Eveniment

O mașină a luat foc la Nădășelul după ce șoferul a intrat pe contrasens

Un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, s avut loc la data de 29 decembrie, în jurul orei 21.45, a fost înregistrat pe DN1F – E81, în afara localității Nădășelu.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 44 de ani, care conducea un autoturism înspre Zalău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, intrând pe sensul opus de mers, unde ar fi avariat 2 autoturisme.

În urma evenimentului s-a produs un incendiu la autoturismul bărbatului de 44 de ani, însă ocupanți au reușit să se autoevacueze.

Totodată, 4 adulți au fost transportați la o unitate medicală pentru mai multe investigații.

Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.