Îi zice un medic unui confrate: “Am avut un bolnav care ar fi trebuit să moară încă de acum 10 ani, dar trăieşte.” După care concluzionează: “Asta e dovada că atunci când bolnavul vrea să traiască, medicina este neputincioasă.”
O analiză a consilierului guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, citată de ziare.com, ne arată că şi “particularul” român ar fi trebuit să decedeze mortal în ultimii 30 de ani, din cauza politicilor fiscale ale guvernelor post-decembriste, dar se încăpăţânează să trăiască. Indiferent de culoarea politică a guvernelor venite la putere, nu a existat în toţi aceşti ani o politică fiscală coerentă care să elibereze de povara fiscală mediul privat. Mai mult, privaţii au fost încărcaţi cu taxe pentru că nici un guvern nu a dorit să-şi “deranjeze” bugetarii care reprezintă o masă disciplinată de voturi foarte importantă.
Autorităţile nu au avut politici coerente de gestionare a economiei ci, mai degrabă, au mers pe măsuri oportuniste. În fond fiecare politician şi-a urmărit scopul: acela de a fi la putere şi de a avea şi el ce pune pe masă la copii şi la (mă rog) nevastă.
Prin urmare, citez: „pentru a se adapta la o recesiune, guvernele au decis să prezerve starea sectorului public (ocuparea şi nivelul salariilor) şi să transfere povara ajustărilor aproape în totalitate asupra sectorului privat, în special asupra sectorului firmelor”.
Cu rezultatul: competitivitate redusă şi evaziune fiscală. Neclaritatea drepturilor de proprietate şi corupţia au fost principalele cauze pentru care competitivitatea firmelor a rămas relativ redusă. Citez: „creşterea impozitelor asupra întreprinderilor a generat în economia românească o serie de cercuri vicioase: firmele au amânat eforturile de creştere a competitivităţii, ştiind că orice venit sau profit suplimentar ar fi fost confiscat ulterior prin impozite”.
Că, pentru voturi şi numai pentru voturi, Guvernele au preferat să bage mâna tot mai adânc în buzunarele privaţilor. În timp ce bugetarilor nu numai că le-au crescut salariile, dar li s-au şi redus impozitele.
Vestea proastă, conform oficialului BNR, este că aceeasi strategie s-a aplicat şi în anul electoral 2020 de către aşa-zişii politicieni de dreapta care n-au lucrat o secundă din viaţa lor în sectorul privat.
Practic, de 30 de ani se pune boticul la promisiunile tuturor indivizilor fără nicio meserie alta decât datul din gură (sudoarea limbii, nu a frunții) și care promit că cine-i harnic şi munceşte va câștiga 5 lei în plus la ceea ce nu câștiga.
Mno, ăia 5 lei erau încă de când se promiteau ca și cum ar fi fost 4. Că fiecare bănuț al acestei Patrii conține cota parte de parandărăt, partea care se pierde, sau se strică, cu de la sine în conturile acestor neisprăviți. Nici nu s-a pus bine pe vreo hârtie oarecarele proiect de investiții și deja se știe că “leul de 5” e, în realitate, “de 4”.
Dar ce să faci cu 3 lei, s-a întrebat politicianul mai apoi, după ce s-a văzut ales, cu sacii în căruța guvernării? Dar 2 lei nu-ți ajung, băi, hămesitule?
Ia, păstrează d-aici un leu și zi mersi că nu ai fost încadrat la evaziune fiscală! Că imediat vin ăștia de la ANAF să îl oblige pe amărăştean să mai aducă 5 lei de acasă!
Dar, stai! De fapt, exact asta fac, de trei decenii, aceste Grupuri Infracționale organizate ca partide politice, ori de câte ori ajung la guvernare și au majoritate șparlamentară. Jupoaie cinci piei de pe cei care muncesc, să dea la toată gașca care depune vot contra mită electorală: banul călduţ şi nemuncit în sinecura statului la stat.
Și uite așa s-a ales praful de pe toba tuturor promisiunilor electorale post-decembriste, iar România este țara fără nici o autostradă terminată, fără nici un proiect de viitor, altul decât prezentul din blid, fără Educație, fără Cultură, ci doar cu un șir întreg de suspecți, îmbogățiți din datul din gură, într-un mandat, cât alții în câteva generații. Ei s-au îmbogățit, Țara a sărăcit. Ei s-au înmulțit, Țara s-a depopulat.
Cum să nu vă zică: “Mulțumim că ați pus botul, vă mai așteptăm!”
Şi, gata!