In vizor

Numai în primul semestru, Fabrica de sinecuri "Cluj Innovation Park" a produs o pierdere la bugetul local de 66.000 de euro

Miercuri, în sedinţa de Consiliul Local, reprezentanţii Cluj Innovation Park vor da chipurile “socoteală” în fața aleșilor locali despre ce și cum au dres pentru banii încasați de la bugetul local. Se va prezenta în faţa consilierilor un raport de activitate pe primul semestru al anului 2016. Aşa cum era de aşteptat, Fabrica de sinecuri „Cluj Innovation Park” a ieşit din prima jumătate a anului pe pierdere. Așa de bine este gestionată, încât veniturile pe jumătate de an sunt echivalente încasărilor unei singure zile la o gogoșerie din Piaţa Mărăşti când afară-i vreme nasoală.

Ziar de Cluj a scris, în repetate rânduri, că multe dintre societăţile şi regiile aflate în subordinea Primăriei sau a Consiliului Judeţean sunt adevărate cuibuşoare de sinecuri pentru lipitorii de afişe ai PNL. Cel mai elocvent exemplu îl constituie Cluj Innovaţion Park, a cărei activitate va fi prezentată miercuri în faţa consilierilor locali. Angajaţii primăriei au încasat, zicem noi, nemeritat, sume frumoase din proiectul dereulat cu finanţare europeană pentru construirea Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) şi a Centrului de Transfer, Evoluţie Antreprenoriat Microintreprindere (TEAM), deşi proiectul nu a fost finalizat la termen iar bugetul local a avut de suferit. La Cluj Innovation Park, 18 sinecurişi beneficiază de remuneraţii consistente. Potrivit raportului semestrial, cu personalul angajat în cadrul la Cluj Innovation Park s-a cheltuit în prima jumătate a anului  904.830 lei. Mai exact şi pe înţelesul tuturor 200.000 euro. 

În condiţiile în care o gogoşerie la colţ de stradă încasează într-o singură zi aproape o mie de euro, este greu de înţeles cum, sinecuriştii de la Cluj Innovation Park au reuşit ca, în 6 luni, să aibă venituri totale de doar 4.900 lei adică sub 200 de euro lunar! Este de la sine înţeles că mai devreme sau mai târziu Cluj Innovaţion Park va ajunge în situaţia Cluj Areana din moment ce pierderile financiare pe primul semestru sunt de 297.644 lei. Până când această societate va ajunge să producă cu adevărat ceva (poate și bani), Ziar de Cluj îi propune primarului Emil Boc să evite pe viitor o nouă majorare de capital şi, de ce nu, chiar să sisteze plata salariilor ceor 18 sinecurişti până când vor fi finalizate proiectele CREIC şi TEAM.

Suntem convinși că și clujenii ar dori să nu li se mai cheltuiască degeaba banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *