Se imping, urla, transpira, se inghesuie si blocheaza circulatia pe cel mai aglomerat trotuar al orasului. Unii incearca sa se bage in fata, fentandu-i pe ceilalti cand nu sunt atenti. Altora li se citeste fericirea pe fata cand, pur intampator, in randul ce se intinde pe cateva zeci de metri, gasesc cate o cunostinta. Atunci devin cei mai buni prieteni, cu povesti de-o viata, doar, doar se pot lipi in fata randului care pare sa nu se mai termine niciodata. Pentru ce atat de multa bataie de cap? Daca pe vremea comunismului era pentru carne, astazi e pentru… gogosi!
Nu exista o ora “safe” la care sa ajungi si sa stai mai putin de jumatate de ora la coada. Nu are rost sa pornesti optimist in lupta pentru cucerirea dulciurilor, o sa te intorci infrant, fara drept la revansa. O stiu toti cei care stau astazi in lungul sir ce se intinde pret de o shaormerie si un fast-food chinezesc.
“Dar daca vii la 7 dimineata oare reusesti sa fii primul? Hmmm, dar daca vii la 6 jumatate dimineata? Atunci sigur ai sanse”, povestesc, in spate, doua adolescente. De fapt, majoritatea clientilor din coada voluntara nu au mai mult de 20 de ani. Printre ei, cate o batranica ratacita, ce-si muta plasele cu fiecare 10 centimetri avansati pe trotuarul incins.
30 de oameni in fata, 25 in spate
Dupa o jumatate de ora de stat la coada, randul ce ajunge la tejghea nu pare sa se fi micsorat deloc. In schimb, oamenii ce se asaza in spate nu par sa fie intimidati de asta. Lucru care ii cam scoate din sarite pe vecinii “donuteriei”, cei care vand shaorma si care si-au postat in fata fast-food-ului o pancarta cu care spera sa-i alunge pe cei ce poftesc la dulciuri: “Va rugam frumos sa nu mai stati in fata fas foodu-lui!”.
Din cinci in cinci minute, cate un trecator curios se opreste si intreaba: “Da’ ce se da aici?”. “Gogosi”,vine raspunsul simplu. “Si cat costa?”, intreaba omul, sperand sa spui ca sunt gratis si ca n-ai alt motiv sa stai asa, ca tantalaul, in soare. Raspunsul “trei lei cincizeci” ii face sa se inchine, sa-si faca cruci sau sa scuipe. Dar, invariabil, toti se intorc pe calcaie, iar pe fata li se citeste dezgustul fata de cei care n-au ceva mai bun de facut intr-o zi caniculara.
Cei care fac sondaje de opinie se bucura, insa de coada ce dureaza 12 pe ore pe zi. „Daca veniti cu mine peste drum, sa raspundeti la cateva intrebari, va dau o punga de cafea„, ii ademeneste o tanara pe oamenii plantati in dreptul gogoseriei. „Dureaza doar 15 minute, oricum stati aici mai mult„. Dar nu o crede nimeni, optimistii viseaza ca vor pleca cu gogosile in mana intr-un timp mult mai scurt. Si nu se pot insela mai tare.
Daca aveti impresia ca odata ce ati ajuns la usile gogoseriei, dupa aproape o ora de stat in soare si un bronz de tractorist de toata frumusetea, mai calculati o data. Aici incepe adevarata lupta, unde cei mai nerabdatori dintre clienti vor sa se bage in fata si cei mai vulcanici dintre ei sar la harta.
“Inca zece minute? Eu nu mai stau aici, dom’le. Va bateti joc!”, se revolta un barbat. “Dar puteti sa plecati, nu urlati aici”, ii raspunde vanzatorul. Oamenii se uita ca la circ. Unii dintre ei, satui de statul in picioare, abandoneaza lupta pe ultima suta de metri. Ti se rupe inima vazandu-i cum, dupa ce au rabdat soarele arzator o ora, pleaca de la aerul conditionat, ce-i drept, precar, din cusculie.
Trec zeci de minute intre clientii care parasesc tejgheaua, si asta pentru ca “s-au terminat” sau “mai asteptati putin, acum vin”. Nu stie nimeni unde sunt facute aceste pretioase, de vreme ce angajatii vin cu ele direct in tavi, fara sa ofere vreo eplicatie pentru minunea reaparitiei lor.
O ora si 15 minute mai tarziu, lupta se termina. Cel putin pentru noi. Plecam arsi de soare, obositi, cu nervii intinsi la maximum, dar cu trei gogosi. Si cu 11,5 lei lipsa in portofel.