Din oras

OARE UNDE AU CONSUMAT? Tot mai mulți șoferi DROGRAȚI pe drumurile Clujului: 13 doar azi noapte. Au consumat IARBĂ și COCAINĂ

Scris de 812

Noaptea trecută, polițiștii rutieri clujeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, alături de polițiștii celorlalte inspectorate de poliție județene din țară au continuat acțiunile cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

În acest context, au fost efectuate aproximativ 1.200 de testări cu aparatele etilotest și drug test conducătorilor auto opriți în trafic. În urma controalelor, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. De asemenea, pentru neregulile privind starea tehnică a autovehiculelor au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 17 infracțiuni, dintre care 16 la regimul circulației pe drumurile publice, respectv 13 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și una pentru conducere sub influența alcoolului.

Exemple semnificative înregistrate în municipiul Cluj-Napoca:

Polițiștii rutieri au depistat în jurul orei 23.20, un conducător auto care se deplasa cu un autoturism, aflându-se sub influența substanțelor interzise. De asemenea, în jurul orei 00.30 a fost depistat un alt conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În jurul orei 01.40, a fost identificat un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat, ce avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, apaținând unui alt autoturism. Un alt bărbat a fost depistat în jurul orei 03.00, conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise, iar în urma controlului autovehiculului s-a identificat o substanță vegetală.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 24 mins FOTOGRAFILA
    CUM SE ”SCOATE” CTP din ”VINEREA VERDE”: Iar au lăsat tarif de metropolitan pe linia 35
  • Acum 2 hours Vocea ta
    Emil Boc şi administraţia sa îi abuzează administrativ pe clujenii care se lasă abuzaţi. Nici măcar despăgubirile mizerabile stabilite pentru exproprierile de la “La Terenuri” nu s-au plătit
  • Acum 2 hours Din oras
    Ploaia de vară a făcut ravagii în baza sportivă “La Terenuri” din Mănăștur. Aşa este când se lucrează cu “hei-rup, bum!”, ca la Bumbeşti-Livezeni…
  • Acum 2 hours PubliNews
    PESTE 300.000 DE EURO INVESTIŢIE ÎN PROMENADA ŞI PONTONUL DE PE MALUL LACULUI GHEORGHENI, DIN IULIUS PARC
  • Acum 3 hours Politica
    Marcel Ciolacu anunță că măsura compensării prețului la combustibil nu mai e necesară
  • Acum 4 hours Din oras
    Angajat al Primăriei Cluj-Napoca, care se dorea consilier județean, găsit în incompatibilitate de ANI
  • Acum 5 hours In vizor
    Autostrada melcului, cunoscută și ca Autostrada Transilvania, s-a mai târât 10 kilometri într-un an
  • Acum 5 hours Politica
    Marcel Ciolacu face acuzații incendiare: ”Pe piața energiei e o speculă. Sunt niște lucruri bizare”
  • Acum 6 hours Politica
    Polițiștii ies la proteste, considerându-se ”fraierii de serviciu”. Noi, contribuabilii, care i-am văzut de nenumărate ori abuzându-și uniforma, sunte adevărații fraieri!
  • Acum 6 hours Sanatate
    Scade numărul celor infectați, creşte numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19. Profesorul Popovici: infecţia este ”o mare loterie”
  • Acum 7 hours Politica
    UN STAT ”ÎN FOAME”, MĂREȘTE AMENZILE: Din 20 august, amenzi drastice la lipsa rovignetei, de până la 11.900 de lei”
  • Acum 8 hours In vizor
    Licitația de 180 de milioane de euro pentru 20 de renuri electrice, ”dintre care patru vor circula pe rute din Cluj”, desființată de Asociația Pro-Infrastructură
  • Acum 8 hours Jos palaria
    David Popovici, dublu campion european
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE