Editorial

Mno, că s-o gătat măcar pentru o zi orice altă problemă în România și în lume pentru niște puțoisme naționaliste

Scris de 737

De cu de dimineață s-a inflamat întreaga mass media din România: ”Sfidare! Naționala de hochei a României a cântat imnul așa-numitului Ținut Secuiesc, la meciul cu Ungaria”.

Mvai, ce mai iureș de patrrriotism și sfântă indignare s-a dezlănțuit la secțiunea de comentarii a site-urilor de știri! ”Umilință pentru România!”, ”să fie dați afară!”, mă rog, tot tacâmul – au aflat și mamele copiilor ălora ce bine e să fii mamă de ”trădător” și să se intromisioneze tot ciobanul mioritic în dânsele!

Deci, RECAPITULARE: niște puțoi au crezut de cuviință că trebuie să arate că sunt majoritari în Echipa națională de hochei a României, iar alți puțoi țin să le arate că sunt majoritari în România.

Cam acesta este tot scandalul despre ”umilința la care a fost supusă România”. Scandal în care s-au azvârlit, cu capul înainte (cu un ochi pe sondajele care le spuneau: ”e bine, pe ei, pe mama lor de bozgori!”), tot ca niște puțoi, și vajnicii politicieni români.

S-au azvârlit ușurați că, măcar pentru o zi, nu-i mai întreabă nimeni de ce fac umbră degeaba Guvernării și Parlamentului, de suntem singura țară din Uniunea Europeană ”independentă” față de gazul și petrolul rusesc, dar plătim de două ori mai scump energia decât ungurii ăia care vor să ne ia Ardealul și care sunt dependenți sută la sută de tot ce vine de la Putin.

De ce doamnele mamele lor (datorută cărora noi i-am cunoscut), prețurile la bunuri și servicii au crescut cu peste 10 la sută de la începutul anului, de a dat BERD cu economia noastră și ratingul de țară de pământ.

Unde sunt banii hoțiți în Pandemia de COVID-19, unde-s izoletele, măscuțele, supradozele de vaccin? Unde-s spitalele modulare, de ce au crescut taxele și impozitele cu aproape un milion de lei per viață de cap de contribuabil, comparabil la cât de ”ieftin” era să contribui la stat până anul trecut? Ce-au făcut, în afară de a-și angaja curvele și dansatoarele din buric (indiferent de sex), în posturi publice pe bani grei?

Și câte și mai câte întrebări fără răspuns despre incompetențele lor, despre hoțiile lor, despre cumetriile lor…

Lor le convine că se inflamează rânza în prostoii de la baza societății. Că tuturor puțoilor naționaliști: secui, AURolaci, șoșocari, fideszari, jobbikari, le ține de foame și de cald ce anume s-a cântat la o competiție sportivă.

Că acesta este nivelul politic din România (și vecinătăți): infantilism, ba pe-a mă-tii, huo!

Trădare să fie, dar s-o cântăm și noi!

(mai ales jobbikarii, AURolacii, fideszarii și șoșocarii care fredonează muzica lui Putin, dar se dau marrri patrrioți)



ULTIMA ORĂ

  • Acum 53 mins General
    Bă!!! V-ați tâmpit de tot? Aveți un suspect de crimă pe fugă și nu avertizați populația???
  • Acum 2 hours Eveniment
    Un mesaj al zidarilor de acum 85 de ani a fost descoperit la demolarea unui pod din Sibiu: ”Zidari din Cluj cari au executat tincuiala specială din mozaic”
  • Acum 4 hours In vizor
    România Educată e o poveste: 75% din elevi sunt analfabeți digital, o arată un studiu
  • Acum 5 hours Justitie
    CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileț din magistratură. Reacția judecătorului
  • Acum 5 hours Politica
    Ovidiu Cîmpean, viitorul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene
  • Acum 5 hours PubliNews
    În urma unei investiții de 500.000 euro, Farmec relansează brandul din portofoliu cu același nume
  • Acum 6 hours Eveniment
    FINAL TRAGIC: Tânăra dată dispărută a fost găsită moartă, împachetată în saci menajeri, lângă Aleșd
  • Acum 6 hours De cartier
    Valea Seacă a devenit Valea Plângerii pentru șoferi. În orice moment există riscul producerii de accidente din cauza gropilor
  • Acum 7 hours General
    Paraşutist de la Baza Câmpia Turzii, mort într-un exercițiu militar! Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar
  • Acum 7 hours Eveniment
    Un bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, prins pe stradă în Cluj
  • Acum 8 hours Din oras
    Clujul Verde: în buricul târgului velo-pietonal, vopseaua nu stă nicicum pe pistele de biciclete
  • Acum 8 hours De cartier
    Parcul Armătura: «Obiectivul nostru este să plantăm, nu să tăiem». Dar ca să plantezi, tre’ să tai
  • Acum 9 hours Eveniment
    ANAF Cluj plătește 470.000 lei pentru stabilirea valorii bunurilor sechestrate
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE