Editorial

Nihil sine plata pe loc

Că-i Ponta, că-i Dragnea, că-i Orban, Iohannis, Boc…, indiferent de politician, minunile sunt la fel: ţin până se vede politicianul cu sacii în căruţă.

Politicienii români sunt nişte adevăraţi „Isuşi” când e să facă minuni din dat din gură. Înainte de campanie înmulţesc promisiunile. După, taxele şi impozitele. Tot înmulţit se cheamă.

„Tu minți de îngheață apele zi-mi și mie o minciună de întărit picioarele”, i-ar fi zis un paraplegic lui Victor Viorel Ponta, pe vremea când era premier. Iar acesta i-a zis: “Reparăm tot ceea ce s-a stricat, reîntregesc salariile și pensiiile, fac un milion de locuri de muncă”. „Ridică-te și umblă!”

“Mi s-a întărit” – a zis omul. „Dar nu mă pot ridica să umblu”.

Nu e nici o problemă, umblă politicianul. Prin buzunarele cetăţeanului. Iar cetăţeanul trebuie să stea paralizat („oi fi făcut ceva greşit”) în faţa organelor abilitate ale statului, cocoşat de griji pe la ghişee şi împovărat de legi tembele care au aplicabilitate numai pentru el. Dulăii sar, căţeii se strecoară.

Nu degeaba ziceau strămoşii noştri, romanii: „carpe diem” (trăieşte clipa – traduc eu, că de anul acesta se scoate latina din programa şcolară şi nu va mai fi cine să traducă). E timpul să priceapă şi cetăţeanul că, în ochii politicianului aflat la putere, el nu este decât cifra pe care o poate acesta smulge din portofelul lui, după ce i-a furat şi votul. El, cetăţeanul, este doar sponsorul amantlâcurilor pe bani publici a politicienilor, întreţinătorul famigliilor acestora (cu căţel, cu purcel, cu tot cu curvele, indiferent de sex), angajate în sinecuri bugetare călduţe.

Ştiţi cum au profitat politicienii Partidului Naţional Liberal de Coronacriză? Au umflat schema salarială la stat cu peste 12.000 de posturi. Nu numai că au înlocuit din funcţii toate curvele (indiferent de sex) ale celor din Partidul Social Democrat, ci şi-au mai adus şi surplusul.

Numărul angajărilor la stat a crescut fulminant, cu peste 12.000 de posturi în plus, pentru a face loc propriei camarile în administrație. Contrar angajamentului liberal din timpul „opoziției”, conform căruia numărul posturilor din aparatul de stat trebuia urgent și considerabil redus, Guvernul Klaustrare-Orban a reușit performanța negativă de a suplini cu forțe proaspete numărul camarilei din administrație cu peste 12.000 de posturi în plus chiar în plină stare de urgență.

Şi să vă mai dau un exemplu, proaspăt, despre cum îi macină şi pe ăştia „grija faţă de om”. În Stare de Urgenţă, la 200-300 de cazuri depistate pozitiv cu COVID-19, Guvernul Orban a dat liber la angajări (chipurile) în sistemul medical de urgenţă cu scopul de a suplimenta personalul medical care să facă faţă „suprasolicitării” şi „luptei” „disperate” „până la epuizare” cu pandemia. Şase luni mai târziu, după o săptămână cu câte 2200-2500 de cazuri pozitive raportate, cu secţiile ATI la un pas de colap, ce face Guvernul Orban? NU MAI PRELUNGEŞTE CONTRACTELE, concediază practic personal medical din sistemul de urgenţă când ar fi nevoia mai mare.

La Ambulanţa din Cluj-Napoca au angajat 35 de persoane (din mia de locuri de muncă promise) – persoane cărora le-a expirat contractul, aşa că de azi nu s-au mai prezentat la muncă. Nu ştiu cum stau alte judeţe, dar aceasta-i realitatea faină, de la Cluj!

Partea galbenă cu săgeată albastră a Uniunii Stalinist Leniniste, prin Guvernul Mandolină al lui Klaun Ciolannis nu a făcut altceva până acum decât să-şi angajeze pilele, cunoştinţele, relaţiile şi amantele (indiferent de sex) în posturi căldicele bugetare – a fost un fel de „scoală-te, că mă aşez eu”. În rest au mimat grija faţă de români.

Poate că a fost o scăpare că nu s-au gândit că trebuie să facă demersurile legale pentru a le prelungi contractele celor angajaţi în linia întâi a luptei cu COVID-19 (iar contabilii şi cei de la „personal” nu au mamă, nu au tată, fără bază legală nu fac nimic decât la ordin direct). Poate.

Eu cred că este nesimţire şi atât. Că, dacă era altfel, nu-şi făceau timp să-şi stabilizeze în funcţii publice toate curvele (indiferent de sex) aşa cum au făcut, profitând de legile date în Starea de Urgenţă.

Pământul este în mod cert plat. Iar România este locul de unde se emit toate platitudinile care aplatizează Pământul. Suntem, deşi avem un relief extrem de bogat, cel mai plat loc de pe planetă. La noi, refugiați în marile tuneluri subterane de sub Bucegi, trăiesc, aplatizați, toţi dacii, atlanții, maiașii, pelasgii, incașii, toltecii, olmecii și aztecii omenirii.

Iar cele mai bune dovezi ale faptului că Pământul este plat rămân marile inovaţii ale poporului român: platbanda, apa plată şi platitudinile de campanie electorală.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *