Din oras

Modernizare în Clujul ”smart”: Sala de gimnastică „Sonia Iovan” revine la situația existentă pe vremea comunismului

Un proiect de hotărâre supus astăzi votului consilierilor locali din Cluj-Napoca readuce în discuție statutul Sălii de gimnastică „Sonia Iovan” de pe strada Argeș, o sală cu o vechime de peste 70 de ani, care, în prezent, nu mai oferă condițiile necesare pentru antrenamentul sportivilor de performanță.

În loc să extindă sala, să le ofere copiilor talentați infrastructura sportivă pentru a se antrena la un nivel competitiv la Cluj-Napoca, Primăria intenționează să o preia din domeniul public al Statului român (ministerul de resort), pentru asigurarea „unui proiect de dezvoltare coerent, unitar, funcțional și sustenabil al ansamblului educațional Liceul Nicolae Bălcescu, care va include Sala de gimnastică Sonia Iovan în vederea amenajării acesteia pe două nivele, respectiv un nivel ca sală de sport pentru elevii liceului și un alt nivel pentru funcțiunea actuală, respectiv sală de gimnastică”. Termenul de realizare a investiției este de 7 ani, iar dacă municipalitatea nu respectă termenul, imobilul revine din nou Statului român. HCL-ul de astăzi conține doar modificarea unei sintagme (numele ministerului de resort) dintr-un HCL mai vechi, din anul 2020. Au trecut, așadar, doi ani, fără să vedem nimic concret în teren, Primăria fiind încă la stadiul de flic-flac printre hârtii.

Practic, în anul 2022, administrația locală dorește să revină la statu-quoul din anul 1950, când sala de gimnastică era parte din Liceul Nicolae Bălcescu. Dacă, acum 70 de ani, o sală de gimnastică din cadrul unui liceu era suficientă pentru pregătirea sportivilor, la nivelul gimnasticii actuale, doar o sală dedicată acestei ramuri sportive, dimensionată și dotată corespunzător, ar mai putea face față.

Inițiativa Primăriei, inclusă într-un proiect mai amplu de modernizare a Liceului Bălcescu și a străzilor adiacente, îi va ajuta, cel mai probabil, pe elevii de liceu, care vor avea o sală de sport mai bună. Însă sala de gimnastică va mai putea fi una care să asigure antrenamentele de performanță, dacă va fi împărțită într-un nivel pentru elevi și unul pentru sportivi?

George Iușan, un mare gimnast, cu o carieră internațională ca antrenor, revenit la pensie în orașul în care s-a format, a explicat, pentru Ziar de Cluj:

„Acum 40 de ani exact aceeași chestie a fost. Sala de gimnastică aparținea Liceului Bălcescu și făceau ore și elevii de la Bălcescu. Apoi s-au despărțit, a preluat sala Consiliul Județean și a fost alt buget și altfel… Acum, nu știu Primăria ce urmărește.”

Poate funcționa o sală de gimnastică într-o clădire împărțită pe două nivelurile, așa cum se intenționează?

„Sala de gimnastică e clar că trebuie să fie jos pentru că au gropile, alea nu se pot mișca. Sus este și scrima. Până acum se făcea scrimă. Dacă îi scoate pe scrimeri afară și să facă sus ceva de sport, dar nu poate să facă mare lucru… O să fie numai mai aglomerat. Nu e cine știe ce. Dar pentru gimnastică nu este bine, că acolo puteau eventual de balet să facă sau ceva de bârnă, ceva pentru gimnastică.

O sală de gimnastică, dacă vrei gimnastică în Cluj, trebuie făcută pentru gimnastică. Nu să faci și educație fizică. Sala ar trebui să fie pe două niveluri dedicate gimnasticii, dacă vrei să pui accent pe gimnastică. Eventual, să facă un program special în Bălcescu, să fie special de gimnastică pentru copii, să se dezvolte gimnastica mai mult, pe selecție, performanță.

Dar, așa, se poate face gimnastică la nivel de începători, de selecție, apoi să îi trimită la Deva, Onești. Cam așa a fost, de fapt, și înainte, tot pe ideea asta s-a mers”, a declarat George Iușan.

Așadar, sala, care aparținea Liceului Bălcescu până în anii ’50, transformată de comuniști într-o sală de gimnastică competitivă pentru gimnastica acelor vremuri, nemodernizată după Revoluție, va reveni Liceului Bălcescu, pentru a deveni, cel mai probabil, o sală de sport cu profil de gimnastică, competitivă pentru nivelul liceal.

Marea performanță va mai avea de așteptat la Cluj, însă, la nivelul de jos, populist, reabilitarea sălii și extinderea ei cu un nivel, ca un parking, vor putea fi promovate drept mari realizări.

O mare realizare însă ar fi fost transformarea sălii într-una în care pregătirea sportivilor talentați să se poată face la nivelul la care aceștia să ajungă să reprezinte Clujul și România la concursurile internaționale. Însă, un asemenea obiectiv ar fi capitalizat mai greu și mai târziu voturi.