PubliNews

Municipiul Câmpia Turzii – pași hotărâți spre conceptul de „Smart City”

Proiectele de inovare și digitalizare reprezintă cele mai importante puncte ale agendei Comisiei Europene pentru finanțările europene din perioada 2021-2027.

Intuind acest lucru, administrația locală de la Câmpia Turzii are în implementare deja două proiecte care apropie orașul nostru de conceptul de „Smart City”,urmând exemplul Municipiului Cluj Napoca, adică un oraș digitalizat, în care tehnologia de ultimă generație este utilizată în beneficiul cetățenilor.

Unul dintre aceste proiecte este Wifi4Eu, care a fost depus spre finanțare în primăvara anului 2019 și care, de la 1 iulie, este complet funcțional.

Prin intermediul acestui proiect, al cărui valoare este de 15.000 de euro și care a fost finanțat de către Comunitatea Europeană, s-a reușit montarea de puncte de acces, în mai multe locații din municipiu, astfel încât cetățenii din Câmpia Turzii să beneficieze de acces GRATUIT la internet Wireless.

Locațiile de acces sunt: Colegiul Tehnic ‘Victor Ungureanu’, Liceul Teoretic ‘Pavel Dan’, Insula, Șarât -Cartier nou, Lut, strada Republicii, Ghe. Barițiu, Piața Mică, Palatul Cultural ‘Ionel Floașiu’, Clădirea taxe și Impozite, Piața Mihai Viteazu, strada Laminoriștilor.

„În centrul fiecărei politici și strategii implementate la nivelul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii a fost și este OMUL, precum și beneficiile pe care noi – ca administratori și reprezentanți ai cetățenilor – le putem aduce acestora. Proiectul Wifi4EU este unul care garantează acces gratuit la servicii de internet wireless, facilitând comunicarea și găsirea de informații de către cetățeni”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turziii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *