Au românii un prost obicei: când totul merge bine, îşi fac moară în casă. Aşa şi Banca Transilvania, a ajuns locul 2 (sau 3, după alte standarde) şi face cel mai greşit pas: se birocratizează, se corporatizează, levitând pe un norişor de aere şi fiţe.
Banca Transilvania a cumpărat în secret anul trecut unul dintre cele mai interesante terenuri din buricul târgului clujean: 8000 şi câteva sute de metri pătraţi pe strada Dorobanţilor unde funcţiona fostul bowling, preţul estimat fiind undeva deasupra cifrei de 5 milioane de euro.
S-au dat mulţi bani pe teren, dar cu sens, cu gândul că, în cel mai scurt timp posibil, BT să demareze construcţia unui „cartier general” în care să se mute „inima” managerială a Băncii, spaţiile din centrul Clujului fiind puţine, îmbâcsite şi neîndestulătoare pentru nevoile instituţiei financiare.
Un proiect de aproape 20 de milioane de euro a atras că mierea atât proiectanţi, cât şi firme de construcţie. Dar a atras şi interesul Consiliului de Administraţie al Băncii. Până la un moment dat, CA-ul Băncii Transilvania era un organism elastic şi relaxat, „de-al casei”, unde lucrurile funcţionau mai rapid. Acum, de când Banca a ajuns în stratosferă, prin rezultatele financiare remarcabile din 2015 şi 2016, pe la şedinţe răzbate un iz tot mai pregnant de fiţe şi impresii.
Iniţial, fiţele le-au dat ghes celor din conducerea Băncii Transilvania să îşi dorească să organizeze, staţi jos, să nu picaţi, un concurs internaţional de proiectare, atâtea figurine aveau în cap onoraţii conducători ai BT. Până la urmă, Horia Ciorcilă i-a adus cu picioarele pe pământ pe unii dintre colegii săi de consiliu, astfel încât au rămas două abordări: să se aleagă o firma locală, cu prestanţă, cu know-how, pentru argumentul foarte important al nevoii de colaborare cu autorităţile in vederea emiterii cât mai rapide de acte, SAU să se aleagă o firma străină, italiană, că italienii sunt şmecheri chipurile în arhitectură, au pedigree adevărat.
Ca în filmele cu proşti, s-a ajuns, evident, la cel mai stupid compromis: la o „căsătorie” comercială între cele două variante.
Pe partea locală, a fost aleasă firma de arhitectură ARHIMAR, condusă de Claudiu Botea, care are foarte multe proiecte de succes implementate în Cluj-Napoca, dar şi în ţară.
Din afară, a fost adusă tocmai de la Milano, societatea de arhitectură PIUARCH, condusă de Francesco Fresa, firma care are un portofoliu de-ţi stă mintea-n loc, numai fiţele fiţelor: sediul Givenchy, sediul Dolce&Gabanna, sediul Gucci, etc. 
Jocuri de Gabbana: să ţii micul cu pensetă
Lucrurile păreau să meargă bine în prima fază, dar, după scurt timp de la începerea proiectării, italienii au început să îşi exhibe aerele şi să le dea celor de la Arhimar de înţeles că ei au două perechi de planşe în pantaloni şi că, dacă vor să mai rămână în deal, clujenii trebuie să facă toată munca, iar italienii să ia caimacul. Schimbarea de atitudine a italienilor n-a venit aşa, pe nepusă masă, ci a fost cultivată de un pişpirlici, broker de influenţă, un român originar din Alba-Iulia, cu pile puternice în CA pe acest subiect, care i-ar fi fermecat pe italieni că asta e calea cea mai bună să înghită doar ei proiectul. Evident, contra unui comision.
În cele din urmă, şmecherii de la Arhimar, nemaisuportând umilinţa la care îi supuneau italienii, s-au retras din colaborare, întinzându-le italienilor cea mai românească capcană: i-au lăsat să se descurce de unii singuri în hăţişurile administrative ale colaborării cu Monumentele şi Primăria.
Italienii de la PIUARCH au construit sediul general al Givenchy. Ce nu au stiut italienii e ca, la Cluj, micii se mananca cu mana, nu cu penseta.
Italienii, al căror mouse nu putea proiecta decât pentru Gucci, n-au fost obişnuiţi cu jocurile de Gabbana de prin Cluj-Napoca şi au capotat la scurt timp. Şi au renunţat şi ei la proiectul Băncii Transilvania.
Iar Banca Transilvania a rămas (deocamdată) în proiectul gol. Abia de s-a obţinut autorizaţia de demolare a fostului bowling şi a cocioabelor din perimetru. Dar mai sunt lupte de dat pentru terenul de 200 de metri de lângă bowling, pentru identificarea unui constructor bun şi eficient.
PS: Dacă auziţi prin oraş că Boc a blocat sediul BT să nu daţi crezare zvonurilor. Parkingul cel mare, ce trebuia construit în subteran, n-a fost blocat de Boc, ci n-a fost dorit de conducerea băncii, care a considerat că un număr prea mare de locuri de parcare ar fi fost un bug de securitate pentru instituţia financiară. Dacă era tare, Boc ar fi trebuit să oblige BT să facă acel parking pentru interesul oraşului, un parking de mari dimensiuni în zonă fiind o gură de aer proaspăt pentru îmbâcsita stradă a Dorobanţilor. Adică pe Dascălu l-a putut încălţa municipalitatea cu un „efort” de 500 000 de euro pentru a amenaja zona de lângă lacul Gheorgeni, la schimb cu autorizaţia pentru UBC, iar aici administraţia calcă pe ouă?!