Politica

Nicoara: O consideram o doamna a politicii romanesti pe Tovarasa Cristea. Mi-am schimbat parerea

Senatorul Marius Nicoara nu a lasat netaxata jignirea pe care ministrul Aurelia Cristea, in calitate de sef al PSD Cluj-Napoca, i-a adresat-o azi dimineata, cand prin intermediul unui comunicat de presa i-a reprosat penelistului ca are obrazul gros pentru ca refuza sa semneze actul de atribuire a unui loc de consilier judetean catre PSD Cluj, respectiv pentru Cristian Matei.

“Pana azi o consideram o adevarata doamna a politicii pe Tovarasa Cristea. Azi mi-am schimbat parerea. Eu nu aveam ce sa semnez in absenta unui Birou Politic, structura ce nu mi-a fost validata de la Bucuresti decat ieri. Maine sau poimaine, cand se va intruni acest Birou Politic, vom lua in discutie situatia respectiva. Imi pare rau ca se coboara nivelul limbajului atat de jos”, a declarat seful PNL Cluj.

In aceasta dimineata intr-un comunicat de presa Aurelia Cristea ii reprosa lui Nicoara taraganarea numirii lui Matei in functie, sugerandu-i sa isi aminteasca de educatia de acasa si de sustinerea USL in campania pentru alegerile locale, cand Nicoara a candidat pentru fotoliul de primar.

“Refuzul constant al lui Marius Nicoara de a semna actul de atribuire a unui loc de consilier judetean catre PSD Cluj dovedeste ca senatorul de Cluj are obrazul gros, din pacate. Poate a uitat ca USL este constructia care i-a adus in 2012 un mandat de senator in Senatul Romaniei domnului Nicoara. Daca are memoria scurta, ii amintim noi, cei de la PSD. Ma intreb unde a disparut fair play-ul candidatului la primaria Cluj-Napoca, care a abandonat fara sa clipesca o echipa care i-a castigat suportul a zeci de mii de clujeni. Probabil asa stie domnul senator sa isi arate recunostinta. Imi pare rau ca un senator si presedinte al unei filiale judetene de partid se coboara la astfel de actiuni. Probabil acesta este exemplul pe care Marius Nicoara intelege sa-l ofere colegilor sai, noul tip de politica pe care o va promova la Cluj Alianta Crestin Liberala. Ii recomand  domnului Nicoara sa-si mai aminteasca din când in când de educatia pe care a primit-o acasa,  s-ar putea ca aceste amintiri sa-i foloseasca”, a spus Aurelia Cristea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *