Din oras

NU CĂ NU EXISTĂ TOATE AVIZELE ŞI DOCUMENTAŢIA E VARZĂ, „Firmele înscrise la licitația pentru metrou au solicitat încă o prelungire pentru depunerea ofertelor, luna august” – ne zice Emil Boc

Deja licitația pentru realizarea metroului clujean a fost amânată de două ori: 9 mai, respectiv finalul lunii iunie. Noi am scris despre asta cam pe la începutul săptămânii şi am arătat că documentaţia e incompletă şi lipsesc o serie de avize. Joi s-a trezit şi primarul Emil Boc din somnul de frumuseţe să ne spună că „firmele” sunt „vinovate”, acestea au cerut o nouă amânare.

Şi, în marea ei mare bunăvoinţă, Comisia de licitații a Primăriei a aprobat cererea, noul termen fiind 22 august 2022. Sperăm să nu cadă şi acesta într-o zi de joi, după Miercurea Ciuc (adică la Paştele Cailor) şi nu se va solicita un nou termen.

Companiile, societatea civilă, ziarştii (câţi mai există prin Cluj-Napoca), au arătat proiectarea e şi prea stufoasă şi cam varză, şi că lipsesc multe avize, prin urmare nu că nu se pot încadra în termenul scurt propus inițial, dar chiar trebuie să analizeze profund dacă se bagă într-o situaţie din care există toate şansele să rămână cu buzele umflate.

Prin urmare firmele sunt de vină că nu vor să-şi ia ţeapă…