De cartier

Modernizarea cartierelor începe prin demolarea garajelor: Somații de desființare în cartierul Zorilor

Modernizarea coerentă a cartierelor, potrivit proiectului anunțat de autorități, se rezumă pentru început la demolarea garajelor din cartiere. Startul oricărei realizări a administrației locale pare să se rezume la desființare. „Toate cartierele au prinse astfel de platforme”, a oferit asigurări Emil Boc. 

Desființarea garajelor și trasarea parcărilor la sol continuă în cartierele Clujului.

După ce autoritățile locale au demolat sute de garaje în două din cele mai mari cartiere ale orașului, precum Mănăștur și Gheorgheni, Primăria se pregătește să desființeze alte zeci de garaje din cartierul Zorilor.

Până la urmă, potrivit asigurărilor oferite de reprezentanții administrației locale, procedura de demolare a garajelor va cuprinde toate cartierele municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, înainte de a iniția programe de reabilitare și modernizare a spațiilor din cartiere, administrația locală este pregătită de desființarea totală a garajelor și eliberarea spațiilor ocupate de aceste construcții. 

„Sunt şi în Zorilor prinse platforme, în axa Pasteur – Dima, urmează să fie trimise somaţiile în perioada următoare. 

Toate cartierele au prinse astfel de platforme”, a declarat recent primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții.

Doar în cartierele Mănăștur și Gheorgheni, autoritățile locale au trimis cca 1000 de somații de demolare proprietarilor de garaje din aceste cartiere.

Până în prezent au fost demolate cca 1.500 de garaje, în cartierele Gheorgheni, Mănăștur și Între Lacuri. 

În municipiu există peste 10.000 de garaje de cartier, în locul cărora administrația locală propune amenajarea de locuri de parcare la sol pentru autoturisme și biciclete. 

„Activitatea de demolare a garajelor din municipiu continuă cu scopul de a reda cartierelor spații publice, spații de agrement, locuri de parcare suplimentare și o calitate a vieții mai bună”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Acum Primăria este pregătită să aloce 16.623.870,62 + TVA/aproape 3 milioane și jumătate de euro pentru trasarea parcărilor la sol și amenajarea spațiilor vandalizate după desființarea garajelor în cele două cartiere, Mănăștur și Gheorgheni. 

CITEȘTE ȘIDupă ce a demolat garajele, Primăria pompează aproape 3,5 milioane de euro pentru trasarea parcărilor la sol

Pe lângă trasarea parcărilor la sol, autoritățile își propun „reparații capitale zone afectate de demolarea garajelor, ale acceselor existente către aceste zone: alei, platforme, străzi și orice alte suprafețe adiacente”. 

parcări la sol realizate în cartierul Gheorgheni, zona Titulescu, 

după demolarea garajelor

Astfel, urmează realizarea proiectului de îmbunătățire a iluminatului public, platforme subterane de colectare selectivă a deșeurilor menajere, structuri pentru garare biciclete și organizare de șantier. 

Valoarea totală a investiţiei este de 16.6 milioane lei, de la bugetul local, iar durata de execuţie este de 6 luni de zile + 3 luni proiectare.

Din octombrie 2020, Primăria Cluj-Napoca a publicat informații și a trimis somații către sute de proprietari pentru desființarea garajelor din cartierele Mănăştur şi Între Lacuri.

Potrivit primarului Emil Boc, decizia desființării garajelor este susținută de cetățeni, fiind  în acord cu interesele clujenilor, cei care susțin această inițiativă „în proporție covârșitoare”.

Acțiunea Primăriei de desființare a garajelor a început în toamna anului 2018, atunci când proprietarii de garaje de pe strada Mogoșoaia din cartierul Mănăștur erau somați să le demoleze.

Dacă în cazul garajelor desființate în urmă cu doi ani de zile din zona Bdului Titulescu din cartierul Gheorgheni, autoritățile au trasat parcări la sol, în cartierul Zorilor, pe strada Gh Dima primăria are în vedere realizarea unui parking cu 221 de locuri așezate pe cinci niveluri subterane și supraterane.

După multiple solicitări ale comunității clujene, autoritățile au anunțat din 2021 reorientarea programelor de modernizare din centrul Clujului spre cartierele municipiului. 

Recent, chiar Ovidiu Cîmpean, director în Primărie, a oferit un orizont de timp pentru modernizarea cartierelor: anul 2028. 

 „Să avem o dezvoltare coerentă la nivelul orașului: o să vedeți că avem un plan integrat și pentru cartierele orașului, pentru că dacă până în 2023 ne-am propus să finalizăm cu regândirea spațiului public din zona centrală, avem câteva proiecte pilot și în cartierele orașului”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director în Primăria Cluj-Napoca, în cadrul unui material publicitar despre „povestea de succes” a Clujului. 

Întrebat în privința unui orizont de timp pentru dezvoltarea armonioasă și coerentă a orașului, Câmpeanul a înaintat anul 2028 ca termen limită pentru acest proiect. 

CITEȘTE ȘI: Clujenii află de la TV că locuiesc în cel mai bun oraș din toate orașele posibile

Până când clujenii vor resimți calitatea vieții în cartierele în care locuiesc, Primăria a început modernizarea acestora prin demolarea garajelor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *