Sanatate

NU MAI FIŢI BOLNAVI, CĂ NU VĂ PUTEŢI PERMITE! Preţurile consultaţiilor medicale au explodat în ultimul an

Preţul plătit de pacienţii care vor consultaţii medicale în clinicile private a crescut în 2023 comparativ cu anul trecut cu procente cuprinse între 10% şi 30%, din datele ZF de la companii şi de la pacienţi care au făcut aceeaşi investigaţie în ani diferiţi.

  • Operatorii medicali spun că au fost nevoiţi să crească preţurile pentru a se alinia contextului economic.

Oamenii au două soluţii, în cazul în care vor să facă investigaţii la privat: fie caută medic care să ofere servicii decontate în privat şi aşteaptă chiar şi câteva luni pentru un loc liber cu bilet de trimitere, fie plătesc suma integrală pentru consultaţie sau investigaţie.

Operatorii medicali au însă puţini medici care colaborează cu casa de asigurări, iar fondurile se termină rapid.

Salariul minim net este de aproape 1.898 de lei pe lună, din cele mai recente date, iar în total sunt 1,9 milioane de români care trebuie să se descurce cu acest venit lunar, din datele de la Ministerul Muncii.

Costul unei consultaţii este între 250 şi 350 de lei, adică 15% din salariul net primit de aceşti 1,9 milioane de oameni.

Dar ia să ne amintim ce obligaţii are statul faţă de români, conform legii şi în conformitate cu faptul că şi cetăţenii fără venituri sunt obligaţi să cotizeze la Casa Naţională de Asigurări.

Că „statul” s-a obişnuit numai să ia, fără să dea.

Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii

Vorbim, de fapt, despre un adevărat atentat al imposturii politice la sănătatea românilor.

Politicienii noştri se laudă cu o fantezistă creștere economică, an de an, dar „statul” nu plăteşte nici măcar tratamentul copiilor bolnavi de cancer. Nu construieşte, de 34 de ani, un spital de la A la Z şi să nu are un Program Naţional de Sănătate Publică coerent şi aplicabil?

Imediat sunt şapte ani de la #Colectiv şi nu avem nici măcar o secţie nouă pentru “marii arşi”. Spitalele colcăie de nosocomiale, dar s-au pus în cârca amărâtului de SARS-COV-2 şi decesele date de aceste infectări ale mizeriei. Prin urmare, unde se duce creșterea aia economică? Doar în pensiile securiştilor şi miliţenilor pensionaţi la 42 de ani, în mite salariale, în „prime de osânză” şi în salariile de la reangajarea în sinecura banului public a tuturor neterminaţilor pensionaţi „special”.

Fiecare leu furat prin corupția din achizițiile publice înseamnă mai puține paturi de spital, fiecare leu cheltuit pe pensiile unor şmecheri ai sistemului ticăloşit, pensionați la 42 de ani, pentru a fi mai apoi numiți secretari de stat, înseamnă mai puține medicamente, înseamnă mai puțini medici, înseamnă mai multe infecții în spitale.

Statistic, România este pe primul loc în Uniune la numărul de pacienți care mor din cauze tratabile și pe locul trei european la numărul de decese care puteau fi prevenite. La fiecare sută de mii de români, 208 mor din cauze care se puteau trata dar care nu s-au tratat. În plus, 305 români din fiecare sută de mii mor din cauze care puteau fi prevenite.

S-au sufocat bolnavii de COVID-19 în camioane folosite în loc de paturi ATI, au ars de vii în spitale cu secţii improvizate, ne-au murit (şi mai mor) bebeluși în spitale, au fost abandonați pe stadă bătrânii cu perfuzia în vene, au murit (şi mai mor) oameni în putere pe treptele spitalelor, ard tinerii de vii, cad acoperișuri de școală peste copii, se îneacă şcolarii în buzile din fundul curților, se fură cu nerușinare și „boborul” își consumă empatia pe oameni și situații care și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul.

Numai cu excese se trăiește în România. Au ajuns securiştii şi „apeviştii” care au tras în români, complicii lui Ceauşescu la represiune, să fie luptători cu merite deosebite în “revoluţia” anti-comunistă din decembrie 1989, foştii activişti comunişti au devenit monarhiști, impostorii au ajuns miniștri, turnătorii şi colaboratorii fostei Securităţi au ajuns oameni de afaceri prosperi şi modele de reușită în viață șamd.

Devin modele de referinţă morală şi reuşită în viaţă toți hidoșii Patriei, toate curvele, toți cei care nici de boschetari nu s-ar califica într-o societate meritocrată.

Căci “Sistemul” nu te întreabă dacă TE PRICEPI la ceva. Sistemul te întreabă dacă AI FOST AUTORIZAT. Sistemul te reglementează, să te poată controla mai bine, să-ți arate că nu reziști fără el, să-și justifice faptul că-ți ia banii degeaba.

Duplicitatea noastră, de popor învățat cu bâta și pupatul ghiulului stăpânului care ne hrănește, a transformat Meritul în „pilă”, în „cunoștință” și în „relație”.

Duplicitatea noastră îi lasă pe toţi impostorii politici să ne umble fără nici un fel de control prin buzunare, să ne reglementeze ei, cu furtul și impostura și un teanc de dosare cu șină, talentul și știința.

Să ne poată tunde și mulge ca pe turma lor personală.

Ca să plătim tot felul de căpuşe încăpuşate în Direcţii de Sănătate Publică și Inspectorate Naţionale de Sănătate Publică, pe bani nemunciţi, că munca lor o fac alţii – se vede în modul în care sunt copleşiţi de situaţie atunci când chiar este nevoie de ei (s-a văzut şi pe vremea pandemiei de Covid-19, se vede şi acum). Plătim armata să se ocupe de vaccinare, că şoşonarii partidelor sunt buni doar la lipit afişe şi scris pe Facebook.

CONCLUZIE: SĂNĂTATEA este numai pentru privilegiații statului interlop român, cărora le este mumă. Pentru ”populime”, ciumă.

Populimea e doar turma de sclaveți ale căror portofele și capacitate de muncă trebuiesc mulse în beneficiul noii nomenclaturi – „Nimenclatura” celor de pe care curgeau zdrențele falimentului personal la lovitura de stat din Decembrie 1989. S-au căpătuit dând cu limba, dar tot în faliment se zbat, cel moral, chit că nu le pasă.

Populimea e tratată în mizerie și în curul gol pe holurile câte unei mizerii de clădiri impropriu numită spital, veche de decenii, gata să ardă ca o torță, sau să le cadă pacienților în cap.

 

FOTOCREDIT: Caţavencii