Sanatate

Nici nu s-a dat bine drumul la etapa a III-a de vaccinare și platforma s-a blocat

La începutul etapei a treia de vaccinare, platforma s-a blocat, iar locurile s-au epuizat imediat. Capitala și 18 județene, printre care și Clujul, apăreau, luni dimineață, fără programări disponibile la vaccinarea contra Covid-19, potrivit centralizării oficiale de pe platforma națională de vaccinare.

Platforma de programare are probleme de funcționare, încă de luni dimineață, nefiind posibilă autentificarea utilizatorilor. Între timp, și județul Satu Mare a rămas fără programări disponibile

De asemenea, un număr de 8 județe afișau sub 1.000 de locuri disponibile pentru imunizare contra coronavirusului: Bihor, Alba, Hunedoara, Olt, Vaslui, Galați, Brăila și Tulcea. Cele mai multe programări disponibile apăreau în județele Suceava (9.000), Arad (6.200) și Botoșani (5.300).

Luni a început etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale.

Listele de așteptare pentru vaccinare s-au deschis succesiv, în ordinea alfabetică a județelor, începând de la ora 9.00, a anunțat Comitetul de coorodonare a campaniei de vaccinare (CNCAV). Ceea ce explică și faptul că județele care au deschos primele și-au și epuizat locurile.

Programul deschiderii listelor de așteptare:

– 9:00-11:00 – județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna

– 11:00-13:00 – județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova

– 13:00-15:00 – județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București

„De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației. În aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri”, a precizat CNCAV.

Cei care doresc să se înscrie pentru vaccin o pot face pe paltforma vaccinare-covid.gov.ro sau la numărul de telefon 021.414.44.25.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *