Tergiversarea situaţiei Arenei Naţionale va face ca, foarte probabil, echipa naţională a României să dispute pe un alt stadion amicalul de gală cu Spania, din 27 martie.
Cum meciul împotriva Lituaniei, de pe 23 martie, va avea loc pe Cluj Arena, cea mai simplă variantă pentru reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) este ca „tricolorii” să rămână în capitala Transilvaniei şi pentru partida cu Spania, programată patru zile mai târziu.
„E adevărat că mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei au mers la Cluj şi că în proporţie de 95% amicalul cu Spania se va disputa acolo. Nu se pune problema ca meciul să nu se dispute pentru că în contractul încheiat cu Federaţia spaniolă era trecut şi un al doilea stadion, adică cel de la Cluj. Cele mai mari probleme acolo sunt însă cele legate de gazon. E unul cu probleme, le-am transmis celor de acolo că trebuie să se ocupe de suprafaţa de joc, mai ales că pe 23 martie acolo vom juca şi împotriva Lituaniei!”, a declarat un oficial al FRF, citat de Digisport.
Tocmai din cauza problemelor cu gazonul, reprezentanţii Federaţiei ar dori ca „U” Cluj să joace pe un alt stadion meciul cu FCM Baia Mare, programat în 19 martie, pentru a fi protejat terenul de joc. Pe de altă parte, conform CJSport.ro, dacă „tricolorii” vor juca la Cluj cu Spania, „şepcile roşii” vor trebui să găsească un alt stadion şi pentru duelul cu Metalul Reşita, din 26 martie, acela fiind ultimul meci pe teren propriu din sezonul regulat al elevilor lui Mihai Teja.