In vizor

O țară întreagă râde de Cluj Arena: “Fotbal precum gazonul”

Meciul de aseară dintre naționalele României și Muntenegru, pentru preliminariile Campionatului Mondial 2018, s-a terminat la egalitate: 1 – 1. Nu insistăm cu privire la joc, că pe noi ne interesează nerușinarea autorităților publice locale. Care, în ciuda evidenței, după cum am bănuit, au încercat să-și tragă profit de imagine inclusiv din gazonul schilod pe care l-au lăsat în urma lor discotecarii ilegali “Untold”.

Aseară, la ora 20,20, de pe adresa electronică a Consiliului județean Cluj, Alin Păunel Tișe s-a repezit să mintă public că “gazonul este în stare perfectă”, asta în timp ce angajații Cluj Arena încă se mai chinuiau să umple cu fân găurile lăsate în gazon de lăcomia discotecarilor Buta și Gadola Jr., în complicitate cu foamea de imagine cu orice preț a cuplului Boc – Tișe.

Subject: Consiliul Judetean Cluj – Stare foarte buna a stadionului inainte de meciul Romania-Muntenegru

Consiliul Județean, proprietar al stadionului, informează opinia publică că acum, cu câteva ore înainte de începerea meciului, starea gazonului este foarte bună. Delegații UEFA au confirmat starea gazonului și siguranța totală pentru jucători.

Societatea implicată în întreținerea gazonului este singura din România membră a ESSMA și a IOG, cele mai titrate foruri europene în materie de gazon.

Cluj Arena este pregătită să-i primească pe suporterii echipei naționale.

Clujul are șansa de a găzdui echipa națională și îmi doresc să fie o seară victorioasă.

Îi felicit pe colegii de la Cluj Arena și mă bucur încă o dată că suntem în această seară capitala sportului românesc.

Un bla-bla-bla grețos, de o nerușinare care ar trebui să ne cutremure. Dar… bineînțeles că se va trece ușor și peste această minciună ordinară. Mai mult ca probabil Alin Păunel Tișe se va isteriza cu bulbuci pe pagina sa de FB, ca de câte ori este prins cu chiloții în vine și va nega realitatea, acuzând șantaje imaginare și alte alea. Și viața va merge mai departe, cu discotecarii mulțumiți că au mai dat o țeapă, cu politcienii fiind siguri că alegătorii vor uita oricâte minciuni grosolane li se vor servi.

Peste o vreme ni se va anunța triumfalist că CJ Cluj a găsit banii necesari refacerii în totalitate a gazonului de pe Cluj Arena – și nimeni nu va remarca că încă 200-300 de mii de euro ni se vor fura din buzunare, să-și facă politicienii locali imagine publică.

Băiete, încă un rând de hoții, că toată lumea doarme!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *