Justitie

O nouă găselniță a recuperatorilor de creanțe la notificarea debitorilor cu privire la cesiune

Clujust.ro vă prezintă două sentințe prin care este recunoscută opozabilitatea cesiunii de creanță față de debitor prin publicarea acesteia în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

O sentință de la Tribunalul București arată de ce a fost respinsă contestația la executare a unui debitor împotriva BCR și Secapital SaRL prin Kruk.

”Referitor la inopozabilitatea cesiunii de creanță,  potrivit art. 1393 C.civ din 1865 (în vigoare la data încheierii contractului de cesiune de creanță) cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Instanța a apreciat că același efect îl are înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare.

Așadar pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, aceasta fiind terț față de convenția încheiată între cedent și cesionar. Față de terți, cesiunea produce efecte numai din momentul notificării iar terți în materia cesiunii de creanță sunt debitorul cedat, cesionarii ulteriori și succesivi și creditorii cedentului.

În vederea asigurării opozabilității cesiunii de creanță, cesionara intimata a procedat la comunicarea notificării, astfel cum reiese din cuprinsul borderoului de poștă și înscrisurilor anexate la dosar, filele 30-32 precum și la înscrierea în A.E.G.R.M. cu nr. 2010-….-MXT/2010-….-ZIU/2010-….-CZX (f.33-35). Totodată se reține că scopul înregistrării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare este tocmai asigurarea publicității și opozabilității cesiunii de creanță. Față de aceste aspecte, instanța reține că cesiunea de creanță încheiată între cele două intimate este opozabilă debitorului cedat, cel târziu de la data înscrierii în A.E.G.R.M.

Dând eficiență considerentelor mai sus expuse și constatând caracterul neîntemeiat al susținerilor contestatorului instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.”, se arată în motivarea sentinței.

O altă hotărâre de la Tribunalul Sibiu arată: ”Din actele dosarului se reține și că, creanța rezultată din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1044/09.05.2007 (în valoare de 1519 EURO la data cesiunii conform anexa 1a – f. 101 verso) a fost cesionată de către BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA prin contractul de cesiune de creanțe nr. J918/08.10.2010 aflat la filele 94-99 către creditoarea intimată Secapital SaRL, cesiunea de creanță fiind înscrisă la 11.10.2010 în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare .

Sub aspectul legii aplicabile contractului de cesiune de creanță sus amintit, instanța are în vedere că, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic, între altele, și pentru efectele actului juridic, inclusiv pentru cele produse după intrarea în vigoare a unei noi legi, regulă ce se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 Cod civil, art. 3 și 4 din Legea nr. 71/2011 cât și din art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.

Astfel, contractul de cesiune de creanță sus menționat fiind încheiat la data de 08.10.2010 intră sub incidența Codului civil de la 1864 și, respectiv, sub cea a Legii nr. 99/1999 – titlul VI în ce privește efectele contractului față de debitorul cedat, respectiv debitorul contestator  A I, terț față de contractul de cesiune sus menționat.

Prin urmare, instanța are în vedere faptul că potrivit art. 1393 Cod civil (1864), cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.

Din textul de lege amintit se desprinde concluzia potrivit căreia, cesiunea pentru a fi opozabilă față de debitorul cedat publicitatea acesteia se poate realiza în două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor și, respectiv, prin acceptarea cesiunii de creanță de către acesta.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 99/1999 – titlul VI, în forma de la data încheierii contractului de cesiune, sunt supuse publicității prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, alături de alte acte juridice, și toate cesiunile drepturilor de creanță, sens în care se reține că, această reglementare, se aplică, de principiu, tuturor cesiunilor de creanță iar potrivit art. 99 din titlul VI al Legii nr. 99/199, între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă, potrivit prezentului titlu, va avea prioritate cesiunea înscrisă. În cazul unor cesiuni succesive va avea rang de prioritate față de terți cesionarul care și-a înscris primul cesiunea la arhivă, indiferent dacă are sau nu cunoștință de existența altor cesiuni.

În consecință, coroborând dispozițiile art. 1393 Cod civil (1864), care nu a fost abrogat prin intrarea în vigoare a  Legii nr. 99/1999, cu dispozițiile din această din urmă lege, sus amintite, s-a reținut că publicitatea cesiunilor de creanță se poate face prin oricare dintre mijloacele juridice prevăzute de art. 1393 Cod civil ori prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Prin urmare, cum cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în data de 08.10.2010 rezultă că publicitatea cesiunii de creanță în litigiu a fost efectuată și față de debitorul cedat, A I, în conformitate cu dispozițiile legale sus menționate.

Astfel, se are în vedere că, intimatul justifică calitatea acestuia de creditor față de contestator având în vedere principala funcție a cesiunii de creanță ce constă în transmiterea dreptului de creanță, împreună cu toate accesoriile creanței, printre care și valoarea de titlu executoriu a contractului de credit care își conservă forța executorie și în favoarea cesionarului dar și împrejurarea că cesiunea de creanță a fost înscrisă  în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru opozabilitate cum s-a arătat mai sus.

Instanța a reținut și că, cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților, fiind, în principiu, un contract consensual, nefiind cerut consimțământul debitorului cedat întrucât acesta nu este parte în contractul de cesiune.

Cursul prescripției dreptului de a obține executarea silită a fost întrerupt, în conformitate cu art. 708 alin. 1 pct. 1 coroborat cu art. 705 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin plățile parțiale efectuate de către debitorul contestator în cursul anilor 2011 – 2012 astfel cum rezultă din chitanțele depuse de către contestator la filele 34-42, cererea de executare fiind formulată înăuntrul termenului de 3 ani fiind înregistrată la data de 23.06.2014 (f. 83).  De asemenea, contestatorul nu face dovada achitării integrale a debitului restant ce face obiectul executării silite și care izvorăște din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1044/09.05.2007 și nici nu arată care sunt erorile de calcul cu privire la debitul amintit, limitându-se la simple afirmații.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în urma analizării actelor de executare în limita criticilor aduse de contestator prin contestația la executare și în acord cu principiul disponibilității, instanța a reținut că motivele invocate de contestator nu sunt întemeiate, sens în care văzând și dispozițiile art. 669 alin. 1, 2 și 3, 718 alin. 1și 2, 719 alin. 6 s-a dispus respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite formulate de contestatorul A. I_ împotriva intimatului Secapital SaRL prin reprezentat legal KRUK ROMANIA SRL cu sediul în București.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A. I. solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii contestației la executare formulate și a suspendării executării silite. Se solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului se arată că prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada că nu au fost respectate dispozițiile art.1393 Cod civil , în sensul că nu i s-a notificat cesiunea de creanță, astfel că aceasta nu îi este opozabilă și nu produce efecte juridice. Apelantul susține că cesiunea produce efecte față de debitor numai urmare a notificării cesiunii sau a acceptării exprese prin declarație autentică, nefiind suficientă înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Un alt motiv invocat în apel este legalitatea și caracterul executoriu al creanței ce face obiectul dosarului execuțional nr.941/A/2014 al SCPEJA H. R N. și P. I.A_ întrucât în contractul de cesiune nu se indică valoarea creanței cesionate, iar valoarea debitului nu rezultă din nici un înscris existent la dosar. Mai mult, apelantul susține că a achitat diferite sume de bani care nu au fost înregistrate ca făcând parte din credit, ci au purtat alte mențiuni ca: diverse, prestări servicii etc.

Ultimul motiv invocat se referă la existența unui contract de asigurare încheiat accesoriu la contractul de credit și care, potrivit art.1396 Cod civil ar trebui să producă efecte.

În drept se invocă art.466, 700 și 453 Cod proc.civ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat întrucât cesiunea a fost notificată și contestatorul chiar a semnat un angajament de plată la 7.06.2011, iar sumele executate sunt în concordanță cu contractul de credit cesionat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că apelul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

În primul rând, în ceea ce privește notificarea cesiunii se reține că, așa cum a reținut și instanța de fond, la dosar există probe care dovedesc îndeplinirea de către intimată a tuturor obligațiilor legale în acest sens. În apel s-au depus din nou dovezile că cesiunea de creanță a fost notificată prin scrisoare recomandată la domiciliul debitorului și a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare 

În mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, funcție de data încheierii contractelor de credit și de cesiune, sunt aplicabile dispozițiile art. 1393 Cod civil (1864) care trebuie coroborate cu art.2 din Legea nr. 99/1999 – titlul VI, concluzia care se desprinde din interpretarea acestora fiind aceea că publicitatea cesiunilor de creanță se poate face prin oricare dintre mijloacele juridice prevăzute de art. 1393 Cod civil ori prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, oricare dintre acestea asigurând efectul de opozabilitate a contractului de cesiune.

Mai mult, așa cum a arătat și intimata, la 30.06.2011 apelantul a semnat un angajament de plată către Secapital S.a.R.L. prin care a recunoscut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței și a acceptat o modalitate de plată agreată de creditoare, în 66 de rate. Față de aceste probe, motivul de apel referitor la inopozabilitatea cesiunii este neîntemeiat și va fi respins.

În ceea ce privește cuantumul creanței, acesta a fost stabilit conform contractului de credit și a fost recunoscut de debitorul apelat prin angajamentul de plată menționat mai sus. Instanța de apel a verificat doar dacă acesta corespunde cu cel cesionat de creditorul inițial, situația creditului la data cesiunii fiind cea de la fila 64 dosar apel.

La dosarul cauzei s-au depus  chitanțe cu care apelantul a făcut dovada efectuării unor plăți parțiale, dar nu a făcut dovada achitării integrale a creditului și nici a existenței contractului de asigurare pentru neplata ratelor, astfel că și ultimele două motive de apel sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

Plata efectuată parțial în anii 2011 și 2012 reprezintă și act întrerupător de prescripție, însă în apel această soluție a instanței de fond nu a fost atacată.

În baza art.466 și 480 Cod proc.civ. se va respinge apelul și se va păstra sentința atacată.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *