind securizată cu sigiliul nr. 09962 și sigilate cu sigiliile nr. 13315 și nr. 09962, reiese că rezultatul alcoolemiei este zero. Mostra de sânge, urmare a examenului toxicologic, a fost negativă pentru amfetamine, tetrahidrocannabinol, morfină și derivați opiacei iar cea de urină a fost negativă pentru amfetamină, metamfetamină, MDMA, tramadol, ketamină, fentanyl, metadină, cocaină, fenciclidină, tetrahidrocannabinoli, morfină și derivați opiacei (fila 30 vol. II dosarul de urmărire penală);
• –  din Buletinul de analiză toxicologică expertiză pe persoane nr. 420/69 a I.M.L. Tg. Mureș, ca urmare a analizării probelor biologice – sânge și urină, înaintate cu trusa nr. 11940 s-au obținut reacții negative pentru benzodiosepine, opiacee, ecstasy, marijuana (THC), K2-spice, morfină, amfetamină, metamfetamine, cocaină, metadonă, fenciclidina, buprenorphina (fila 96 vol. II dosarul deurmărire penală);
• –  din concluziile raportului de expertiză toxicologică medico-legală nr. 419/70/A12 rezultă că în probele biologice ridicate de la IML Cluj-Napoca nu au fost identificate urme de alcoolemie și, de asemenea, s-au înregistrat reacții negative și pentru: benzodiazepine, opiacee, ecstasy, marijuana, K2 – spice, morfina, amfetamine, metamfetamine, cocaină, etadonă, fenciclidina, ketamine, bruprenorphina, tramadol. De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală mai rezultă că au fost obținute reacții pozitive doar pentru fentanyl și paracetamol, însă acestea au fost administrate de personalul medical, care a intervenit de urgență pentru stabilizarea stării de sănătate a lui Cîrje Tudor Ștefan. S-a stabilit, în privința grupei de sânge, că aceasta este A (II), adică grupa de sânge aparținând inculpatului;
• –  prin Raportul de expertiză medico-legală, examen ADN nr. 23/18.04.2019 a I.M.L. Iași s-a stabilit că ”probele de sânge recoltate cu ajutorul truselor nr.13315 și nr.11940 aparțin aceleiași persoane”.
• –  din cazierul contravențional al inculpatului rezultă că din data de 29.08.2017 (când a obținut permisul de conducere) și până la data de 21.01.2019 (data accidentului) acesta a fost sancționat contravențional de 10 ori, două incidente rutiere fiind soldate şi cu pagube materiale, ultima sancţiune fiind aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PSBX nr.156623, întocmit la data

de 07.10.2018 pentru o pluralitate contravenţională, reţinându-se că în data de 07.10.2018, ora 17:50, a fost înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare SB 12 GUI, MAI 23629, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare CJ 31 CRZ, cu viteza de 187 km/h, limita de viteză fiind 130 km/h şi totodată a efectuat manevra de depăşire a autovehiculelor pe partea dreaptă, respectiv pe banda de urgenţă (fila 11 vol. II dosarul de urmărire penală).

• –  din informațiile furnizate de sistemul de localizare GPS montat pe autoturism (filele 24, 27-30 vol. I dosarul de urmărire penală), coroborate cu declarațiile inculpatului, autoturismul marca Mercedes- Benz a rulat pe DN1 – E.60 până în localitatea Turda. După aproximativ 30 de minute, pe același traseu și la volan fiind inculpatul Cîrje Tudor Ştefan, autoturismul a revenit la Cluj-Napoca, unde, la benzinăria Petrom de pe str. Bună Ziua a staţionat timp de 1 – 2 minute, iar apoi și-a continuat deplasarea pe raza localității Cluj-Napoca, deplasându-se de la benzinăria Petrom situată pe str. Bună Ziua din mun. Cluj-Napoca către FSEGA – str. T.Mihaly, însă autovehiculul și-a schimbattraseul și a ajuns la ora 01.58 , via DN1/E60, în com. Florești la benzinăria OMW de pe DN1, unde autovehiculul staționează 2 minute. Apoi la ora 02.00 autovehiculul este condus de la OMW de pe DN1, com. Florești jud. Cluj, până la lacul Tarnița, via DN1 unde ajunge la ora 02.30 și, fără să oprească, se întoarce via DN1/E60 către mun. Cluj-Napoca, iar la ora 02.56, la ultima înregistrare în sistem, viteza de deplasare măsurată de sistemul sus amintit, este de 156 km/h.
• –  potrivit foilor de parcurs întocmite urmare a sistemului de localizare GPS montat pe autoturism, viteza medie de deplasare de la Cluj-Napoca la Turda, de la Turda la Cluj-Napoca respectiv de la Cluj-Napoca – comuna Florești, a fost de circa 50 km/h, fiind atinse valori maxime de viteză pe cele trei porțiuni de 119 km/h, 93 km/h și 119 km/h (filele 28-30 vol. I dosarul de urmărire penală),
• –  Din adresa nr. 6171 din 8 decembrie 2021 a Administraţiei Naţionale de Meteorologie reiese că la Staţia Meteorologică din Cluj-Napoca, în data de 21.01.2019 la ora 03:00, temperatura aerului era de -0,6 grade C, viteza medie a vântului era de 1,1 m/s, vizibilitatea orizontală era de 2 km, umezeala relativă a aerului fiind de 100%, neînregistrându-se la acea oră precipitaţii. A nins înainte de ora accidentului (filele 56-57 vol. II dosarul curţii)
• –  din adresa nr. 9001 din 15.12.2021 a Secţiei de Drumuri Naţionale Cluj rezultă că între orele 16:50 din 20.01.2019 şi ora 04:00 în 21.01.2019 s-a acţionat cu 4 utilaje şi 17 tone de material antiderapant. Astfel, cât timp temeratura era de doar -0,6 grade C (aproape de punctul de topire al gheţii) şi s-a acţionat cu material antiderapant şi la acel moment nu cădeau precipitaţii – filele 54-55 vol. II dosarul curţii
• –  în procesul verbal de cercetare la faţa locului se precizează că „partea carosabilă era umedă” nu acoperită cu polei, necăzând la acea oră precipitaţii, aspect care rezultă şi din fotografiile judiciare (ex. fig. 35 din raportul de expertiză);
• –  autoturismul era echipat cu anvelope de iarnă
• –  în zona axului drumului există unele acumulări în care apa se află în două stări de agregare, situaţiaeste mult înrăutăţită la iniţierea sau la revenirea din depăşire atunci când autoturismul traversează

  aceste zone cu coeficient de aderenţă mai redus, putând apărea pierderea aderenţei transversale

• –  viteza maximă admisă pe acel segment de drum, la data şi ora producerii accidentului, era de 100km/h
• –  viteza probabilă a autoturismului Mercedes din momentul imprimării urmei de derapare consemnateîn cercetarea la faţa locului (aproximativ egală cu cea iniţială de deplasare) a fost de 154 km/h;
• –  distanţa totală de oprire de la viteza de 154 km/h, în condiţiile unui carosabil umed şi a unortemperaturi negative este de 182,22 m;
• –  timpul total de oprire de la viteza de 154 km/h, în condiţiile unui carosabil umed şi a unortemperaturi negative este de 7,41 s;
• –  deplasarea cu o astfel de valoare a vitezei de deplasare reprezenta un pericol potenţial de producerea unui accident
• –  manevre de viraj în vederea redresării, conducătorul autoturismului a acţionat şi sistemul de frânare,manevră în urma căreia aderenţa dintre pneuri şi calea de rulare s-a pierdut, fapt care a condus la

  pierderea controlului asupra direcţiei de deplasare;

• –  autoturismul avea o alunecare laterală înspre Cluj-Napoca şi înspre gardul târgului după o direcţie

mai puţin înclinată decât cea a axei sale longitudinale în raport cu marginea carosabilului;

• –  accidentul s-a produs din cauza părăsirii părţii carosabile a drumului public, în urma pierderii controlului asupra direcţiei de deplasare a autoturismului de către numitul Cîrje Tudor Ştefan, ca urmare a deplasării acestuia cu o viteze neadaptată la condiţiile de drum şi mult superioară celei maxime admise”
• –  coliziunea cu stâlpul şi deplasarea autoturismului în faza post-coliziune au avut loc pe suprafeţe diferite, respectiv parţial pe spaţiul acoperit cu vegetaţie şi parţial prin şanţul betonat
• –  impactul a fost unul oblic şi a implicat roata stângă
• –  valoarea probabilă a vitezei de impact a autoturismului Mercedes a fost de 138 km/h
• –  viteza post-coliziune a autoturismului a fost de doar 22,66 km/h, variaţia energiei cinetice în urmacoliziunii regăsindu-se în energia a deformare a elementelor caroseriilor acestuia şi în deformaţia stâlpului (care nu pot fi cuantificate categoric). Practic, s-a constatat că viteza, în modul, a scăzut de la 138 km/h la 22,66 km/h, variaţia vitezei în această coliziune fiind una extrem de mare – 115,64 km/h (∆V)
• –  variaţia vitezei autoturismului Mercedes în coliziunea cu stâlpul metalic de 115,64 km/h este una care să justifice decesul ocupaţilor acestuia.
• –  În cazul coliziunilor oblice, situaţia este şi mai nefavorabilă din punct de vedere al şanselor de supravieţuire
• –  Un impact oblic, caracterizat printr-o valoare ∆V de aproximativ 115 km/h, conform testelor realizate în materie, a publicaţiilor de specialitate şi a practicii în domeniul accidentelor de trafic rutier reprezintă un impact în care probabilitatea de supravieţuire a ocupaţilor autoturismului este nulă (…) Se poate observa că numita Rîpan Gabriela a decedat datorită acestor solicitări extrem de mari asupra abdomenului şi a toracelui, cu toate că avea centura de siguranţă cuplată şi airbagul declanşat.În cauza dedusă judecății, sub aspectul cererii examinate, curtea constată că nu există elemente probatorii din care să se rețină acceptarea de către inculpat a producerii rezultatului nedorit şi care să contureze elementul material al tipicității obiective al faptei de omor cu intenţie indirectă, fiind relevate însă împrejurări care au fost apreciate de inculpatul Cîrje Tudor Ştefan în mod eronat, câtă vreme rezultatul neacceptat s-a produs.

  Astfel, este adevărat că inculpatul a obţinut permisul de conducere cu 1 an 5 luni înainte de producerea accidentului, însă această perioadă de timp – singură – nu poate duce la concluzia ca fiind insuficientă pentru acumularea unei oarecare experienţe în a conduce autovehicule. Chiar şi faptul că în acest interval inculpatul a fost sancţionat contravenţional de 10 ori pentru încălcarea regulilor de circulaţie indică că a condus destul de des autoturisme pe drumurile publice. Numărul şi tipul abaterilor contravenţionale constatate anterior indică un stil de a conduce caracterizat prin viteză, prin nerespectarea semnelor de circulaţie sau chiar neglijenţă pentru propria siguranţă (lipsa centurii de siguranţă) – caracteristic mai ales conducătorilor auto tineri.

  Tipul şi caracteristicile maşinii implicate în accident au fost cunoscute inculpatului şi importante în alegerea maşinii cu care să fie efectuată deplasarea având în vedere condiţiile meteo, iar faptul că a pilotat autovehicolul pe o anumită distanţă în noaptea respectivă (Turda-Cluj- Floreşti-Tarniţa-Gilău) a permis acomodarea cu acesta şi testarea capacităţilor lui, aspect care reiese inclusiv din variaţia vitezei de deplasare pe aceste sectoare de drum.

  Lungimea segmentului de drum drept pe care a avut loc accidentul, existenţa unui trafic redus şi caracteristicile autoturismului au permis creşterea vitezei de deplasare, carosabilul fiind umed, fără a fi acoperit de zăpadă sau polei ca urmare a temperaturii aflată la limita îngheţului, dar şi a efectuării lucrărilor de întreţinere.

  Din expertiza criminalistică rezultă că inculpatul a depăşit viteza legală cu aproximativ 54 km/h, a efectuat o manevră de depăşire a autoturismului condus de martorul Luţa Petru Radu, iar la revenirea pe sensul de deplasare spre Cluj-Napoca a pierdut controlul direcţiei de deplasare ca urmare a acţionării sistemului de frânare în timpul efectuării virajului în vederea redresării şi în condiţiile în care în zona axului drumului existau unele acumulări în care apa se află în două stări de agregare. Drept consecinţă autoturismul a avut o alunecare laterală înspre Cluj-Napoca şi înspre gardul târgului auto, moment în care a avut loc coliziunea oblică cu stâlpul.

  Decesului victimei Rîpan Gabriela a fost cauzat de variaţia de 115,64 km/h a vitezei autoturismului Mercedes în coliziunea cu stâlpul metalic, care a determinat solicitări extrem de mari

asupra abdomenului acesteia şi a toracelui, chiar dacă avea centura de siguranţă cuplată şi s-a declanşat airbag-ul.

În plus, afirmaţiile părţii civile privind conducerea autoturismului de către inculpat în timp ce se afla sub influenţa substanţelor interzise sau efectuarea unei mişcări bruşte de redresare a autovehiculului nu au fost susţinute de probele administrate în cauză raportat la concluziile expertizelor toxicologice efectuate, respectiv la declaraţiile martorului Luţa Petru Radu (filele 45-50 dosarul de urmărire penală) care se coroborează cu concluziile expertizei criminalistice efectuate în faza de apel din care rezultă executarea de către făptuitor a unei manevre de depăşire, urmată de pierderea controlului direcţiei de deplasare.

Viteza excesivă de rulare în prezenţa unor condiţii meteorologice mai puţin prielnice reprezintă singurul element care ar putea să susţină ideea unei indiferenţe faţă de posibile urmări nefaste, însă în condiţiile în care o astfel de încălcare a regulilor de circulaţie a mai fost experimentată anterior de inculpat fără a se produce vreun accident de circulaţie, şi acest element şi- a pierdut conotaţia negativă în conştiinţa autorului.

În concluzie, toate aspectele pe care inculpatul s-a bazat atunci când a apreciat că rezultatul nu se va produce (experiența sa în conducerea pe drumurile publice, calitățile tehnice ale autovehiculului la volanul căruia se afla, lungimea segmentului de drum, traficul redus, etc. – cvasi- identice cu cele care stau la baza comiterii majorității accidentelor rutiere) au fost acceptate de practica judiciară ca fiind în măsură să constituie împrejurări obiective în sensul sus expus.

Analizând aceste împrejurări, curtea reține că nu există vreun temei care să determine concluzia că inculpatul ar fi acționat indiferent, prevăzând că ar fi putut să determine prin acțiunile sale pierderea vieții victimei și chiar și pierderea propriei vieți, urmări față de care ar fi manifestat indiferenţă, motiv pentru care va respinge ca nefondată solicitarea părţii civile de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului Cîrje Tudor Ştefan din ucidere din culpă în omor cu intenţie indirectă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

În temeiul art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală respinge cererea formulată de partea civilă Rîpan Ioan Vasile. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Cîrje Tudor Ştefan din ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal în omor prevăzută de art. 188 alin. 1 din Codul penal.

Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.08.2023.

PREŞEDINTE DANIELA ANCA MOLDOVAN

JUDECĂTOR ANAMARIA PETRE

Red./Tech.–MDA/BDL 20.09.2023

GREFIER IULIA-MAGDALENA BODEA”