La noi se moare pe capete. Care de Covid, care de alte boli, care în accidente. De restul au grijă politicienii. Politizarea sistemului de sănătate și iresponsabilitatea managerilor și a personalului au transformat spitalele în adevărate capcane ale morții. Am ajuns în punctul în care ne este frică să mai mergem la spital, căci nu știm de vom ieși de acolo vindecați sau cu picioarele înainte. Dacă nu ne omoară vreo eroare medicală sau infecțiile nosocomiale, ne omoară focul. Nu s-a schimbat nimic după incendiul de la maternitatea Giulești. Nu s-a schimbat nimic după drama din clubul Colectiv. Se va schimba ceva după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, în care, până la ora la care scriu aceste rânduri, și-au pierdut viața 10 oameni? Nu cred. Și acum, ca și după tragediile de la maternitatea Giulești și clubul Colectiv, politicienii au ieșit la declarații promițând câte în lună și stele. Și acum, ca și atunci, politicienii vor trage de timp. Vor aștepta să treacă timpul, să se liniștească lumea și să uite. Promisiunile sunt făcute, morții vor fi îngropați și uitați, iar noi tot acolo vom fi, unde am fost și până acum. „Corupția ucide”, s-a strigat după Colectiv. I-a păsat cuiva? Ați văzut pe careva să lupte pentru schimbare? Nu. În schimb au fost duse lupte grele pentru păstrarea pensiilor speciale. Au trecut cinci ani și politicienii au mai bifat o crimă. De ce în cei cinci ani câți au trecut de la Colectiv niciunul dintre aleșii neamului nu a făcut nimic? Și nu mă refer doar la a se renunța la numirile politice la conducerea spitalelor. Mă refer, mai ales, la schimbarea legislației privind protecția împotriva incendiilor. În continuare este permis să se desfășoare activități (orice fel de activități) în clădiri care nu îndeplinesc condițiile de protecție la incendiu. Se dau autorizații de funcționare cu condiția să intre în legalitate. Se dau, aiurea, termene peste termene pentru intrarea în legalitate. De ce nu se legiferează ferm că nimic nu poate funcționa dacă este pusă în pericol viața omului? De ce nu sunt responsabilizați managerii și directorii de instituții, să plătească cu funcția dacă nu pun lucrurile în regulă? Pentru că și în acest domeniu, ca și în toate celelalte, se învârt sume imense de bani. Șpăgi serioase. Măsurile se iau de mântuială, controalele se fac de mântuială și toți sunt mulțumiți. Cei care trebuie să ia măsuri sunt mulțumiți că au o bătaie de cap mai puțin, iar cei care îi controlează sunt mulțumiți că mai fac un ban.
Dar cu noi cum rămâne? Eram odată, la țară, în casa unui prieten. Prietenul acesta avea un om care îl ajuta în gospodărie și la câmp. Grigore îl chema, dacă bine îmi amintesc. Era, așa, mai sărac cu duhul. La televizor erau niște politicieni, dezbăteau ceva. Hai să mergem nu știu unde, îmi spune prietenul. Stai să-i văd pe ăștia, îi zic. Da’ Grigore, de colo, oftează cu amar: „Ehei, noi îi vedem pe ei, da’ ei nu ne văd pe noi”.
