Sala festivă a Colegiului „Ana Aslan” din Cluj-Napoca s-a dovedit a fi neîncăpătoare aseară pentru zeci de copii iubitori de mișcare, părinții, rudele și prietenii acestora. Scopul evenimentului organizat de Adrian Muntean, antrenor, fost elev al acestui colegiu, actualmente, președintele Asociației Minute de Mișcare, a fost acela de a promova cauza copiilor dependenți de dializă a căror viață depinde de un aparat.
Atmosfera exuberantă nu a fost creată doar de prichindeii care au dansat până la epuizare ci și de artiști foarte talentați ca Daniel Marton ce a uimit asistența cu talentul lui remarcabil de a imita bătăile tobelor, ritmuri de hip-hop, alte diverse sunete muzicale folosind buzele, limba, vocea, tehnică denumită Beatboxing. Spectacolul plin de energie pozitivă a fost completat de momentele artistice de excepție asigurate de Vladi Soare la chitară, Matei Crețiu Codreanu la saxofon.
Robert Sălăgean, din trupa Căminul 16, a creat momentul magic al serii printr-un colind de final la care au participat toți copiii prezenți în sală.
„A fost o seară entuziasmantă, aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat. Nu mă așteptam să vină atât de multă lume și nu credeam că părinții, rudele și prietenii copiilor ce au cântat, dansat și au creat coregrafii speciale cu mingea de baschet vor fi atât de darnici. Mă așteptam să strângem din donații 200-300 de euro, dar s-au strâns până la urmă 2.150 de lei. Sunt convins că acești bani vor fi direcționați către copiii și tineri cu cele mai mari nevoi îngrijiți de Asociația „Delia Grădinaru”. Îi cunosc pe o parte dintre copiii dependenți de dializă din această „familie” de bolnavi, i-am ajutat cu ce am putut atunci când erau spitalizați cu lunile în secția de Nefrologie-Pediatrică din cadrul Clinicii Pediatrie 2. M-a impresionat soarta acestor micuți ce suferă de o boală cronică cumplită. Acești suferinzi fac dializă la două zile și au o viață scurtă și foarte chinuită. La anul, Asociația Minute de Mișcare va împlini 5 ani, cu certitudine vom organiza un spectacol mai mare cu scopul de a strânge și mai mulți bani pentru ei”, a declarat Adrian Muntean pentru Ziar de Cluj
Adrian Muntean are 33 de ani, a terminat Facultatea de Educației Fizică și Sport din Cluj-Napoca și de 4 ani canalizează, alături de alți trei antrenori inimoși, energiile copiilor mici și foarte mici din Cluj și Florești către mișcare plină de voie bună.