PubliNews

NOPȚILE CU CINEMA ÎN AER LIBER REVIN ÎN IULIUS PARC. „STOCKHOLM” ȘI „ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ”, ÎN ACEST WEEK-END, LA MOVIE NIGHTS

La început de toamnă, Movie Nights continuă în Iulius Parc cu două filme interesante: drama „Stockholm” și documentarul „România neîmblânzită”. Acestea vor fi peliculele care se vor vedea vineri și sâmbătă în Iulius Parc și care le oferă amatorilor de filme prilejul de a se  bucura de experiența cinematografică în aer liber.

Chiar dacă toamnă ne amenință cu prezența ei, în Iulius Parc continuă seria evenimentelor Movie Nights. Te invităm la o porție de relaxare în aer liber, în compania prietenilor și a filmelor bune. Vineri, pe 7 septembrie 2018, de la ora 20.00, va rula pelicula „Stockholm”, un film din 2013, al regizorului spaniol, Rodrigo Sorogoyenva. În 2014, producția a primit Trofeul Transilvania și Premiul pentru cea mai bună interpretare, acordat actorilor Javier Pereira și Aura Garrido, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Filmul surprinde desfășurarea unei întâlniri aparent banală, dintre un băiat și o fată. El îi mărturisește că s-a îndrăgostit la prima vedere, ea nu îl crede. În plimbarea lor nocturnă sunt dezvăluite secrete și dorințe, însă realitatea dură a jocurilor psihologice și a conflictelor între sexe îi va aduce cu picioarele pe pământ. „Stockholm” ne oferă ocazia de a observa relațiile dintre tinerii din ziua de astăzi.

Sâmbătă, tot de la ora 20.00, la Movie Nights se vede producția „România neîmblânzită”. Pelicula surprinde viața naturală fabuloasă din inima Europei, o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Peisaje cu munți infiniți, păduri străvechi și ape nesfârșite îți vor tăia răsuflarea. Toate acestea găzduiesc o faună extrem de variată, care se zbate pentru supraviețuire și al cărei destin este dictat de anotimpuri. „România neîmblânzită” surprinde animalele în mediul lor natural, într-un documentar despre sălbăticie și frumusețea ei.

Movie Nights este un eveniment organizat de Iulius Mall Cluj, cu sprijinul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Participarea este gratuită. Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo, iar actualizările vor fi comunicate pe pagina de Facebook și pe site-ul Iulius Mall Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *