Care sunt marile realizări din perioada de maximă putere a lui Klaus Iohannis? Ce reforme a reușit în cei peste 6 ani de când e la Palatul Cotroceni?
Și-a restaurat dormitorul de la Vila Lac, cu ajutorul Peee Seee Deee.
Și-a mărit salariul cu ajutorul Peee Seee Deee.
A vizitat împreună cu Eclatanta tot Mapamondul, cu ajutorul Peee Seee Deee.
Și-a trântit paltonul de capota mașinii, că nu l-a ajutat nici un aghiotant să i-l ia din mânuța obosită de la manevrele de schi.
A dat Peee Seee Deeee trei șanse de guvernare, inclusiv mandatul Dăncilei.
A schiat când trebuia să vorbească și a vorbit când trebuia să schieze.
A demis-o pe Laura Colduța Kovesi.
A gestionat de nu s-a mai văzut om de persoană ”simpla răceală” dată de COVID-19.
Și-a numit lacheul cu chitară în trei guverne succesive, unul mai penibil și mai dezastruos ca celălalt. Să aibă ”Guwernerul lui”.
A întărit încrederea îm Justiție de nu s-a mai văzut judecat de judecător, declarându-se public de două ori nemulțumit de sentințe definitive și irevocabile. Una care-l privea personal și care demonstra că a uzat de fals și uz de fals pentru a obșine foloase necuvenite. Alții ar cam sta la pârnaie pentru mai puțin, el încă schiază, chiar și în pandemie.
A doua privind confiscarea extinsă a o parte din averea obţinută ilicit de amicul său de tentativă de lovitură de stat din 2012, Dan Voiculescu. E vorba despre vânzarea sediului Antena 3 pentru care a intervenit public că nu se va face în timpul mandatului său. Deh, era recunoscător celui care l-a făcut speranța de premier a Grupului GRIVCO.
A învrăjbit prin declarații date de parcă ar fi fost președintele PNL, nu al întregii Românii, categorii de votanți. A fost Apostolul Urii Politice, nu Președintele Tuturor Românilor.
A făcut declarații xenofobe în public. Atât îl duce capul: vezi ”Ja napot kivanok Peee Seee Deee”, vezi ”să nu ne înecăm la mal”…
S-a luptat doar să întărească puterea Cooperativei Ochiul și Timpanul. Și azi, după ”Pierdoiu”, ministrul Stan (și Bran) al Justiției se luptă să pună șaua pe Justiție. Ăștia au rămas cu tare de la Victor Ponta, de pe vremea Uniunii Sărăcie (mintală) Lucie: ”Nu avem Puterea, până nu avem Justiția”.
S-a declarat ”șeful statului”, deși Constituția României nu prevede o asemenea funcție. Președintele Republicii este mediator, reprezentant, garant, dar nu șef al cuiva – adică tot ce nu a fost Iohannis timp de 6 ani.
Puterea statului este împărțită în trei ramuri – legislativă, executivă și judecătorească – din care Președintele nu poate face parte, el fiind tocmai mediator între ele. Aceste puteri sunt exercitate prin anumite instituții, care sunt instituții ale statului și împreună constituie structura acestuia. Președintele nu este șeful vreuneia dintre ele. Administrația prezidențială are propriul ei șef, iar misiunea sa legală este aceea de a-l ajuta pe Președinte în îndeplinirea funcțiilor sale de mediere și reprezentare. Atunci despre ce șefie vorbim? A, că și-a permis el să încalece, abuziv, celelalte puteri ale statului, asta e altă poveste.
Una în care a încercat, prin abuz, să forțeze alegeri parlmentare anticipate. Una prin care, cu secțiile ATI gemând de bolnavi, mai mulți ca azi, a forțat alegeri parlamentare, apoi, deși partidul lui a pierdut, rușinos, la fel ca Băsescu, a forțat numirea guvernului Cîțu, așa cum, cu mai bine de un an, a forțat numirea guvernului Mandolină, folosindu-se de șparlamentari șntajabili de la PSD și șparlamentari de la ProRomânia.
Sau abuzul cu referendumul referitor la interzicerea amnistiei și grațierii, care a fost declarat de către CCR ca fiind neconstituțional exact cu privire la punerea în practică a respectivei interdicții. Am avut un demers neconstituțional, inutil și costisitor, prin care șase milioane de români au fost împinși într-un exercițiu neconstituțional, în timp ce alte circa șase milioane l-au boicotat. Dar ”Șeful” se mândrește tocmai cu încălcarea Constituției.
(parcă Udrea și Ioana Băsescu tocmai ce o iau în freză de la Justiție pentru banii luați pentru un demers similar)
Cert este că Iohannis este deja pe ultimul său drum, la fel ca Băsescu în urmă cu 7, 8 ani. ”Sconsilierii” se uită după variantele de fugă, iar șefii din structurile de putere se uită, deja, după succesori – fac trierea, să vadă care va fi cel mai simplu de manipulat și de folosit, cel mai șantajabil. Când va fi găsit, vom vedea cum DNA și DIICOT, cot la cot cu mass media quality din Capitală, vor flutura cătușe înspre pierdanți. Primul semn va fi redeschiderea dosarului de fals și uz de fals al obținerii de foloase necuvenite de pe urma casei din Sibiu pierdut în justiție (gen ”casa din Mihăileanu” a lui Traian Băsescu). Poate că în fază inițială va fi vinovată doar mama soacră, nițel decedată, dar dacă Klaus nu va înțelege ce i se spune, după Eclatantă, urmează și el la purecat.
Pînă atunci, să constatăm că din nou e Țara plină numai de reforme. Că am mai ratat zece ani din viața noastră. Că din ”România lucrului bine făcut”, a rămas doar România bine făcută. Pe la spate, ca golanii…
Și, gata!