Ii puteti vedea pretutindeni, in cabinetul medical, pe strada, la petreceri, in magazine, pe plaja. Pot fi recunoscuti foarte usor, datorita unui indiciu vizual inconfundabil: obezitate centrala, adica un pantec rotund, proeminent, prezent deseori la persoane cu fete, brate si picioare relativ subtiri.
Corpul lor seamana cu un mar, spre deosebire de cei la care kilogramele in plus sunt dispuse in jurul soldurilor, coapselor si feselor, dandu-le aspectul unei pere.
Persoanele care sufera de obezitate centrala primesc tot felul de porecle nostime, cum ar fi “burtosi” sau “burduhanosi”. Pentru medici, problema lor este un avertisment serios privind o proasta compozitie a sangelui si viitoare probleme cardiovasculare. Obezitatea este extrem de raspandita si de periculoasa, insa destul de simplu de tratat prin alimentatie, exercitii fizice si medicamente.
Prediabetul. Gena diabetului este mostenita de toti urmasii. O manifestare timpurie a acestei boli este ingrasarea la varsta mijlocie – cu multi ani inainte ca nivelul de zahar sa atinga valori exagerate.
Dar ce are a face diabetul cu infarcturile sau cu atacurile cerebrale? Intre cele doua maladii este sigur ca este o legatura.
Aproximativ jumatate dintre persoanele care au facut un infarct au si o alta problema, cunoscuta sub mai multe denumiri. Termenul cel mai raspandit este acela de sindrom metabolic, dar se mai numeste si rezistenta la insulina, sindromul X sau prediabet, fiindca asta si este – o etapa timpurie a diabetului. Daca nu este tinut sub control, prediabetul se poate transforma usor in diabet de tipul 2.
Conform ultimelor statistici circa 47 de milioane de americani – adica unul din cinci – au prediabet. Iata simptomele, asa cum sunt ele semnalate de Programul National de Educatie in Privinta Colesterolului: colesterol ridicat; raport colesterol rau/ colesterol bun mare; hipertensiune arteriala; obezitate centrala; nivel ridicat de trigliceride. Aceste simptome sunt strans legate de posibilitatea producerii unui infarct sau atac cerebral. Prezenta lor este determinata, in buna masura, de ereditate. Dar si de o alimentatie necorespunzatoare.
Relatia obezitate-diabet. Diabetul este incapacitatea organismului de a prelucra corespunzator zaharurile si amidonul. In timpul digestiei, organismul transforma toti carbohidratii in glucoza – zaharul din sange. Apoi intra in actiune pancreasul, care detecteaza aparitia brusca a fluxului de glucoza si produce hormonul insulinei. Aceasta permite diverselor organe din corp – creier, muschi, ficat etc.- sa extraga glucoza din fluxul sanguin si sa o foloseasca sau sa o depoziteze pentru viitor.
Organismul are nevoie in mod permanent de zahar; in lipsa unor rezerve suficiente, apar ameteala, lesinul, coma si, in final, moartea.
Imaginati-va ca fiecare celula din organism are un zavor, iar insulina este singura cheie care se potriveste. Daca celulele raman blocate, zaharul nu poate patrunde in ele si se plimba in continuare prin fluxul sanguin, unde nu face nici un bine – ba dimpotriva.
Diabetul nu inseamna doar incapacitatea de a prelucra zaharurile dar si incapacitatea de a prelucra corespunzator grasimile ingerate. Cand mancam grasimi tot insulina este cea care transporta acizii grasi (principala componenta a grasimilor) din fluxul sangvin in tesuturile organismului, unde vor fi utilizate imediat drept combustibil sau vor fi stocate pentru viitor sub forma de trigliceride (grasime).
De fapt, diabetul ar trebui vazut ca incapacitatea organismului de a-si gestiona rezervele de combustibil. La randul ei, obezitatea nu este decat o chestiune de proasta gestionare a combustibilului, din cauza ereditatii si a stilului de viata. Corpul nostru este conceput astfel incat sa stocheze energie sub forma de calorii, dintr-u motiv bine intemeiat: asigurarea unor reserve constante si suficiente de hrana.
Perioadele de belsug alternau cu cele de foamete in preistorie; organismul se adapta si punea deoparte rezerve de la ospatul de astazi, stiind ca maine poate avea nevoie de ele pentru a supravietui. Iata motivul pentru care, in acest tip particular de obezitate, grasimea este localizata in jurul taliei: extremitatile, adica mainile si picioarele, raman subtiri si musculoase, pentru a permite munca manuala si mai ales, fuga.
Civilizatia avansata a reusit in buna masura sa eradicheze foametea, dar cu pretul siluetei si al sistemului cardiovascular, care acum trebuie sa suporte grasimea in exces, devenita inutila.
Acest lucru este exacerbat de fiziologia celulelor de grasime. Atunci cand se produce o crestere in greutate, nu se creeaza noi celule de grasime; numarul acestora ramane constant din copilarie.
In realitate celulele de grasime in sine se ingrasa! Iata de ce, in cazul persoanelor supraponderale, insulina nu se poate atasa la celulele de grasime: acestea au devenit prea mari. Prin urmare, atunci cand persoana mananca prea mult, este ca si cum ar incerca sa umple un rezervor de benzina deja plin: excesul da pe dinafara.
Cu alte cuvinte, zaharurile si grasimile ajung sa circule prin fluxul sangvin mai mult decat ar trebui, Cand organismul nu poate transfera glucoza si acizii grasi din fluxul sangvin in tesuturi, incep problemele. Daca raman netratate, cazurile severe de diabet se pot dovedi fatale.