Politica

Moțiunea de cenzură a picat – 166 de voturi pentru și 4 împotrivă

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat, după cum era previzibil. Pentru demisia Guvernului au votat 166 de parlamentari, împotrivă fiind doar 4. Parlamentarii PSD, ALDE și UDMR nu au participat la vot. Iar liderul PSD, Liviu Dragnea,  nu a participat nici la dezbatere, nici la votul moțiunii din Parlament.

În total, dezbaterile au durat aproape patru ore, vreme în care parlamentarii opoziției i-au strigat în câteva rânduri „Demisia! Demisia!” premierului Viorica Dăncilă. Aceasta s-a întrerupt de câteva ori în timpul discursului din plen, acuzându-i totodată de manipulare și minciună pe parlamentarii PNL și USR care au inițiat moțiunea. 

Parlamentarii PSD-ALDE au fost prezenţi în sală, pentru a asigura cvorumul la moţiune, dar nu au votat. Moţiunea de cenzură, intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, a fost iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP.

După dezbateri deputaţii şi senatorii au votat secret, cu bile.

Moţiunea de cenzură nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Miercuri, în plenul reunit au votat pentru 166 de parlamentari, iar minimul necesar pentru trece moţiunea era de 233 voturi pentru. Împotrivă au fost 4 voturi. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *