Din oras

O nouă ediţie a emisiunii din "Din oraş" în această seară la NCN. Clujenii vor putea intra în direct să îşi exprime opiniile cu privire la transportul în comun

Ziar de Cluj vă invită să urmăriţi în această seară, de la ora 20.10, la postul NCN, o nouă ediţie a emisiunii „Din oraş” moderată de colegul nostru Eugen Olariu. Subiectele ce vor fi puse în dezbatere sunt cele de care cetăţenii municipiului Cluj-Napoca se lovesc zi de zi. Împreună cu invitaţii, Florin Moldovan și Ioan Pugna vor fi analizate din perspectiva „muritorului de rând” problemele legate de traficul sufocant, lipsa parcărilor, atât în centrul oraşului cât şi în cartiere, calitatea serviciilor oferite de către Compania de Transport Public şi mult controversatul şi nefuncţional proiect de ticketing, precum şi planurile grandioase ale administraţiei publice locale privind soluţionarea acestora.

Clujenii vor putea intra în direct în timpul emisiunii pentru a-şi exprima opiniile cu privire la intenţia municipalităţii de a introduce sens unic pe strada Moţilor, benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, atitudinea șoferilor CTP în trafic, eternul conflict cu controlorii acestei companii, precum şi asupra strategiei  de dezvoltare a oraşului, aşa cum e văzută de cetăţeneanul de rănd. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *