In vizor

O groapa clandestina de deseuri din Floresti polueaza zilnic cursul de apa al Somesului in Cluj-Napoca

Somesul e din ce in ce mai poluat. In repetate randuri reprezentantii Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa s-au aratat incapabili de a gestiona problema poluarii raului cu PET-uri si diferite resturi menajere. Acestia au aratat cu degetul de fiecare data catre cei care se ocupa de administrarea comunelor Floresti si Gilau. O groapa ilegala de gunoi de pe un teren privat situat in comuna Floresti corelata cu nepasarea locuitorilor din zona aduc zilnic pe albia Somesului sute de PET-uri si resturi menajere. Primaria Floresti este pusa cu spatele la zid de nepasarea proprietarilor de teren care prefera sa plateasca amenzi modice in loc sa isi imprejmuiasca terenul lasat in paragina, astfel incat sa nu mai fie posibila depozitarea gunoaielor care ulterior ajung in apa.

Dan Canta, directorul Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa, considera ca mare parte a poluarii Somesului se datoreaza comunelor aflate in amonte de Cluj-Napoca, unde locuitorii acestora arunca cu nesimtire resturile menajere direct in albia raului. Solutia, spune el, este un baraj plutitor care urmeaza a fi instalat anul viitor pe cursul Somesului, in zona de vest a Cartierului Grigorescu.  

„E un efort comun al nostru, al Administratiei Bazinale de Apa Somes Tisa, al administratiei locale Floresti si al celor care inteleg, a confratilor nostri care stau pe malul apei, care trebuie sa inteleaga ca nu mai traim in secolul 18, sa aruncam in Somes tot ce nu mai avem nevoie. Am prevazut in bugetul anului viitor un baraj plutitor undeva in aval de unde stau confratii nostri prin care vom incerca sa oprim PET-urile si mizeriile care vin din amonte de Cluj-Napoca. E un cost suplimentar. Cei care stau pe malul Somesului in zona respectiva si au case, gospodarii, creeaza probleme mai mari decat Casa Poporului”, a afirmat Dan Canta.

Pe strada Simion Barnutiu din comuna Floresti exista de ani buni un teren lasat in paragina pe care locuitorii din apropiere isi arunca resturile menajere. Tone de gunoi urat mirositor si sute PET-uri sunt transferate cu usurinta in albia Somesului, aflata la cativa zeci de metri distanta. Desi reprezentantii Primariei Floresti au amendat in repetate randuri proprietarul terenului, acesta a preferat sa plateasca, de fiecare data, amenda minima prevazuta de lege fara a imprejmui zona.

Firma IMO Property Investments Bucuresti (servicii imobiliare, preluare de creante neperformante), care detine terenul pe care s-a format o adevarata rampa clandestina, a fost amendata de reprezentantii Politiei Locale Floresti de trei ori in decurs de un an, insa fara rezultat. Terenul a ramas neingradit. Sub raza vizuala a unei camere de supraveghere montata pe un stalp din apropierea zonei, romii care locuiesc pe strada Simion Barnutiu continua nestingheriti sa isi arunce gunoaiele.

„Noi am aplicat amenzi in repetate randuri, insa proprietarul terenului prefera sa plateasca jumatate din minimul amenzii in termen de 48 de ore. Pana acum au primit 3 amenzi si toate le-au platit in regim de urgenta, in loc sa isi imprejmuiasca terenul. Ca adminsitratie noi le-am oferit locuitorilor din zona saci menajeri. Cea mai mare problema e insa civilizatia romanului si legislatia care e facuta de asa natura incat cei care vor sa faca ordine si disciplina nu au nicio sansa pentru ca sunt contracarati prin diferite alte masuri. Cuantumul amenzilor aplicate de catre Primaria Floresti in acest an pentru depozitari ilegale de deseuri se ridica la aproximativ 60.000 de lei, insa o parte dintre cei sanctionati nu isi platesc pentru ca nu au din ce, iar o parte, cum este cazul gropii de gunoi de pe Simion Barnutiu, prefera sa plateasca in termen legal jumatate din minim”, a afirmat Horia Sulea, primarul comunei Floresti.

In timp ce Primaria Floresti aplica amenzi, iar reprezentantii Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa se chinuie sa achizitioneze intr-un viitor nu prea apropiat un baraj plutitor pentru indepartarea PET-urilor, tone de deseuri zac pe marginea cursului de apa intr-o groapa ilegala de gunoi.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version