Inchipuie-ti ca sotia ta, ce poarta in burta viitoarea ta fetita, iti spune sa pleci acum din salon, fiindca se apropie timpul. Imagineaza-ti ca le lasi fericit si astepti si mai fericit sa le iei in brate. Apoi gandeste-te cum ar fi ca, peste 2 ore, sa-ti spuna doctorul ca operatia asta, atat de banala, a avut o complicatie si ca mama si fatul au murit.
Inchipuie-ti ca tatal tau, pe care l-ai lasat acum o jumatate de ora, bine si sanatos in fata scarii de la bloc, plecand spre treburile tale, este calcat de o masina ce vine cu viteza si moare pe loc.
Inchipuie-ti ca acum stai la masa de sedinta discutand despre targeturi si proiectii in fata directorului tau general dupa care, dintr-o data, ti se pare ca directorul general are fata de girafa si e atat de amuzant cum se transforma in girafa incat te apuca rasul.
Nu noi alegem, din pacate, cand murim trupeste sau sufleteste.
Dar de ce sutem atat de prosti si atat de nesimtiti incat uitam sa pretuim viata? De ce respiram ura prin piept si prin vorbe, de ce scuipam puroiul isteriei printre dinti, de ce barfim si radem de altii, de ce ne bucuram de raul altuia?
Eu nu am vrut sa scriu ieri stirea cu acel clujean care a avut o problema grava in week-end, nici azi nu vreau sa-i pomenesc numele.
Asa am considerat eu ca e mai bine. Unii s-au grabit sa faca pariuri prin cafenele daca voi publica sau nu povestea. Altii s-au grabit sa-i injure pe jurnalistii care au publicat, totusi, stirea. Eu ii anunt pe toti ca ce s-a intamplat cu acel om era cu adevarat o stire. Nu stau acum sa va explic motivele.
De ce nu am facut-o si eu? Nu stiu, poate pentru ca asa am simtit ca e mai bine, pentru ca am vazut in randul angajatilor meu sau prietenilor mei asemenea episoade si pentru ca stiu cat e de grea aceasta suferinta. Exista multe feluri de cenzura, va rog sa ma credeti ca asta e cea mai impovaratoare, dar si cea mai eliberatoare. Fiindca o asemenea decizie arata ce caracter ai.
M-am uitat putin la comentariile de la respectiva stire: hardaie de ura, latrine intregi de puroi verbal, vorbe isterice, fratilor, e oare posibil? Toate astea scrise de niste oameni. De niste oameni cu familii, cu probleme si sperante, de niste oameni care pot ajunge oricand in asemenea situatie si care se transforma in niste juzi online!
Si nu poti sa te intrebi cum naiba pot fi unii dintre noi atat de rai, atat de meschini, atat de cretini…
Va spun tuturor celor care au judecat ieri: sa va fereasca Dumnezeu sa fiti nu in pielea bolnavului, ci in a celui care este parte din familia sa.
Aproape ca iti e mai usor sa spui ca mai bine ar fi facut un infarct sau AVC si sa moara pe loc, fiindca ce va urma in perioada urmatoare va fi crunt pentru familie.
Voi, neprihanitii acestui Cluj, Iisusi ai moralitatii, Fecioarele curatiei sufletesti, aveti bunul simt sa intoarceti capul daca nu sunteti in stare sa trimiteti macar un gand bun celui suferind.
Ceea ce s-a intamplat ieri nu are legatura cu persoana pe care noi o stiam inainte de incident.
Nu e bolnavul vinovat pentru comportamentul respectiv.
Si daca sunteti atat de tarani sa nu intelegeti ce inseamna un episod maniacal, va lamuresc eu, leprelor: nimeni nu stie ce poate cauza declicul din mintiuca unei fiinte omenesti. Un necaz mare, o suparare constanta, un insucces, un refuz, o stare de stres acuta; noi toti traim in aceasta lume imputita si plina de ura, de stres si de minciuni.
Unii sunt mai puternici, se mai descarca printr-o injuratura, un sprit sau un pumn in perete, dar altii tin in ei si acumuleaza. Este de ajuns un declic pentru a declansa o boala a psihicului,ce seamana atat de mult cu cancerul, fiindca, aidoma cancerului, nu-ti spune cand vine.
Ca manifestarea unui asemenea episod maniacal se intampla prin acte de violenta verbala sau fizica, mai putin conteaza. Credeti-ma, in momentul in care declicul din cap s-a produs, nu mai conteaza ca bolnavului i se pare ca lupta in razboi cu Ivan Cel Groaznic sau ca alearga despuiat prin parc.
Acum, omul pe care nu vreau sa il pomenesc cu numele, fiindca puteam fi oricare dintre noi in locul sau, duce cea mai mare lupta cu sine insusi pentru revenirea la realitate.
Nu va grabiti sa il considerati inca nebun, doar niste medici avizati pot sa-l evalueze si sunt multi pasi ce mai trebuie facuti. O asemenea stare poate fi declansata inclusiv de o tumora si este de datoria unui medic, sunt convins ca are medici buni, sa stabileasca daca e vorba de o patologie organica. Apoi, daca nu e vorba de asta, un interviu psihiatric va lamuri, daca este vorba, despre inceputul unei boli de genul schizofreniei sau o stare de pshihoza temporara. Ce s-a intamplat recent nu e decat un episod maniacal, o psihoza acuta, incapacitatea unei fiinte omenesti de a testa realitatea la momentul respectiv.
Eu cred ca e cea mai trista boala din lume, fiindca aburul ala de-i zicem suflet se altereaza fara sa intelegem de ce si, fara sa ne dam seama, cel pe care l-ai sarutat cu zece minute inainte nu mai este dupa aceea prezent in acel corp.
Omul despre care vorbeste toata lumea acum puteai fi tu. Poate fi oricand cel pe care il iubesti.
Acel om nu are acum nevoie decat de dragostea si taria familiei lui. Exista medicamente foarte bune care ii vor permite reintegrarea si sper din suflet ca acest om sa vina inapoi nu la noi, ci la familia lui – singurul lucru care conteaza pe lumea asta.
Haide inapoi, omule, hai sa mai traim un pic pe acest pamant! Iti tin pumnii stransi, si de la maini, si de la picioare.