Domnul Silion Vasile demonstrează (a câtea oară, al câtele clujean ”isteric” – să-l cităm pe Primul Răchițelean al Clujului), calitatea precară a lucrărilor de ”reamenajare” a străzilor Universității și Kogălniceanu. Un fel de ”apăi cine v-a lucart aici, domnu’?”
”Reamenajarea zonei #Kogălniceanu însumează poate vreo doi km liniari de străzi și câteva mii de metri pătrați ca suprafață. De la un capăt la altul nu avem acolo decât dale de #piatră peste dale de piatră, toate așezate în linii drepte, de o banalitate repetitivă demnă de un peron de gară. Și minune! Într-un singur loc, ce însumează nu mai mult de 10 mp, toată această monotonie gri se rupe! Fantezia debordantă a arhitectului (sau poate a proiectantului, nu vreau să mă duc până la cea a unui muncitor mai șugubăț…) a dat în lături (cu accentul pe ă, nu pe u) și a imaginat nici mai mult, nici mai puțin decât o spirală din pavaj. În fața ușii de intrare a #BisericiiReformate.
Numai că aici intervine geniul românesc! De la idee, trecând prin planșele #arhitectului, prin măsurătorile proiectantului, prin finețea debitantului, prin grija pietrarului, prin îndemânarea muncitorului – trecând prin atâtea mâini, deci, spirala perfecta de pe hârtie s-a materializat într-o formă care nu-și mai încape în sine …
Odată instalate pietrele, deși numerotate fiecare, pentru că fiecare a fost creată exact pentru locul în care trebuia să ajungă, pietrele deci s-au dovedit a fi când prea late, când prea înguste, astfel încât s-a făcut ce s-a putut: s-au forțat să intre (ciobindu-le), s-au lăsat niște rosturi prea late, etc. Cele prea mari le mai poți tăia. Dar ce faci cu cele prea mici? Mă gândesc că vor fi înlocuite, totuși, pe banii constructorului…
Din poze încă arată binișor, mergeți la fața locului să vă convingeți că realitatea te zgârie pe ochi!
Emil Boc are a alege: fie reacționează ca la treptele-peron din fața Tatrului Național și spune că ”sunt unii clujeni isterici”, apoi, peste o lună dă ordinul de refacere a lucrării (ca la Tatrul Național), fie numai dă ordinul. Căci, vorba aia: când bagi cubul în triunghi, îl ajuți cu un ciocan mai mare.