In vizor

O bucată de 8,7 kilometri din Autostrada Transilvania, inaugurată pentru conservare

Tronsonul de 8,7 km de autostrada dintre localitățile Gilău și Nădășelu, la vest de Cluj-Napoca, se apropie rapid de finalizare. Marea realizare, care a costat statul Român 59 de milioane de euro, este ilustrată demonstrativ printr-o nouă filmare din dronă, publicată de Asociația Pro Infrastructura. 

Tronsonul va rămâne, însă, doar o piesă din muzeul autostrăzii după terminarea lucrărilor. Asta pentru că bucata de drum amintită nu va putea fi folosită de șoferi din cauză că nu este conectată de restul autostrazii A3, printr-un pod peste Someș, la Gilău. 

Practic, acest tronson de autostradă ilustrează perfect incompetența autorităților, care nu au fost capabile să finalizeze o licitație și să semneze un contract de execuție a unui pod, deși au avut patru ani la dispoziție, susțin cei de la Asociatia Pro Infrastructura.

Podul lipsă peste Someș în zona Gilău este de fapt un viaduct deja parțial construit încă din vremea contractului cu Bechtel. Pentru finalizarea sa, Compania de Autostrazi lansase în 2015 o licitație care, în cele din urmă a fost anulată. 

Fosta conducere CNADNR acuza documentația slabă scoasă la licitație și a avut nevoie de aproape 10 luni pentru refacerea caietului de sarcini. Licitatia a fost lansată abia în octombrie 2016, iar ofertele au fost depuse, într-un final, în data de 9 februarie 2017. 

Conform caietului de sarcini, după semnarea contractului termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni. Nici până azi, la aproape patru luni de la depunerea ofertelor, nu a fost pronunțată o decizie în urma evaluarii ofertelor, informează NCN. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *