Din oras

Ultimul parking nou dat în folosință în Cluj-Napoca a fost acum cinci ani. Boc anunță construirea unuia nou, care va fi gata abia în 2020

De cinci ani, în Cluj-Napoca, un oraș sufocat de trafic și unde bătălia pentru un loc de parcare este mai crâncenă decât războaiele la baionetă, nu s-a dat în folosință niciun parking. Acum, primarul Emil Boc anunță pe Facebook că începe construirea unui parking pe strada Primăverii. Ceea ce trebuie să știe clujenii este că, în cel mai bun caz, doi ani va dura construirea parkingului: șase luni proiectarea și 18 luni, execuția. Dacă nu vor mai apărea blocaje și falimente ca în cazul altor parkinguri, în 2020 vor exista 400 de locuri de parcare noi în Mănăștur.

“Situația parkingului de pe strada Primăverii nr. 20 a fost deblocată. Primăria Cluj-Napoca va încheia contractul de proiectare și execuție pentru realizarea parkingului de pe strada Primăverii nr. 20, după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor s-a pronunțat în acest sens vineri, 4 mai 2018, prin decizia cu nr. 1176 și a dat câștig de cauză Primăriei Cluj-Napoca. Precizăm faptul că procedura de achiziție a fost inițiată în SEAP în 19 mai 2017. Executantul este Asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL. Durata realizării contractului va fi de 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar valoarea lucrărilor este de 25.507.622,79 lei fără TVA. Caracteristicile construcției propuse sunt următoarele: Parking suprateran cu regim de înălțime 2S+P+4E/5E/6E parțial, are o capacitate de 400 locuri, inclusiv locuri destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme. Viitorul parking va fi construit pe o suprafață de 1532,32 mp”, a scris primarul Emil Boc pe Facebook.

TCI Contractor Cluj-Napoca este una dintre firmele prietene cu Primăria Cluj-Napoca. Unele dintre cele mai bănoase contracte sunt pentru proiectele din Dealul Lomb – CREIC (Buftea de Cluj) și TEAM, care nu sunt finalizate nici acum, deși au început de aproximativ cinci ani. TCI Contractor este controlată de Ștefan Dorin Oltean, Ene Laura și Daniela Cristina Borșa, toți trei având calitatea de administrator. În anul 2016, a avut o cifră de afaceri de 69,7 milioane lei, un profit net de 1,8 milioane lei și un număr mediu de 179 de angajați.

Projektentwicklung este din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, controlată de Daniel Eduard Gross, Dennis Biernatzki și Oliver Eifler. În anul 2016, firma înregistra o cifră de afaceri de 86,2 milioane lei, un profit net de 26,8 milioane lei și un număr mediu de 0 angajați.

Conpac Arhitect SRL, cu sediul în Cluj-Napoca figurează cu activități de arhitectură, a fost înființată în 1994 și are un administrator – Liviu Victor Pop și un asociat – Emilia Pop. În 2016, a avut o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei și un profit net de 14.423 lei.

Nici măcar parkingul Negoiu nu a fost dat în folosință, deși lucrările sunt gata. Din cauza unor neconformități legate de siguranța la incendii, ISU Cluj nu a dat aviz de funcționare. Deși în decembrie pompierii au solicitat rezolvarea problemelor, nici acum nu au fost remediate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *