In vizor

Noi măsuri fiscale adoptate de Guvern: reducere la plata în avans a impozitului pe profit și amânarea plății TVA pentru importurile de medicamente

În contextul actual creat de răspândirea coronavirusului COVID-19, precum şi al prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, prin care se instituie măsuri procedural-fiscale de susţinere a contribuabililor plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în vederea stimulării plăţii obligaţiilor fiscale scadente, având în vedere necesităţile de finanţare a cheltuielilor bugetare, se impune acordarea unor reduceri de la plata impozitului pe profit datorat, sub formă de bonificaţii, pentru contribuabilii cu capacitate financiară de plată.

Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului COVID-19 la nivelul statelor europene, declararea „Pandemiei” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii la data de 11 martie 2020, ţinând cont de faptul că, precum întreaga Europă, România se confruntă cu o urgenţă majoră cauzată de pandemia COVID-19, luând în considerare răspândirea coronavirusului COVID-19, care reprezintă o urgenţă severă de sănătate publică şi faptul că există o lipsă acută de mijloace pentru prevenirea răspândirii pandemiei şi tratarea persoanelor afectate de virus, având în vedere necesitatea asigurării medicamentelor, echipamentelor de protecţie, altor dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, în considerarea faptului că România trebuie să dispună în regim de urgenţă de materialele necesare destinate tratării persoanelor afectate şi a celor care prezintă risc de infectare, precum şi persoanelor implicate în activităţile de prevenţie şi combatere a pandemiei COVID-19, în vederea asigurării, în cel mai scurt timp posibil, a necesarului de medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19 şi pentru sprijinirea operatorilor economici care importă astfel de bunuri, se propune amânarea de la plata în vamă a TVA pentru importurile efectuate în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă conform Decretului nr. 195/2020 şi în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă,

Întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor şi întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1

(1)Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut de art. 41 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat, astfel:

5% pentru contribuabilii mari stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili;
10% pentru contribuabilii mijlocii stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3.610/2016 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare;
10% pentru ceilalţi contribuabili care nu se încadrează la lit. a) şi b).

Art.16

(5) Prin excepţie de la prevederile alin.(1) şi(2), contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opţiunea pentru anul fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după caz.

[extras din Codul Fiscal]

(2)Prevederile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art.16 alin.(5) din Legea nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Aceşti contribuabili beneficiază de bonificaţia prevăzută de alin.(1) dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020.

(3)Prevederile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi de către contribuabilii care intră sub incidenţa Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activităţile desfăşurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.

(4)Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.

(5)Contribuabilii care aplică prevederile alin.(1)-(4) determină impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificaţiei calculate potrivit prezentului articol.

(6)Pentru plătitorii de impozit pe profit, bonificaţia calculată potrivit prezentului articol se înscrie în mod distinct în declaraţia anuală de impozit pe profit.

 

Art. 2

(1)Prin derogare de la prevederile art. 326 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care importă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă conform Decretului nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, şi în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă, medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2)Organele vamale nu solicită plata taxei pe valoarea adăugată pentru importurile prevăzute la alin. (1).

(3)Taxa aferentă importurilor prevăzute la alin. (1) realizate în cursul perioadei fiscale se evidenţiază de către importatori în decontul prevăzut la art. 323 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 297-301 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3

Prin certificatul pentru situaţii de urgenţă, emis potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, se constată, în baza declaraţiilor pe propria răspundere, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 sau întreruperea parţială sau totală a activităţii ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *