Politica

Natalia Intotero, favorită pentru a prelua Ministerul Familiei, Simona Bucura-Oprescu – la cel al Muncii. Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte în şedinţă şi ar urma să valideze decizia privind cele două nominalizări în locul lui Firea și Budăi

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte, luni dimineaţă, într-o şedinţă în care ar urma să fie validată decizia privind nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei. Natalia Intotero este favorită pentru a prelua Ministerul Familiei, în timp ce Simona Bucura-Oprescu (foto sus) ar urma să preia portofoliul Muncii. Cele două ministere au rămas fără conducerea după ce Gabriela Firea şi Marius Budăi au demisionat, în contexul scandalului privind tratamentele inumane la care erau supuşi vârstnicii în unele azile, transmite News.ro

  • Consiliul Politic Naţional al PSD se va reuni luni, de la ora 10.00, au anunţat reprezentanţii formaţiunii. Şedinţa va avea loc prin videoconferinţă, la sediul partidului din Kiseleff.

Natalia Intotero, preşedinta Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, este favorita pentru a prelua Ministerul Familiei. La Ministerul Muncii, cele mai mari şanse pentru a-l înlocui pe Marius Budăi le are deputata Simona Bucura-Oprescu.

  • Natalia Intotero (foto) a fost ministru pentru Românii de pretutindeni în Guvernul Dăncilă şi secretar de stat în Ministerul de Externe în timpul guvernării Ponta. Este la al treilea mandat de parlamentar din partea PSD. Din decembrie 2020 conduce Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Natalia Intotero (PSD), despre admiterea separată la liceu: Nu trebuie să  gândim cu încăpățânare. Nu este legea unei persoane sau legea a două  persoane, este legea țării - Edupedu.ro

  • Simona Bucura-Oprescu este preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor. A fost aleasă parlamentar de Argeş pe listele PSD mai întâi în 2012, apoi în 2016 şi 2020. Numele său a mai fost vehiculat pentru Ministerul Muncii la rotativa guvernamentală din luna iunie, însă conducerea PSD a preferat atunci ca Marius Budăi să-şi continue mandatul.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi-a dat joi demisia din funcţie, în urma scandalului legat de neregulile găsite în azilele din judeţul Ilfov. Acesta şi-a depus demisia la Cancelaria premierului. Premierul Marcel Ciolacu a spus în şedinţa de Guvern că ministrul Budăi l-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia, la finalul acestei şedinţe a Executivului. ”Din punctul meu de vedere, e un gest de onoare”, a spus premierul, el arătând că este reacţia firească a unui decident politic, într-o asemenea criză şi în orice democraţie consolidată a Europei.

Gabriela Firea a anunţat, vineri, pe Facebook, că a decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plece din Guvernul României şi că pleacă pentru moment şi din din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, din care se suspendă o perioadă limitată.

Ea a afirmat că este complet nevinovată, dar că pleacă pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români. Firea a arătat că scopul nu era doar să plece din Guvern, ci obiectivul demolatorilor săi din multe direcţii este să nu mai intre în cursa pentru Primăria Capitalei.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, după ce Gabriela Firea a demisionat din funcţia de ministru al Familiei, că îi e foarte clar că în calitate de ministru aceasta nu are nicio legătură directă cu ”azilele groazei” şi că apreciază gestul său voluntar. Ciolacu aşteaptă ca şi primarii, şefii de CJ, şefi din poliţie, directori de instituţii politice locale care au legătură cu acest caz să facă un pas în spate.