Din oras

O clădire de pe strada Horea, pericol public pentru trecători, va fi în sfârșit reabilitată

De ani de zile, complexul de locuințe de pe strada Horea, de la numărul 66 pune în pericol viața trecătorilor deoarece se destramă bucată cu bucată și părți din tencuială cad pe trotuar. Primăria a tergiversat problema și nu a reparat fațada deși e proprietarul legal. Locatarii blocului au cerut de multe ori lucrări de recondiționare, dar au fost duși cu vorba. A fost nevoie de câteva accidente, de vătămare mai mult sau mai puțin gravă a unor trecători, ca municipalitatea să aloce bani de la buget pentru recondiționarea clădirii.

Clujenii au încercat să evite ani de zile clădirea dărăpănată, construită în secolul XX, situată pe strada Horea, în apropierea unor magazine cu rochii de mireasă. Unii cetățeni s-au trezit cu bucăți de tencuială în cap sau au fost martorii unor astfel de incidente, în mod repetitiv. Portalul de sesizări al primarului Emil Boc a fost asaltat mereu cu reclamații despre neplăcerile îndurate de trecători sau chiar de locatarii imobilului de la numărul 66.

„Când eram în căutarea rochiei de mireasă am avut neplăcerea ca pe strada Horea nr. 66 să mă trezesc cu o bucată de tencuială din clădire în cap. Am avut noroc că nu s-a întâmplat o nenorocire. Am sunat la Poliția Primăriei toată ziua să fac o sesizare, dar nimeni nu a răspuns. Poate luați ceva măsuri ca nu cumva peste ceva timp să vedem la știri vreo nenoricire”, îi scria o femeie lui Emil Boc, în urmă cu șase ani. 

cladire horea

Astfel de sesizări nu au avut ecou până anul acesta. De când a fost construit imobilul, nici Primăria, nici locatarii nu au pus mână de la mână să refacă măcar fațada. Abia în ședința de Consiliu Local de miercuri, 2 august consilierii locali vor vota indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea clădirii. Aleșii au realizat că blocul e în centrul istoric și strică imaginea orașului, astfel că au alocat 371.453 de euro de la buget ca să îi dea o altă înfățișare.

În cadrul lucrărilor de reabilitare se vor reface tencuielile la fațade, se vor înlocui toate tâmplăriilor actuale, lemnul putred din acoperiș va fi schimbat, învelitoarea din țiglă va fi refăcută, se vor înlocui toate șipcile din rășinoase, de asemenea sistemul de colectare a apelor  pluviale va fi refăcut. Cheltuielile totale se ridică la peste 1.690 lei, fără TVA.

Termenul prevăzut de Primărie pentru execuția lucrărilor de reabilitare este un an. Clădirea de pe strada Horea a fost construită între anii 1900-1904 și până anul acesta nu a intrat în proiectul „Marea Refațadizare”. De altfel, acest proiect s-a dovedit un fiasco în centru.

Majoritatea străzilor din buricul orașului mai au încă multe clădiri cu tencuiala căzută, cu zidurile scorojite și sprijinite cu schelă ca să nu cadă pe trotuar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *