Editorial

NE TRAGE CURENTU', DA' NU COVIDU'

Scris de 353

Peste o mie de ani, într-o navă spațială de naționalitate română, care se chinuie să bage în viteza a treia a luminii, rătăcită pe banda a doua a unei autostrăzi din Univers,, fără ITP, RCA și cu bujiile fotoionice ușor cam afumate, se aude o voce:

– Să închidă careva dracului hubloul ăla, că mă trage curentul!

Poate n-avem tragere la muncă în țara asta, da’ sigur avem tragere la curent. Ne trage curentul cum ne trag țepe politicienii. Diferența e că țepele politicienilor sunt pe bune, iar trasul de curent e doar o expresie pe care o spunem ca să mai treacă vremea. Mă tot gândesc cum i-ai explica unui străin acest concept: „Yo, man, you know, the current pulls me!” „What?” „The current pulls me!” „What do you mean?” „It’s the current, man, it pulls me!”

Poporul pe care îl trage curentul nu are treabă cu un virus care a omorât aproape un milion de oameni la nivel mondial și peste 3.000 în România. Curentul SIGUR există și CATEGORIC ne trage, despre coronavirus nu suntem chiar atât de siguri.

Un popor care crede că, dacă de uiți prea mult la un om îl deochi, nu crede că, dacă strănuți pe el, îi dai covid. „Haide, dom’ne, toată lumea știe că deochiul există și se tratează cu chibrit în apă, da’ despre covidu’ ăsta putem fi siguri? Cine zice, dom’ne, că există, medicii? Ăia îs plătiți!”

Vine un moment în viața fiecărui român când își pune vată în urechi. Ca să nu-l tragă curentul, evident. Ei, românii n-au probleme să poarte, cu mândrie, vată în urechi, da’ e o dramă națională purtarea unei nenorocite de măști, care poate salva vieți. Vata-i vată, ce-i în ureche nu-i minciună, da’ cu ce ne ajută pe noi în viață masca? Să ne acopere ăștia fețele și să nu ne mai putem exprima liber?

Aș dori să vă reamintesc că suntem poporul care credem că, dacă vom călca în rahat, vom avea noroc, dar nu credem că un rahat de mască ne poate salva viața.

Să mai punctăm câteva tradiții și superstiții despre prevneirea bolilor, de pe tot cuprinsul țării: ca să nu se molipsească cineva de la un bolnav la care se duce să-l vadă, e bine să dea cu mâna pe sub subsioară și să miroasă; dacă se vorbește de o boală a cuiva, ca să nu se mute boala la tine, pune mâna pe gât, apoi suflă și scuipă-ți în sân de trei ori; ca să nu se lipească bolile de cineva, să țină în casa lui un câine negru sau o pisică neagră.

Toate astea sunt lucruri în care românii CRED cu SFINȚENIE, dar, cumva, coronavirusul e doar o conspirație.

Am lăsat ce e mai bun la final: în biserică nu poți intra cu menstruație, da’ poți intra cu covid.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Din oras
    Începe vara festivalieră! ”Cluj Pride”, festivalul minorităților sexuale, se va desfășura anul acesta între 6 și 12 iunie
  • Acum 14 hours Rautacisme
    Mare minune la Cluj! Au reînceput pe bune lucrările la podul Porțelanului
  • Acum 15 hours Rautacisme
    În Clujul Verde, de „Vinerea Verde”, care împlinește imediat un an, până și primarul Boc era să plătească bilet aiurea-n tramvai!
  • Acum 16 hours Justitie
    Vanessa Youness, iubita lui Gelu Oltean, condamnata definitiv la inchisoare
  • Acum 16 hours Politica
    NICIO EMOŢIE: Alegeri PNL: Lucian Bode (Sălaj) e noul număr 2 în partid ca secretar general. Dan Motreanu e prim-vicepreședinte după ce Virgil Popescu, favoritul președintelui Ciucă, s-a retras în ultimul moment
  • Acum 17 hours In vizor
    Nu reușesc să-l modernizeze în 10 luni și propun un nou termen. Șantierul din Parcul Operei se va încheia pe «final 2022»
  • Acum 17 hours In vizor
    Zice Mircea Abrudean: Misiunea mea este de coordonare a Cancelariei și de a fi un bun sfetnic pentru premier. Aveţi grijă, domnule Ciucă, că şi Uioreanu a ajuns la pârnaie după ce a fost “sfetnicit” de Abrudean!
  • Acum 17 hours Politica
    Alexandru Rafila: 40% din intervențiile Ambulanței se rezolvă la domiciliul pacientului. E nevoie de centre de medicină primară
  • Acum 17 hours General
    Bone Ferenc si-a marturisit crima. Barbatul sustine ca intrat in depresie in ultimii doi ani, de cand s-a aflat ca e violent
  • Acum 18 hours In vizor
    Declarații de neimaginat ale fostelor iubite ale lui Bone Ferenc: “Îmi curgea sângele din nas și mâinile mi erau pline de sânge până la brațe, fața mea era plină de sânge pur. L-am întrebat dacă este mulțumit acum. Mi-a răspuns că da, acum este mulţumit”
  • Acum 18 hours Rautacisme
    Pantelică de la “readepică” s-a pus pe şantajat operatorii de deşeuri cam fără frică
  • Acum 18 hours In vizor
    Clujenii cer autorităţilor statului să îşi facă datoria şi să verifice ce au făcut şi fac cei de la CJ Cluj şi RADP Cluj-Napoca la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor
  • Acum 19 hours Justitie
    Seful DNA Cluj a dispus trimiterea in judecata a vicepresedintelui CJ SUCEAVA!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE