O bună parte dintre mașinile de taxi aflate în circulație în Cluj-Napoca nu sunt dotate cu aer condiționat. Aceasta este o problemă reală, în condițiile în care, temepratura de afară este în creștere, iar vremea devine caniculară. Iar o cursă pentru o durată de 15 minute cu un taxi care nu are sistem de aer condiționat, poate echivala cu o ședință de saună. O alternativă în acest caz este reprezentată de geamurile deschise ale mașinii, aspect care poate provoca însă un disconfort considerabil pentru pasageri.
Din punct de vedere legislativ, acest aspect nu este reglementat.
Vicepreședintele Asociației Taximetriștilor Cluj, Ioan Pugna, precizează faptul că, în acest caz, ″legea lasă la dispoziția operatorilor de taxi libertatea de a folosi sistemul de climatizare, bazându-se pe confortul propriu al șoferului″. Iar acest aspect este de înțeles, deoarece conducătorul auto își desfășoară activitatea pe durata unei ture de 12 ore, astfel încât obligația privind utilizarea aerului condiționat ar fi improprie.
În același timp, disconfortul creat de temperatura ridicată din interiorul unei mașini de taxi nu poate fi neglijat. Cum poate fi rezolvată această dilemă?
Pugna continuă: ″Sunt situații atipice. De exemplu, faci o cursă și sistemul de climatizare funcționează la maxim. După ce oprești motorul brusc, adică și sistemul de climatizare, în interior se realizează un condens. Ulterior, când te deplasezi după următorul client, iar deschizi aerul condiționat. Astfel, după câteva cicluri din astea de pornit-oprit a sistemului de climatizare, poți avea o explozie de aburi în mașină. În acest mod, uneori sistemele de climatizare sunt suprasolicitate″.
Din punct de vedere legal, problema aerului condiționat este menționată în contextul procedurii de atribuire a autorizatiilor de taxi, care privește acordarea unor punctaje și se constituie în criterii de departajare.
Legea 265/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, amintește de acest aspect:
Art. 14², alin. 6 c) volumul portbagajului util si echiparea cu instalatie pentru aer conditionat;
Altfel, tema sistemului de climatizare și a utilizării acestuia pe timpul verii, în contextul unor temperaturi ridicate, rămâne la latitudinea taximetriștilor sau, mai degrabă, a operatorilor de taxi, precum și a dotărilor cu care sunt înzestrate autovehiculele.