În Cluj putem întâlni mulți oameni speciali. Însă Mihai Tătaru are o poveste incredibilă, o viață incredibilă, dar și oameni minunați care îl ajută să își depășească handicapul.
Mihai este vocea pe care o auziți la Radio Renașterea, unde moderează emisiunea „A doua șansă”. O emisiune destinată persoanelor cu dizabilități, realizată de un tânăr cu dizabilități.
Deși are 40 de ani, ochii lui Mihai au în ei licărirea și spiritul ludic al unui copil. Înțelege și ce e scris între rânduri, pune întrebările astfel încât să primească răspunsurile așa cum le vrea, dar are și maturitatea de a surprinde emoțiile.
A avut nevoie de 20 de minute pentru a parcurge o alee de 50 de metri. Pentru că era plină de pietre și crengi, altfel, s-ar fi mișcat mai repede. Cât de repede se poate mișca un om care se folosește de cadru, pentru a se deplasa.
După opt intervenții chirurgicale, șase în țară și două în Austria, Mihai a reușit să se ridice din scaunul cu rotile și să devină mult mai mobil, cu ajutorul cadrului. Însă accesibilitatea rămâne, în continuare, o problemă.
Nu dă vine pe nimeni pentru handicapul său, deși ar putea. Însă îi este recunoscător mamei sale pentru toate eforturile pe care le-a făcut, în toți acești ani. Este recunoscător familiei, prietenilor. Are o întreagă rețea de prieteni taximetriști care îl ajută să se deplaseze prin oraș.
Mihai Tătaru este el însuși o lecție de viață! Urmăriți un material emoționant!