Acum 123 de ani, reputatul biolog Emil Racoviță pornea în expediția vieții sale. Era anul 1897 și savantul avea doar 30 de ani, însă pe umerii săi stătea o responsabilitate uriașă. Era biologul oficial al expediției. Se afla la bordul corabiei Belgica, cu direcția Antarctica. Alături de el, 19 savanți aveau toți un singur scop. Să descopere misterele ținutului de gheață. De acolo, Emil Racoviță s-a întors cu 1200 de piese zoologice și 400 de piese botanice. Cele mai multe studii le-a făcut pe balene, foci și păsări. Rezultatul a fost spectaculos. Nu mai puțin de 74 de specialiști au fost însărcinați cu analiza pieselor și însuși Racoviță a scris 4 lucrări pornind de la expediție. De la oceanografie, geologie, antropologie, botanică, faunistică, toate descoperirile realizate de echipa finanțată de guvernul Belgian au îmbogățit tezaurul științific al lumii și au găsit răspuns la multe din tainele de atunci.
Ulterior, la data de 8 decembrie 1900, în aula Ateneului Român, Emil Racoviță spunea despre experiența din Antarctica:
„În vârtejul ce ne stăpânea auzul, în vâltoarea urgiei înghețate ce ne mișca trupul, în alba întunecime ce ne lua vederile, ne simțeam așa de pierduți și așa de singuri, încât speranța ne părăsea și numai un singur simțământ ne susținea, simțământul datoriei”.
Pe lângă descoperirile spetaculoase, România a mai câștigat ceva de pe urma expediției lui Racoviță. La propunerea biologului, o mică insulă din apropierea Pământului Graham a fost numită Cobălcescu, în amintirea profesorului său, Grigore Cobălcescu, primul român care a scris o lucrare de geologie.
De departe, însă, cea mai spectaculoasă perioadă a lui Emil Racoviță din timpul expediției, a fost cea în care a intrat în contact cu băștinașii ona din Țara de Foc. Biologul, pasionat de umanism și rigorile științifice, a încercat să îi studieze și să îi înțeleagă și chiar a întocmit un dicționar de cuvinte ona. Întors din expediție, Emil Racoviță a încercat să le ia apărarea băștinașilor în fața celor care îi persecutau pentru credința și cultura lor. Din păcate, nu a reușit să îi salveze, astfel încât, azi, nu mai există urmă de ona în Țara de Foc.
După o vreme de la expediția care i-a marcat viața biologului, Emil Racoviță a îmbrățișat studiul oceanografiei și, în final, a speologiei pe care a fondat-o oficial în anul 1907. Întors în Cluj, Emil Racoviță a pus bazele primului Institut de Speologie din lume.
De-a lungul vieții, Emil Racoviță a explorat nu mai puțin de 1200 de peșteri, a scris 66 de tratate despre fauna subterană și a adunat o colecție de 50.000 de animale de peșteră.
Recent, Institutul Cultural Român din Bruxelles a publicat un documentar despre înființarea primului Institutului de Speologie din Cluj. Filmul prezintă atât expediția românului la bordul navei Belgica, dar și înființarea speologiei.
„Pierderea unor membri ai echipajului, prizonieratul în gheaţa Sudului extrem, izolarea şi incertitudinea, dar şi prieteniile strânse, descoperirile şi fiorul pionieratului, toate acestea au marcat această legendară expediţie. După doi ani de peregrinări şi explorări, Belgica a revenit triumfal în Europa. Savantul român a fost copleşit de onoruri şi a devenit director-adjunct al Laboratorului Oceanografic Arago. De asemenea, devine codirector al periodicului „Archives de Zoologie experimentale et generale”, cea mai prestigioasă revistă de specialitate din Europa, pe care tot el o înfiinţase în 1872”, arată documentarul.
Și deși a avut rezultate spectaculoase, totuși, Emil Racoviță nu a rămas în istorie ca un mare pionier al cercetării antarctice. Asta pentru că, fascinat de lumea adâncurilor și de modul în care ne influențează ea evoluția, Racoviță este recunoscut drept cel care a înființat speologia. Între anii 1920-1947, Emil Racoviță a condus Institutul pe care l-a fondat în Cluj, iar între 1926 și 1929 a fost președinte al Academiei Române.