“Ma cheama Bianca, am 25 de ani, ii implinesc la vara. Am o sora mai mica, o cheama Denisa”, se chinuie fata cu zambet de copil sa spuna, contorsionandu-si mana. Repeta cuvintele, in incercarea de a le rosti corect si rade fericita la finalul celor doua fraze; a reusit sa se faca inteleasa. Sorin nu vorbeste deloc, nu poate. Pentru ceaiul de dimineata, care l-a facut sa uite de frigul taios de afara, multumeste ridicandu-si palma la barbie. Dana, care a fost operata pe creier si care are un tub in spatele capului prin care ii este eliminat lichidul cefalo-rahidian in exces, incearca sa potriveasca cativa magneti colorati pe o tabla. Se prezinta simplu, “Dana”, plimbandu-si degetele pe masa. Are emotii. Si Robert are, dar se straduieste din rasputeri sa-si spuna numele – pentru el e una dintre realizarile zilei.
Sunt, cu totii, oameni mari, blocati in minti de copii. Care mananca asistati, pentru ca nu pot tine nici macar o lingura in mana, care muncesc enorm ca sa poata rosti un cuvant. Sunt adulti cu handicap sever asociat, adica nu doar ca se deplaseaza in scaune cu rotile, dar sufera si de alte handicapuri severe si nu au o vorbire inteligibila. De sase ani, se intalnesc zilnic la Centrul Protheus, aflat sub aripa Asociatiei pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor (APAHM) Cluj. In total, aici primesc ajutor 13 beneficiari, dar proiectul cuprinde 41 de persoane cu dizabilitati.
“41 de familii pe care, intr-un fel, le-am salvat”, spune Doina Tudorica, presedintele asociatiei.
Are 74 de ani, dar nu tradeaza mai mult de 60, probabil datorita devotamentului cu care lucreaza, de mai bine de 25 de ani, cu persoane cu dizabilitati. Ne face turul centrului, pentru a ne arata ce a reusit sa indeplineasca, doar cu ajutorul voluntarilor, dintr-o fosta arhiva, spatiu primit de la Primarie in 1993.
“Avem aparatura de 5.000 de euro in sala unde se face kinetoterapie. Aparatele prin care facem radioterapie au costat 1.000 de euro. Mocheta am primit-o donatie de la o scoala care a schimbat-o din sala profesorala. Noi, fara ajutorul primariei, am facut tot ce avem aici, doar cu voluntari; nu avem angajati, si asa lucram de 25 de ani”, explica ea, in timp ce deschide usa cabinetului de kinetoterapie.
Aici il intalnim pe Florin, unul dintre motivele pentru care aceasta asociatie a luat viata. “Tot ce face ea e datorita lui”, o demasca medicul care il ajuta pe baiat ajunga dintr-un capat in celalalt al incaperii. “Florin, ridica-te in picioare si saluta”, ii spune femeia, iar copilul se conformeaza: “Saru-mana”.
„El e fiul meu, una dintre motivatiile pentru care ma lupt pentru ei”, marturiseste, mandra, maica-sa.
Baiatul se chinuie sa paseasca, calculandu-si fiecare miscare. Are nevoie de cateva zeci e secunde bune sa ajunga pana la bara de sustinere, unde se chinuie din nou sa-si tina picioarele drepte.
Centrul despre soarta caruia pe autoritati “le doare in unghia de la picior”
De sase ani, in acest centru se intalnesc zilnic zeci de copii si tineri cu handicap. Aici isi iau micul dejun, aici mananca masa de pranz, aici incearca sa fie mai buni, mai deschisi, aici se lupta sa-si depaseasca atat de mult contestata si compatimita “conditie”. Aici sunt fericiti, au prieteni si indrumatori, aici sunt iubiti. Doar ca “aici” o sa dispara in curand, fara garantia ca o sa gaseasca un inlocuitor. Primaria Cluj-Napoca a trimis asociatiei o somatie prin care ii anunta ca din data de 1 martie trebuie sa paraseasca imobilul, fara sa le ofere ceva in schimb.
“A fost o darapanatura, o fosta arhiva, si pe care noi am aranjat-o, cu banii parintilor care au salariu 693 de lei pe luna, ca asistent personal. Am lucrat aici cu voluntari nostri, care au pus umaul si au facut acest spatiu sa arate decent. Am mai primit cate o roaba de ciment, un scaun, o bucata de mobila – ne-am descurcat”, povesteste Doina Tudorica.
In acest centru se intalnesc, de luni pana vineri, adulti cu handicap sever si asociat, care nu au niciun alt program unde pot fi integrati. Dupa 18 ani, statul isi ia mana de pe ei si devin din noi segregati.
“N-am cerut nimic de la organele de stat, tot ce vedeti aici este facut cu puterile noastre proprii, cu partenerii nostri. Suntem acreditati si considerati un Centru Pilot National, apreciere pe care ne-au recunoscut-o si partenerii nostri din Primaria orasului Kuurne, Belgia si institutiile acreditate in acest sens din tara si strainatate. In prezent, desi am cerut de doi ani un alt spatiu si am facut cunoscuta situatia noastra la toate directiile din primarie si la consilierii locali, prin audiente, suntem pe punctul de a fi evacuati in strada la data de 1 martie”, marturiseste presedinta asociatiei.
In plus, desi incearca de sase luni sa ajunga in audienta la primarul Emil Boc, Doina Tudorica nu a primit inca niciun raspuns.
“Parca am fost angajata primariei in perioada asta. De fiecare data mi se spunea ca domnul Boc nu poate, nu poate”, sustine ea.
Tot ce a primit din partea Primariei Cluj-Napoca au fost cateva posibile alte locatii, in care s-ar putea muta, dar in care nu au mai ajuns niciodata. Unul ditre ele, propus de viceprimarul Anna Horvath, e situat pe strada Aviator Badescu, unde, pana in urma cu cativa ani, a functionat o asociatie pentru persoanele cu dizabilitati. Spatiul, organizat de pe vremea primarului Funar, cu banii Forumului German, era perfect pentru ei – aici nu exista praguri, sunt chiuvete in fiecare incapere, totul e organizat pentru ca persoanele cu handicap sa se poata desfasura fara probleme. Doar ca aici au fost mutate o mana de functionare de la Directia de Asistenta Sociala a Primariei, iar asociatia a fost lasata in spate. Apoi au primit un alt spatiu, care, surpriza, a fost si el revendicat si dat in folosinta veteranilor.
“De la Patrimoniu am primit un spatiu aflat la demisol, unde se intra in scara melc. Nici macar un carucior, urcat pe sus, nu puteai sa il bagi. Bataie de joc. Ne-au anuntat, pentru ca am refuzat acel spatiu, ca altul nu au”, povesteste doamna Tudorica.
Fara acest spatiu, persoalele cu handicap sever care, practic, traiesc aici in fiecare zi “o sa ajunga segregati in apartamentele lor de acasa, insingurati. Va fi un soc extraordinar pentru ei. Cu atata truda am reusit sa obtinem niste facilitati, dar daca nu vom avea un spatiu, noi vom fi pe nicaieri”, explica femeia.
Primariei, nu ii pasa, insa. La 25 de ani de la infiintare, asociatia si centrul care au ajuns cunoscute la nivel international si national, sunt scoase, fara drept de apel, in strada. Intre timp, comisiile din primarie o sa se prefaca ocupate si o sa “incerce” sa le rezolve situatia, asa cum au facut-o si in ultimii ani, “rezolutia acestei comisii urmand sa va fie comunicata cu celeritate”.