Eveniment

O EXPLOZIE A AVUT LOC ÎNTR-UN BLOC DIN CLUJ-NAPOCA. CINCI PERSOANE AU FOST TRANSPORTATE LA SPITAL

Scris de 1010

O explozie s-a produs în noaptea de luni spre marți, într-un apartament al unui bloc de locuințe din Cluj-Napoca de pe strada Aurel Vlaicu. Cinci persoane au ajuns la spital cu răni ușoare, printre care și un copil.

 

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la o explozie produsă la centrala unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu. Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 03,40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi unul SMURD. De asemenea, în sprijin au venit două ambulanţe SAJ”, se arată într-un comunicat al celor de la ISU Cluj.

 

Salvatorii, ajunși la fața locului, au constatat că explozia nu a fost urmată de un incendiu, iar pagubele sunt minore. Echipajele medicale au transportat la spital două femei în vârstă de 35 și 78 de ani, un bărbat de 80 de ani și un copil de aproximativ 1 an, însoțit, ulterior, de un alt bărbat.

 

”Din fericire, cu toţii prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoţit copilul. Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat şi la apartamentele de la etajul superior. Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parţial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. Misiunea pompierilor s-a încheiat în urmă cu puţine momente, iar o comisie va stabili cauza exploziei”, mai precizează ISU Cluj.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Editorial
    De ce Bistrița-Năsăud poate să PSD, iar Clujul o ține cu penseta
  • Acum 3 hours Politica
    Vasile Dîncu, la deschiderea anului universitar: ”Vă invit să participaţi la dezbaterea privind legile educaţiei, ele trebuie cu adevărat perfecţionate”
  • Acum 3 hours Cooltura
    Omul cocoțat pe bârnă, a uitat cum e să se mai dea și jos. Tony Grecu explică cum a câștigat Emil Boc o vacanță la Costinești pe vremea lui Nea Ceașcă
  • Acum 4 hours Eveniment
    Nivelul apei din Lacul Tăul Mare, unde barajul s-a fisurat, a scăzut cu 80 cm. Acțiunile de refulare continuă. Peste 100 de oameni din gospodăriile în pericol să fie inundate au refuzat evacuarea
  • Acum 5 hours Politica
    CE-AM MAI RÂS: În condițiile în care premierul Ciucă e acuzat de plagiat, Klaus Iohannis cere ”toleranță zero” față de plagiate. Dar față de licitații trucate, când?
  • Acum 5 hours Politica
    PE SURSE SE AVANSEAZĂ NUMELE NOULUI MINISTRU AL EDUCAȚIEI: Ligia Deca îl va înlocui Sorin Cîmpeanu
  • Acum 6 hours Justitie
    23 de ani de închisoare pentru clujeanca ce a omorât un bătrân. Cadavrul a fost găsit cu mâinile și picioarele legate. Procurorul ceruse condamnarea pe viață
  • Acum 6 hours Straineze
    România și alte 8 țări NATO susțin aderarea Ucrainei la Alianță. Sunt țările care au simțit ”gheara otrăvită” a Moskovei
  • Acum 8 hours Din oras
    VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE CLUJEANĂ: Garsonieră-celulă-de-pușcărie de închiriat la peste 200 de euro pe lună
  • Acum 17 hours In vizor
    NU-ȘI POT ÎMPĂRȚI ”PATRIOTISMUL”. S-au cățărat pe Tricolor și-acum s-a rupt cu ei. Liderul ”AURolacilor” și senatoarea ”șoșocarilor” s-au huiduit și acuzat reciproc că au confiscat evenimentul
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Salariul minim brut la 4000 lei – singura șansă de a elimina munca la negru, de a rezolva problema deficitului de forță umană și de a ține românii în țară”
  • Acum 19 hours General
    SARABANDA ACCIDENTELOR CONTINUĂ: Accident între două mașini pe Bulevardul Muncii. Două persoane au rămas încarcerate
  • Acum 23 hours Politica
    Dispută Ponta – Goțiu pe tema evacuărilor din Roșia Montană
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE