Reportaj

Nunta mută în Cheile Turzii. Imagini de un tragism și de un comic absolut

O mireasă și-a propus, duminica aceasta, să își condimenteze nunta printr-o traversare a Cheilor Turzii. Ce a ieșit însă este de un tragism și de un comic absolut! Pașii miresei s-au oprit în dreptul celui de-al doilea podeț din Chei, un podeț rupt la mijloc, cu traversele căzute în apă și improvizat pentru traversare cu niște crengi groase de copac. Vreme de 10 minute, mireasa a privit neputincioasă la podul peste care mai că nu-i venea să treacă, cu toate că în tot acest timp zeci de copii își riscau viața traversând, conform afișului postat de Salvamont, „pe răspundere proprie”.

În cel mai important moment al vieții lor de cuplu, mirele și mireasa s-au sărutat și pozat sub ruina podețului, iar după 9 minute, mireasa și-a făcut curaj și a trecut apa pe sub pod, peste rămășițele din apă ale fostului podeț, devenit acum pericol public.

Conform site-ului rezervatiacheileturzii.ro, custodele rezervației naturale Cheile Turzii este Consiliul Județean Cluj, iar administrator este Administrația Natura 2000 Trascău – Filială a Grupului de Acțiune Locală Munții Metaliferi, Trascău și Muntele Mare.

„Consiliul Județean Cluj, în calitate de custode al rezervației și sitului NATURA 2000, a demarat proiectul Managementul conservativ şi participativ în siturile Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, ca prim pas pentru un management optim al unora dintre cele mai cunoscute și iubite zone naturale din țară.

Obiectivul general al proiectului constă în eficientizarea măsurilor de conservare a mediului natural din aria naturală protejată Cheile Turzii, aflată în custodia Consiliului Județean Cluj”, se împăunează Consiliul Județean Cluj pe pagina rezervatiacheileturzii.ro.

Probabil că lăsarea în paragină a podețelor și a pasarelelor din lemn reprezintă o eficientizare a măsurilor de conservare a mediului natural din Cheile Turzii, cea mai ieftină și mai eficientă pe care a găsit-o Consiliului Județean Cluj. În curând, aceste podețe vor cădea cu totul în apă și, pentru că turiștii nu le vor mai putea traversa, Cheile vor deveni inaccesibile, așadar, perfect protejate față de intruziunea umană.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *