Parfumurile, bijuteriile sau obiectele vestimentare nu mai sunt de ani buni in topul dorintelor exprimate de doamne si domnisoare cu ocazia Craciunului. Mosul are acum pe lista operatii estetice, care devin, de la an la an, tot mai cautate. Fie ca le primesc cadou de la soti sau iubiti, fie ca si le ofera singure, pacientele care apeleaza in aceasta perioada la cabinetele chirurgilor plasticieni sunt din ce in ce mai multe.
Luna noiembrie este una dintre cele mai bune pentru chirurgii esteticieni. Este luna in care cele mai cuminti doamne primesc in avans cadoul de Mos Craciun si iau cu asalt clinicile de profil. Trendul acesta a inceput sa se faca simtit in urma cu cativa ani, iar de la an la an se contureaza tot mai tare cum arata cadoul ideal, care nu se mai gaseste in centrele comerciale.
„Astazi am avut deja doua paciente. Ca si operatii, cel mai multe solicitari sunt pentru augumentrile mamare, iar ca si injectabile sunt cerute maririle de buze”, explica Radu Onoe, medic specialist chirurgie plastica.
In centrele medicale de profil din Cluj, pretul pentru o interventie de marire a sanilor cu impante mamare este de aproximativ 3.000 de euro. In functie de complexitate, la clinica profesorului Toma Mugea, presedintele Societatii Romane de Chirurgie Estetica, o astfel de interventie poate ajunge la 5.000 de euro. In schimb, procedura de conturare a buzelor cu volum cu acid hialuronic este ceva mai ieftina – in jur de 300 de euro.
Agenda plina de programari
Centrele de chirurgie estetica nu duc lipsa de cliente in aceasta perioada, motiv pentru care ofertele speciale sau pachetele de sarbatori nici nu au fost luate in calcul de catre manageri. Iar asta in conditiile in care o pacienta care beneficiaza de o operatie de marire de sani este internata pentru una sau doua zile.
„Inca nu e tarziu pentru interventii chiar daca pacienta vrea sa participe la evenimente mondene de sarbatori. Pentru ca sa-si reia activitatile uzuale sunt necesare cam doua saptamani de recuperare, insa pentru sala, aerobic, fitness trebuie sa treaca macar doua luni. Totusi, de sarbatori ar trebui sa nu danseze chiar rock, sa danseze mai la sentiment”, glumeste Onoe.
Cine plateste cadoul?
La Clinica Artis3 discretia este la ea acasa, iar esteticientii nu intreaba niciodata daca interventia este platita de sot, iubit sau de beneficiara.
„Stim ca sunt astfel de cadouri pe tot parcursul anului, iar in perioada aceasta sunt, intr-adevar, mai multe atentii de acest fel. Cu toate acestea, noi nu intrebam cine plateste”, adauga plasticianul.
De altfel, la Artis3 peste 30% din pacienti sunt romani stabiliti in strainatate si care, la randul lor, aduc alti pacienti straini la clinica. Unul din 10 pacienti ai clinicii este cetatean strain, iar cei mai multi pacienti vin din Italia, Irlanda, Suedia, Germania si Spania.
Sursa foto: www.mediarelease.ro