Ne-am plâns de statul asistențial, de mita pe care o reprezintă funcțiile publice și de supradimensionarea aparatului bugetar. Despre cum se fură sistemul asigurărilor de sănătate, despre cum s-a dat credit doar cu buletinul, despre cum în timp ce economia duduia ne-am îndatorat pe cap de locuitor și am topit banii numai pentru a plăti pensii, asistență socială și prime slujbașilor de stat.
Când s-a strâns cureaua au început cu toții să țipe că n-au cu ce-și plăti plasma și jeep-ul, sau că sunt dați afară din vila de protocol, că e o restanță la chirie. Am obosit să tot întreb: despre ce anume vorbim, despre cum unii n-au nici budă-n casă, dar vin “ecologiștii” să-i învețe cum să facă turism, în timp ce alții le speculează aurul de sub fund la bursă? De (imediat sunt) 20 de ani nu au fost capabili acești “ecologiști” să depună un proiect, să atragă fonduri în zonă, să facă ceva concret: o canalizare, o stație de epurare a metalelor grele care se deversează în Arieș – despre Roșia Montană vorbesc – nu beții crunte la tot felul de FânFest-uri și pipilic pe pajiști. Aceiași “ecologști” care, dacă nu sunt plătiți la modul obscur, îi doare fix în fund de dezastrul de la Pata Rât… aceiași care n-ar bate un pet din plastic de asfalt să atragă atenția asupra cum, cu bună știință, sunt îmbolnăviți oamenii din Apahida și Sânnicoară (comunități întregi) cu levigatul din gunoaiele Clujului, dar l-au trimis în Șparlament pe eco-zăltatul de Goțiu, să-și doarmă somnul de frumusețe și să nu facă decât spectacol de prost gust.
Despre care și a cui prostie vorbim? Despre cea a politicienilor a căror slujbă este datul din gură și datul bine pe sticlă? A celor care nu văd altă rezolvare a problemelor lor decât prin a vota cu cei care-i mint cel mai frumos? Sau despre a celor care se declară prea scârbiți pentru a a-și mai exercita votul, a celor care “se pișă pe el de vot”, a celor rămași neimplicați sau care numai scuipă semințele cârcotelii de pe margine?
Nu votezi, nu exiști – nu exiști, ce pretenții poți să ai? Votul îl trimite pe politician atât la primărie, cât și la președinția Consiliilor județene, și în Parlament și la Guvernare. Ne plângem de politicieni că “se orientează” și devin mimetici cu cei care le oferă această șansă? E dreptul lor.
În loc să ne plângem, mai bine le-am impune ce să facă. Le-am cere să respecte legile existente și să le îmbunătățească pe acelea pe care le-au făcut praf în interesul lor. Chiar avem nevoie de o nouă lege a partidelor politice. O lege prin care chiar să putem face partide locale și regionale – care să se poată ocupa strict de problemele locului, regiunii, probleme specifice și irepetabile în alte zone (sau măcar de nebăgat în seamă). O lege prin care să avem dreptul, ca votanți care și-au exercitat dreptul de vot, să putem retrage încrederea investită politicianului care nu ne mai reprezintă, mai repede decât expirarea madatului și/sau a interzicerii exercitării a mai mult de două mandate oricărui ales. Să nu se împută în nărav.
Căci despre nărav este vorba și despre faptul că orice om care se împute într-o funcție, ajunge să se confunde cu funcția. Ajunge să se creadă izvor de lege.
În rest, rețineți: nici un politician nu s-a băgat singur în funcții sau la guvernare. Votul cuiva l-a trimis unde e (și nu în origini, unde merită).
PS: Ideile expuse azi, sunt susținute de materiale pe care le-am scris și publicat încă de la înființarea sinistrei Uniuni Social Liberale. Trădarea politicienilor față de România este, totuși, mai veche: de pe vremea când și-au privatizat-o pe persoană fizică. De atunci putem vorbi și despre trădarea românilor față de România, că s-au mulțumit doar cu firmituri sau cu bejenia. Salvarea individuală nu este salvare.